Curtea Constituțională a amânat pentru 31 ianuarie 2023 pronunțarea asupra constituționalității Ordonanței de urgență nr. 50/2021, privind transportul elevilor

10.179 de vizualizări
identitatea de gen
Foto: Pixabay.com
Pronunțarea în cazul constituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2021, privind transportul elevilor, a fost amânată de către Curtea Constituțională pentru 31 ianuarie 2023, potrivit biroului de presă, contactat de Edupedu.ro.

În Ședința publică din 3 noiembrie 2022, a Curții Constituționale, au fost pe ordinea de zi 5 sesizări privind OUG nr. 50/2021, iar pronunțarea a fost amânată atunci pentru 24 noiembrie.

Amânarea vine în contextul în care pe 17 noiembrie a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă Ordonanță de Urgență pentru decontarea navetei elevilor, nr. 159, care modifică și completează art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011. Aceasta prevede că elevii care merg la școală într-o altă localitate vor primi o sumă forfetară pentru cheltuielile de transport, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați. 

Banii de transport pentru elevii care au domiciliul în altă localitate decât cea în care este școala vor fi acordați lunar între 25-28 ale lunii, pentru luna următoare, pe baza unor cereri pe care elevii le depun la școală lună de lună până pe data de 10, fără să mai fie necesare documente justificative, cum ar fi bilete sau abonamente, pentru decontare, conform proiectului de ordin de ministru cu modalitatea de calculare și decontare a sumelor de transport pentru elevi, care pune în aplicare ordonanța de urgență 159/2022, după cum se arată în documentul draft obținut de EduPedu.ro.

Pe 22 noiembrie 2022, Ministerul Educației a publicat în dezbatere publică metodologia prin care se va face decontarea elevilor navetiști.

  • Potrivit estimărilor făcute de Ministerul Educației, aproape 200 de mii de elevi din România fac naveta în anul școlar 2022-2023. 
Cronologia transportului elevilor:

Pe 30 octombrie 2020, Klaus Iohannis promulga Legea 226/2020 care prevedea gratuitate la transport pentru toți elevii, ce modifică Legea Educației Naționale astfel:

La articolul 84, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

1. Articolul 84 (1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

2. La articolul 84, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:

(1^1) În vederea asigurării gratuității prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale.

(1^2) Gratuitatea este asigurată de către autoritățile administrației publice locale, prin subvenționarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(1^3) Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfășurat în alte condiții decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învățământ.

Decontul, nu gratuitatea

Cu toate acestea, Ministerul Educației nu pune în aplicare Legea 226/2020 în sensul asigurării gratuității elevilor pe baza carnetului de note care atestă calitatea de elev, dar pune în consultare pe 3 martie 2021 un proiect de OUG care prevedea din nou decontul, nu gratuitatea.

Două zile mai târziu, pe 5 martie 2021, Ministerul Educației explica propunerile în privința transportului elevilor: „Ca element de noutate, acordarea sumelor de bani pentru transport se face în avans, cu decontare în luna următoare pentru elevii care fac naveta, respectiv elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu”, se arată în justificare.

Pe data de 16 iunie 2021, Cîmpeanu anunța de la Guvern că a fost adoptată Ordonanța de Urgență 50/2021 prin care era, conform lui, începutul rezolvării problemei transportului pentru elevi.

Pe 20 iunie 2022 – la mai bine de un an de la introducerea Ordonanței 50, Sorin Cîmpeanu a fost chemat la Parlament ca să înfrunte o moțiune simplă, depusă de USR – detalii aici

Pe 14 septembrie 2022, Sorin Cîmpeanu anunță la Guvern o nouă ordonanță de urgență pentru rezolvarea problemei transportului, potrivit ex-ministrului.

De precizat este că proiectul ordonanței de urgență a fost pus în consultare pe 15 septembrie, la 10 zile după ce a început anul școlar 2022-2023.

