Un elev navetist care primea până acum 66 de lei pentru transport la școală va primi 132 de lei, anunță Ministerul Educației, după aprobarea de către Guvern a unei ordonanțe despre care Consiliul Legislativ susține că ar putea fi neconstituțională

2.624 de vizualizări
Foto: © Franz1212 | Dreamstime.com
Un elev care face naveta la școală va deconta o sumă dublă pentru transport, față de cea pe care o primește în prezent: 132 de lei în loc de 66 de lei, prin noua ordonanță de urgență aprobată de Guvern, joi, 17 noiembrie, care modifică Legea Educației Naționale, transmite ministerul Educației într-un comunicat. Amintim – Consiliul Legislativ consideră că proiectul de Ordonanță de Urgență pentru decontarea navetei elevilor ar putea fi neconstituțional.

Ministerul Educației anunță și că în vederea identificării unei soluții pe termen lung, la nivelul Guvernului, a fost desemnat un comitet interministerial cu scopul de a crea mecanismele cele mai eficiente pentru ca transportul dintre școala și domiciliul elevilor navetiști să nu presupună niciun cost pentru aceștia.

  • Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru decontarea navetei elevilor ar putea fi neconstituțional, potrivit Consiliului Legislativ. În document se arată că elevii navetiști sunt tratați diferit în privința realizării acelorași drepturi fundamentale. – detalii aici

Ministerul Educației dă și un exemplu – cu cât vor crește sumele pentru decontarea transportului pentru elevii navetiști:

“Pentru a exemplifica, în cazul unui elev care locuiește la 15 km de școală, acesta va primi 60 de lei pentru primii 3 km la care se vor adăuga 6 lei pentru fiecare km dintre cei 12 rămași, rezultând un total de 132 de lei, bani pe care elevul îi primește înaintea achiziționării abonamentului. Pentru a înțelege creșterea, până acum, pentru aceiași 15 km, un elev ar fi primit 30 de lei pentru primii 3 km la care se adăugau 3 lei pentru fiecare km dintre ceilalți 12, cu un total de 66 de lei“, se precizează în comunicat.

“În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport. În situația în care suma forfetară lunară, majorată cu 100%, nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete (din cauza pacticării unor tarife excesive, ajungând până la 30 lei/km/lună, față de alte situații în care tariful este de 3 lei/km/lună), diferența poate fi decontată din bugetele județelor/ sectoarelor municipiului București.

Elevilor cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, atât pentru contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, cât și pentru contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale. Decontarea se face pe baza documentelor de transport”, mai informează ME.

Ministerul Educației anunță că în vederea identificării unei soluții pe termen lung, la nivelul Guvernului, a fost desemnat un comitet interministerial cu scopul de a crea mecanismele cele mai eficiente pentru ca transportul dintre școala și domiciliul elevilor navetiști să nu presupună niciun cost pentru aceștia.

Amintim – Consiliul Legislativ spunea că proiectul de ordonanță ar putea fi neconstituțional pentru că nu acordă gratuitate elevilor, aceștia fiind nevoiți să suporte o parte din cheltuieli.

„Din textele propuse reiese, de fapt, că elevii beneficiază doar de decontare, care poate fi parțială, a sumelor plătite pentru asigurarea transportului, fiind nevoiți să suporte o parte din cheltuielile de transport, iar în aceste condiții, respectivii elevi sunt tratați diferit în privința realizării acelorași drepturi fundamentale”, scrie în avizul Consiliului Legislativ.

În text apare că, „deși, de principiu, toți elevii beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport, în realitate elevii care nu pot să-i școlarizați în localitatea de domiciliu și care nu beneficiază de un serviciu public de transport trebuie să suporte aceste cheltuieli, dacă sunt mai mari de 60 lei/lună pentru distanță de 3 km, iar pentru distanțe ce depășesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru, putând fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare”.

Este adusă în atenție situația în care anumiți elevi sunt obligați să suporte, chiar și parțial, cheltuielile de transport: „În condițiile în care nu există certitudine cu privire la serviciile publice de transport, această categorie de elevi se poate află în imposibilitatea obiectivă de a beneficia de gratuitate, fiind obligați să suporte, chiar și parțial, cheltuielile de transport pentru deplasarea localitatea unde sunt școlarizați”.

Ieri, Consiliul Economic și Social a dat aviz favorabil proiectului dar a precizat că pe termen lung, suma forfetară nu este o soluție: “oferirea acestei sume forfetare care într-adevăr acoperă o bună parte din situațiile elevilor navetiști, nu impune nici un blocaj pentru operatorii de transport atunci când vine vorba de majorarea prețului abonamentelor biletelor. Practic nu există garanția că peste o lună, suma forfetară de care vor beneficia elevii navetiști va fi suficientă și atunci”. – detalii aici

Taberele sunt împărțite în două în privința proiectului de ordonanță. Ieri, Consiliul Național al Elevilor și Federația Părinților Edupart au anunțat că susțin proiectul de ordonanță care decontează naveta elevilor cu sume mai mari decât în prezent, potrivit unui comunicat comun. 

Pe de altă parte, asociațiile de elevi din Constanța, Vâlcea, Ilfov și FePal critică deschis Ministerul Educației și nu susțin sub nicio formă proiectul de OUG, pe care-l prezintă ca o copie a OUG 50, contestată de o parte din aceste organizații la CCR.

