Alocație „forfetară” de 200-300 de lei pe lună pentru transportul elevilor din mediul rural, anunțată de ministrul Educației în încercarea de a devia discuția de la criticile publice privind eliminarea burselor rurale pentru liceeni

6.635 de vizualizări
Foto: gov.ro
Elevii din mediul rural ar putea să aibă o alocație forfetară care „poate ajunge la 200, chiar 300 de lei per elev, peste bursa socială de 200 de lei”, după cum a anunțat astăzi Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la începutul ședinței de Guvern. Este vorba despre o ordonanță de urgență „prin care decontarea transportului se face dublu față de condițiile de până acum”, după cum a spus ministrul.
  • Precizăm că proiectul de ordonanță de urgență nu a fost pus în transparență instituțională de Ministerul Educației și nu se află nici pe site-ul Consiliului Legislativ.

„Este deja pe circuitul de avizare un proiect de ordonanță de urgență, despre care am discutat și sunt convins că va putea să intre săptămâna viitoare pe agenda ședinței de guvern, prin care decontarea transportului se face dublu față de condițiile de până acum”, a spus Cîmpeanu.

Ministrul a menționat că suma forfetară poate să ajungă și până la 300 de lei: „Este vorba, în primul rând, de o sumă forfetară pentru toți acei elevi care învață în altă localitate decât cea de domiciliu, o sumă forfetară care poate ajunge la 200, chiar 300 de lei per elev, peste bursa socială de 200 de lei. Sunt aceste alocații forfetare pentru ca peste 100 de mii de elevi să poată ajunge la școală.”

„Aceste alocații forfetare, conform proiectului de ordonanță de urgență, pot fi crescute cu până la 50% în cazul în care abonamentul de transport în zona respectivă – avem județe precum Suceava și Constanța, care au tarife foarte mari în raport cu celelalte județe la transport, vor fi prezentate aceste abonamente și alocația forfetară va putea să crească cu 50%.”, a completat Sorin Cîmpeanu.

Anunțul ministrului vine după ce în spațiul public au apărut numeroase critici referitoare la eliminarea bursei sociale pentru elevii care merg la școală într-o altă localitate. Inițial, ministrul Educației i-a acuzat de politicianism pe cei care critică eliminarea burselor sociale de 200 de lei pentru liceenii din sate care învață în altă localitate.

Organizația Salvați Copiii România condamnă eliminarea fără nicio justificare a bursei de merit pentru clasa a V-a și a bursei de ajutor social pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate.

Consiliul Național al Elevilor a acuzat Ministerul Educației că nu a transmis public modificările criteriilor de acordare a burselor și a semnalat că se produce o inechitate pentru elevii care nu mai beneficiază de bursă socială dacă învață într-o altă localitate față de cea de domiciliu. – detalii aici

Într-un comunicat trimis Edupedu.ro, Avocatul Poporului a criticat eliminarea acestor burse și a transmis că „se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată”. – Detalii aici

Senatorul USR Ștefan Pălărie i-a cerut ministrului Educației să rectifice, printr-un nou ordin, eliminarea burselor de merit pentru elevii de clasele a V-a și pentru liceenii din mediul rural.

Redăm declarația ministrului Educației:

Sorin Cîmpeanu: „De bursă socială beneficiază, de la bugetul de stat, absolut toți elevii aflați în dificultate din perspectivă socio-economică. Este vorba, în primul rând, de proveniența din familii cu venituri reduse, la care se adaugă absolut toți copiii care au probleme cronice, la care se adaugă copiii cu dizabilități, la care se adaugă orfanii de unul sau ambii părinți. Toate aceste categorii de elevi vor primi și primesc, avem hotărârea de Guvern astăzi pe agendă, burse sociale într-un cuantum de 200 de lei. În anul 2020 a fost 100 de lei, înainte de anul 2020 a fost de doar câțiva lei.

Peste aceste burse sociale, avem asigurarea transportului de la domiciliu la școală. Este deja pe circuitul de avizare un proiect de ordonanță de urgență, despre care am discutat și sunt convins că va putea să intre săptămâna viitoare pe agenda ședinței de guvern, prin care decontarea transportului se face dublu față de condițiile de până acum. Este vorba, în primul rând, de o sumă forfetară pentru toți acei elevi care învață în altă localitate decât cea de domiciliu, o sumă forfetară care poate ajunge la 200, chiar 300 de lei per elev, peste bursa socială de 200 de lei. Sunt aceste alocații forfetare pentru ca peste 100 de mii de elevi să poată ajunge la școală. Aceste alocații forfetare, conform proiectului de ordonanță de urgență, pot fi crescute cu până la 50% în cazul în care abonamentul de transport în zona respectivă – avem județe precum Suceava și Constanța, care au tarife foarte mari în raport cu celelalte județe la transport, vor fi prezentate aceste abonamente și alocația forfetară va putea să crească cu 50%.

