BREAKING Ordonanța de urgență nr. 50/2021, privind transportul elevilor, este neconstituțională, a decis CCR

3.836 de vizualizări
identitatea de gen
Foto: Pixabay.com
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, referitoare la transportul elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu, potrivit unui comunicat de presa primit de Edupedu.ro.
  • Potrivit estimărilor făcute de Ministerul Educației, aproape 200 de mii de elevi din România fac naveta în anul școlar 2022-2023.

În esență, Curtea a reținut că nu s-a putut face dovada solicitării avizului din partea Consiliului Economic şi Social încălcându-se prevederile art.l alin. (3) și (5), coroborate cu cele ale art. 141 din Constituție, cu consecința neconstituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2021 în ansamblul său, se precizează în comunicat.

Au fost 5 sesizări privind OUG nr. 50/2021 în dosare diferite. Inițial, aceasta a fost adoptată fără avizul CES (Consiliul Economic și Social) și de fapt nu prevedea gratuitatea transportului pentru toți elevii, ci decontarea navetei, în cazul celor care nu au școala în localitatea de domiciliu.

Ce efecte are decizia de neconstituționalitate a OUG nr. 50/2021

Potrivit legii Legii nr. 47/1992* privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

Art.31:

  • Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.
  • În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare.
  • Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
  • Deciziile pronunţate în condiţiile alin.(1) se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională.
  • În cazul în care la data comunicării deciziei Curţii Constituţionale potrivit alin.(4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanţa comunică acestuia decizia.

Amintim că pe 17 noiembrie a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă Ordonanță de Urgență pentru decontarea navetei elevilor, nr. 159, care modifică și completează art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011. Aceasta prevede că elevii care merg la școală într-o altă localitate vor primi o sumă forfetară pentru cheltuielile de transport, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați. 

Banii de transport pentru elevii care au domiciliul în altă localitate decât cea în care este școala vor fi acordați lunar între 25-28 ale lunii, pentru luna următoare, pe baza unor cereri pe care elevii le depun la școală lună de lună până pe data de 10, fără să mai fie necesare documente justificative, cum ar fi bilete sau abonamente, pentru decontare, conform proiectului de ordin de ministru cu modalitatea de calculare și decontare a sumelor de transport pentru elevi, care pune în aplicare ordonanța de urgență 159/2022.

Pe 22 noiembrie 2022, Ministerul Educației a publicat în dezbatere publică metodologia prin care se va face decontarea elevilor navetiști.

Informații de context

De precizat, elevii au atras atenția în mai multe rânduri că nu se respectă Legea 226/2020 care prevedea gratuitate la transport pentru toți elevii, și nu decont. Legea a fost promulgată pe 30 octombrie 2020, Klaus Iohannis și prevedea modificarea Legii Educației Naționale astfel:

La articolul 84, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

1. Articolul 84 (1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

2. La articolul 84, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:

(1^1) În vederea asigurării gratuității prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale.

(1^2) Gratuitatea este asigurată de către autoritățile administrației publice locale, prin subvenționarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(1^3) Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfășurat în alte condiții decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învățământ.

Decontul, nu gratuitatea

Cu toate acestea, Ministerul Educației nu a pus în aplicare Legea 226/2020 în sensul asigurării gratuității elevilor pe baza carnetului de note care atestă calitatea de elev, dar pune în consultare pe 3 martie 2021 un proiect de OUG care prevedea din nou decontul, nu gratuitatea.

Două zile mai târziu, pe 5 martie 2021, Ministerul Educației explica propunerile în privința transportului elevilor: „Ca element de noutate, acordarea sumelor de bani pentru transport se face în avans, cu decontare în luna următoare pentru elevii care fac naveta, respectiv elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu”, se arată în justificare.

Pe data de 16 iunie 2021, Cîmpeanu anunța de la Guvern că a fost adoptată Ordonanța de Urgență 50/2021 prin care era, conform lui, începutul rezolvării problemei transportului pentru elevi.

Pe 20 iunie 2022 – la mai bine de un an de la introducerea Ordonanței 50, Sorin Cîmpeanu a fost chemat la Parlament ca să înfrunte o moțiune simplă, depusă de USR. – detalii aici

DOCUMENT Descarcă comunicatul Curții Constituționale:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un profesor de la Harvard se pregătește să predea un curs numit Taylor Swift / „Tot ceea ce ocupă mult timp într-un departament de engleză modernă a fost la un moment dat o formă de artă populară de prestigiu scăzut”

În semestrul de primăvară, Stephanie Burt, profesor de engleză la Universitatea Harvard, va preda un nou curs, „Taylor Swift și lumea ei”. S-au înscris aproape 300 de studenți, scrie New York…
Vezi articolul