Avocatul Poporului critică eliminarea burselor rurale pentru liceeni: Se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată

5.247 de vizualizări
Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com
Prin eliminarea burselor sociale pentru liceenii care învață într-o altă localitate față de cea de domiciliu „se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată”, a transmis Avocatul Poporului, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.
  • Amintim că Edupedu.ro a prezentat criteriile pentru bursele elevilor care au fost aprobate prin ordin de ministru. Bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate a fost eliminată de Ministerul Educației, fără să fie anunțată public de minister.

Avocatul Poporului consideră că această prevedere este „nedreaptă” pentru elevi: „Decizia de a elimina această categorie de burse sociale este pe cât de surprinzătoare pe atât de nedreaptă, având în vedere că ea afectează elevii din mediul rural care sunt nevoiți să meargă în altă localitate la liceu, pentru că nu au în cea de domiciliu o astfel de instituție de învățământ. Mai mult, ea a nu fost anunțată public de Ministerul Educației, astfel cum acesta avea obligația legală potrivit dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată”, se arată în comunicat.

„Avocatul Poporului subliniază că, indiferent de locul în care s-au născut, de situația economică a familiei sau de etnie, toți copiii au dreptul la educație de calitate, iar acestora trebuie să le fie asigurate șanse egale la educație și ulterior la acces pe piața muncii”, conform sursei menționate.

Consiliul Național al Elevilor a acuzat ministerul Educației că nu a transmis public modificările criteriilor de acordare a burselor și a semnalat că se produce o inechitate pentru elevii care nu mai beneficiază de bursă socială dacă învață într-o altă localitate față de cea de domiciliu. – detalii aici

Redăm comunicatul integral:

Poziția Avocatului Poporului față de eliminarea burselor sociale pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate 

Prin Ordinul ministrului educației nr. 5379/2022 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar, au fost eliminate bursele de ajutor social acordate elevilor din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate

Decizia de a elimina această categorie de burse sociale este pe cât de surprinzătoare pe atât de nedreaptă, având în vedere că ea afectează elevii din mediul rural care sunt nevoiți să meargă în altă localitate la liceu, pentru că nu au în cea de domiciliu o astfel de instituție de învățământ. Mai mult, ea a nu fost anunțată public de Ministerul Educației, astfel cum acesta avea obligația legală potrivit dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată. 

În opinia Avocatului Poporului, prin eliminarea acestor burse se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată care, la Capitolul III punctul 1 Valorile promovate prin sistemul de educați, evidențiază în mod expres principiile care fac referire la echitate, după cum urmează: 

Sistemul de educație asigură și respectă dreptul fiecărui elev de a avea șanse egale de acces și de progres în educație, dar și de finalizare a studiilor. Un obiectiv fundamental privind echitatea este reducerea decalajelor dintre oportunitățile de învățare oferite grupurilor dezavantajate și cele oferite majorității. Este asigurată participarea echitabilă a tuturor potențialilor beneficiari la o educație de calitate, acordând atenție sporită nevoilor individuale de învățare. O prioritate o reprezintă reducerea decalajului dintre învățământul rural și cel urban. Sistemul este centrat pe cel care învață și se adaptează la nevoile lui, astfel încât fiecare elev să își atingă potențialul maxim

Avocatul Poporului subliniază că, indiferent de locul în care s-au născut, de situația economică a familiei sau de etnie, toți copiii au dreptul la educație de calitate, iar acestora trebuie să le fie asigurate șanse egale la educație și ulterior la acces pe piața muncii.

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
BREAKING Bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate, eliminată de Ministerul Educației / Măsura nu a fost anunțată public înainte de aprobare
Este discriminatorie eliminarea elevilor din clasele a V-a din lista beneficiarilor de bursă de merit – Consiliul Național al Elevilor

2 comments
  1. este o mare jignire adusă elevilor, ar fi minunat dacă ar renunță și demnitarii noștri la indemnizațiile lor așa repede cum se aprobă tăierea burselor, rușine să vă fie.

  2. Dacă ați anulat bursa sociala pt transport , atunci ar trebui plătite abonamentele la copii ca să poată ajunge toți la școală. Sunt copii care abia au ce pune pe masa și părinții fac un efort mare sa le cumpere abonamentele. Este strigător la cer ce se întâmplă în tara noastra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Raluca Turcan solicită respingerea oricărei forme de propagandă electorală în unitățile de învățământ, cu o zi înaintea dezbaterii lui Iohannis de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Vicepremierul Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL, solicită inspectorilor școli și directorilor unităților de învățământ respingerea oricărei forme de propagandă electorală în acestea, cu o zi înaintea dezbaterii care va fi organizată…
Vezi articolul

Aproximativ 8 din 10 romi părăsesc timpuriu școala, ceea ce le scade drastic șansele de a găsi un loc de muncă / Peste 60% din tinerii romi cu vârsta între 15 și 29 de ani nu merg la școală și nici nu lucrează, potrivit Strategiei naționale pentru incluziunea și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027

Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, publicată în Monitorul Oficial, arată pe baza unor date din 2016, că aproape două treimi dintre tinerii romi nu…
Vezi articolul

Două mari universități americane plănuiesc să solicite centre proprii de vaccinare, din toamnă. Vaccinarea ar deveni obligatorie pentru cei peste un milion de studenți și angajați, dacă vor să revină fizic în campusuri

California State University (Universitatea de Stat din California) și University of California (Universitatea California) plănuiesc să le ceară studenților și angajaților să fie vaccinați împotriva COVID-19 dacă vor să se…
Vezi articolul

BREAKING Instrucțiunea dată de ministerul Sănătății privind testarea elevilor „nu poate fi implementată real în școli”, anunță ministrul Educației, care cere o procedură care să nu blocheze procesul didactic

Instrucțiunea dată de ministerul Sănătății care prevede aplicarea testelor pe bază de salivă elevilor „nu poate fi implementată real în școli”, anunță ministrul Educației. Acesta a intervenit la Antena 3…
Vezi articolul