Foarte important de precizat, bursele sociale se asigură prin bugetul autorităților locale de la bugetul de stat, iar transportul tuturor elevilor din România, de acasă la școală, dus-întors, se asigură din bugetul Ministerului Educației. În acest fel, un elev, repet, poate să primească bursă socială de 200 de lei, poate să primească 300 de lei, spre exemplu, alocație de transport și, dacă are performanță, poate primi, conform proiectului de hotărâre de Guvern de astăzi, și bursa de performanță de 500 de lei. Deci, un elev aflat în dificultate socio-economică ce merge la școală poate să primească din partea statului român un sprijin de 1.000 de lei pe lună.

Încă o precizare, bursele sociale se poarte pe toată durata anului calendaristic, alocația de transport, în mod firesc, se acordă pe toată durata anului școlar, pentru care ca destinație mersul la școală. Dacă am extinde bursele sociale și la elevii proveniți din familii cu venituri mari sau foarte mari, am avea dificultăți tocmai cu plata acestor burse copiilor care sunt în dificultate și care au nevoie de aceste burse. Este un mod prin care am clarificat acest sistem, este un mod care pregătește noul sistem ce va intra în vigoare odată ce vor fi adoptate legile educației „România educată”.

Ministerul Educației asigură plata transportului elevilor din bugetul propriu, Ministerul Educației a propus o suma forfetară pentru acei copii care nu au trasee standardizate de transport între domiciliu și școală, deci este o alocație forfetară pe care toți elevii care învață în altă localitate decât cea de domiciliu o vor primi. Va sigur că sunt mecanismele create în așa fel încât toți copiii să poată merge la școală.”

Citește și:
Cîmpeanu, încercare de contracarare în scandalul eliminării burselor rurale pentru liceeni: Toți elevii care învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu beneficiază de alocație de transport / Ministrul anunță o ordonanță prin care să fie dublate sumele pentru transportul elevilor
Deputatul Alexandru Kocsis, despre eliminarea burselor rurale pentru liceeni: Este o încălcare flagrantă a uneia dintre promisiunile făcute prin proiectul ”România Educată”
Senatorul USR Ștefan Pălărie îi cere ministrului Educației să emită un nou ordin prin care și elevii de clasa a V-a și cei de liceu din mediul rural să aibă dreptul la bursă
Transportul elevilor din mediul rural nu este gratuit. Mai mulți liceeni care dau până la 480 de lei pe lună îl contrazic pe ministrul Educației
OFICIAL Criteriile de acordare a burselor pentru elevi au fost publicate în Monitorul Oficial / Bursa rurală de 200 de lei pe lună nu se mai acordă liceenilor, iar în acest an școlar niciun elev de clasa a V-a nu va putea lua bursă de merit
Avocatul Poporului critică eliminarea burselor rurale pentru liceeni: Se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată
BREAKING Bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate, eliminată de Ministerul Educației / Măsura nu a fost anunțată public înainte de aprobare
Deputat PSD, despre eliminarea burselor sociale pentru liceenii din rural care învață în altă localitate: Decizia Ministerului Educației este pur și simplu aberantă

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din California, una dintre cele mai prestigioase din SUA, va plăti aproape 250 de milioane de dolari la peste 200 de femei abuzate sexual de un medic ginecolog care a lucrat la clinica medicală din campus vreme de 35 de ani. Ginecologul, acuzat de alte 5.500 de femei de aceeași crimă

Universitatea din California (UCLA) a fost de acord să plătească aproape 250 de milioane de dolari la peste 200 de femei care susțin că au fost agresate sexual de un…
Vezi articolul

Școala și grădinițele dintr-o localitate nu încep orele fizic pentru că nu sunt gata lucrările de construcție sau de amplasare a clădirilor modulare, “fapt care generează un flux continuu al muncitorilor” – ziardebragadiru.ro

Școala și grădinițele din orașul Bragadiru nu încep luni orele fizic pentru că lucrările de construcție nu sunt gata, relatează ziardebragadiru.ro. Din cauza lucrărilor nefinalizate de o vară întreagă, școala…
Vezi articolul