Citește și:
Curtea Constituțională a amânat pentru 24 noiembrie pronunțarea asupra constituționalității Ordonanței de urgență nr. 50/2021, privind transportul elevilor

3 comments
  1. A-ți spus ca :”Banii de transport pentru elevii care au domiciliul în altă localitate decât cea în care este școala vor fi acordați lunar între 25-28 ale lunii, pentru luna următoare”. Daca alegi alta scoala decât cea din comuna sau satul care esti in favoarea celei de la oraș, nu se deconteaza transportul cu mijloace pulbice de transport ! De ce ? De ce se tine sa mearga copii la scoala din sat sau comuna ? De ce nu se poate alege o scoala la oraș si sa se deconteze transportul public pentru elevi ?
    Copii mei sunt la scoala la oras iar noi stăm intr-o comuna lipita de oraș iar scoala nu deconteaza abonamentul de transport public fiindca avem scoala in comuna ! Vi se pare corect ?

    1. Da, este corect. Daca toti merg la scoli in oras scolile din mediul rural se vor inchide, iar o comunitate fara scoala este, nai devreme sau mai tarziu, sortita imbatranirii , depopularii si ramânerii pe harta doar ca punct geografic . Cine doreste sa invete si este motivat sa devina cineva va ajunge indiferent de mediul , rural sau urban, al scolii pe care o frecventeaza. Chiar daca nu se poate stopa fenomenul de migrare spre scoli din oras, atunci cheltuielile privind acest aspect sa fie asumate de catre parinti. Vrei o alta scoala decat cea sustinuta de primaria din localitatea de domiciliu plateste-ti transportul pana la ea.

      1. De exemplu : Daca a-ti fi avut un copil la o scoala din comuna in care locuiti, iar multi copiii care frecventeaza scoala ar fi romi, care nu pot fi controlati asupra faptelor agresive care le fac, iar legile îi apara fiindca sunt discriminati iar profesorii nu pot interveni prea mult, la fel a-ti fi spus ?
        Sa vina copilul acasa batut si cu mancarea luata cu forta ! La fel a-ti face? Iar orele de clasa nu pot fi tinute in conditii optime , la fel a-ti face ?
        Poate inainte sa credeti ca eu vreau sa se desfiinteze educatia rurala, mai bine v-ti gandi ca sunt alte cauze! Si eu as duce copiii aproape de domiciliu fara sa imi ingreunez si mie si lor viata cu naveta ! Si sa nu uitam ca la revolutie oamenii au luptat impotriva comunismului pentru dreptul de exprimare si de alegere !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Invatatoare in fata elevilor la clasa, in scoala / Foto: Dreamstime.com

VIDEO Cu 10 zile înainte să înceapă școala, ministrul Educației nu știa câți elevi revin în bănci. Cîmpeanu: Am o problemă cu reținerea cifrelor, nu mă prea pricep la cifre și o să îmi permit să nu vă ofer acest răspuns acum

Întrebat de EduPedu.ro într-o conferință de presă de joi, 25 august, care este numărul elevilor care încep școala în România pe 5 septembrie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că…
Vezi articolul

Ultimul atac cibernetic cu ransomware în Spania foloseşte inteligenţa artificială/ Virusul a rămas în stare latentă o lună în sistemele informatice infestate timp în care a studiat cele mai valoroase informații și abia ulterior le-a criptat

Compania Smart Hc, expertă în securitate și tehnologii înalte, a lucrat timp de 36 de ore pentru recuperarea datelor furate de la companiile infectate de cele mai recente programe malware.…
Vezi articolul

În concursul de directori “li se face vânt unora pregătiți și corecți, pentru a menține interimar, pe funcții, oameni care nu pot trece nici măcar examenul scris” / Situația e posibilă în urma unor schimbări în metodologie – senatorul Ștefan Pălărie

Din metodologia actuală pentru posturile de directori de școli au dispărut prevederi care existau în metodologia din 2016, ce prevedea că, în funcțiile rămase vacante, nu pot fi numite, între…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre presiunea părinților pentru note mari: Ar trebui să le redăm profesorilor libertatea de a da note elevilor așa cum cred ei că este potrivit, în conformitate cu pregătirea lor pedagogică / Pentru a avea încredere în aceste note, trebuie să avem un sistem mai standardizat

Ministrul Educației admite implicit faptul că există o presiune a părinților asupra profesorilor pentru a le acorda note mari elevilor. Într-un răspuns dat la o întrebare la prezentarea Raportului național…
Vezi articolul