Ministerul Educației a promovat un proiect de ordonanță de urgență care este similar celui contestat la Curtea Constituțională, în care sumele decontate cresc, dar care nu asigură gratuitatea. Curtea Constituțională a amânat pentru 24 noiembrie pronunțarea asupra constituționalității Ordonanței de urgență nr. 50/2021, privind transportul elevilor.

Reamintim că fostul ministru Sorin Cîmpeanu a lăsat peste 130 de mii de elevi navetiști fără bani de transport la școală pe o schemă paralelă cu Legea. Acesta răbufnea la adresa unei eleve, în primăvara anului trecut: “Aloo, domnișoară, ai cumva pregătire juridică? Vom vedea cine are dreptate”. Eleva îi spunea că se va ajunge exact în situația din prezent.

Informații de context

În data de 15 septembrie, Ordonanța de urgență privind alocația “forfetară” pentru transportul elevilor a fost pusă în dezbatere publică, după ce cu o zi înainte ministrul de atunci, Sorin Cîmpeanu l-a prezentat în Guvern fără să îl pună în transparență instituțională și să poată fi consultat, lucru sesizat și de mai multe asociații de elevi.

Cîmpeanu spunea că elevii pot solicita acordarea în avans a sumei forfetare lunare, iar alocația se plătește din bugetul ministerului. – detalii aici

Mai multe organizații ale elevilor și Federaţia Părinţilor şi Aparţinătorilor Legali au cerut Guvernului, în aceeași zi, să nu aprobe ordonanța de urgență privind alocația “forfetară” pentru transport pe motiv că “ordonanța prevede decontarea transportului parțial, nu gratuitate” – mai multe detalii aici

Inițial, suma forfetară lunară era de 50 de lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 50 lei/lună se suplimenta cu 5 lei/lună pentru fiecare kilometru.

O săptămână mai târziu, pe 22 septembrie, Ministerul Educației a fost de acord cu dublarea alocației forfetare și cu dublarea sumelor alocate în funcție de distanță, așa cum a propus Consiliul Elevilor, adică la valoarea de 60 de lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru – detalii aici

Foto: © Franz1212 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


4 comments
  1. Am si eu o intrebare,cum se deconteaza naveta in cazul in care un elev este dus la scoala de catre parinti cu masina personala si aici mentionez ca nu avem nici un mijloc de transport din localitate catre suceava orasul unde invata de 3 ani elevul fiind in clasa a-XI-a si pana acuma nu a primit nici un ban pentru naveta.De unde sa ia bilete pentru decontare daca nu avem microbuze?Ce mijloace de transport sa ia la ora 6 dimineata pentru ajunge la scoala la ora 7?Va rog sa aveti in vedere si acest lucru la decontarea navetei,la scoala i
    s-a spus sa aduca abonament de calatorie,acest lucru nu este posibil,si atunci folosim masina personala la dus si la intoarcere 110 km pe zi pentru a fi prezent la scoala.Domnul diriginte cunoaste situatia .De ce nu-i da barem acea suma lunara pentru naveta?Nu e corect .

  2. Mi se pare o mare vrăjeală pai băiatul meu de acasă până la liceu are 15 km și pe septembrie pe o jumătate de luna cât a avut abonament a primit în cont 21 lei eu am platit 126 lei ce calcule au făcut de sa ajuns la suma asta și acum că se suspendă până publica în monitorul oficial pai le-ați dat prea mult doamna ministru merge la școală cu 21 lei 15 zile când biletul e 12 lei dus întors cum dracu suma forfetară înainte când pe septembrie abia iau băgat în cont luna asta o mare bătaie de joc macar nu mai anunțați

  3. Se comite o mare eroare. În proiectul OUG de modificare a L 1/2011 adoptat azi de către guvern scrie f clar: “Pct. 2: La art. 84 alin.(1^3)-(1^4) se modifică și au următorul cuprins:
    (1^3) Elevilor care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu li se asigură o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport, în funcție de distanța dintre localitatea de
    domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați, DUS-ÎNTORS, pe durata cursurilor școlare, ………. “. DECI, repet, DISTANȚA DUS-ÎNTORS(ce-i drept, care nu apare în OUG 50)!!! Așa că, în exemplul dat, în cazul unui elev care locuiește la 15 km de școală, acesta va primi suma forfetară calculată pt 30 km, respectiv 60+6×27=222, deci nu 132 lei. Vă rog mult, greșesc cumva?!?

    1. Eu cred ca aveti dreptate dar parerile sunt impartite pentru ca legea este neclara si astfel se interpreteaza diferit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Atlantic anunță un grup operativ axat pe securitatea Mării Negre, în colaborare cu SNSPA. Rectorul Remus Pricopie: România și partenerii săi sunt pregătiți să contracareze atacurile hibride și convenționale care ar destabiliza regiunea

Inițiativa de Securitate Transatlantică a Consiliului Atlantic din Centrul Scowcroft pentru Strategie și Securitate anunță formarea unui grup operativ axat pe securitatea Mării Negre, în parteneriat cu Universitatea Națională de…
Vezi articolul

Școlile din Marea Britanie se vor deschide după sărbătorile de iarnă, asigură premierul britanic Boris Johnson, în ciuda numărului ridicat de cazuri de Covid-19 din Regatul Unit. În funcție de situație, examenele naționale se pot anula și în vara anului 2022

Școlile din Marea Britanie vor fi deschise în luna ianuarie, după vacanța de iarnă, în ciuda numărului de cazuri de Covid-19 care crește, asigură premierul din Regatul Unit, Boris Johnson,…
Vezi articolul