UCLA – universitatea californiană aflată în top 50 – a înființat un institut care studiază bunătatea

Foto: pixabay.com

Universitatea California din Los Angeles (UCLA) a lansat oficial, miercuri, Institutul pentru Bunătate. Institutul înființat de prestigioasa universitate americană “va adopta o abordare interdisciplinară pentru înțelegerea bunătății, prin evoluție, biologie, psihologie, economie, cultură și sociologie”, a explicat UCLA într-un comunicat, relatează Agerpres.

Institutul pentru Bunătate va funcționa în cadrul departamentului de științe sociale al University of California, Los Angeles.

Darnell Hunt, decanul departamentului de științe sociale, a declarat că “Institutul de Bunătate Bedari al UCLA încearcă să fie un antidot al contextului politic global actual, al violenței și al tensiunilor”

“Viziunea noastră este că trăim cu toţii într-o lume în care umanitatea descoperă şi pune în aplicare bunătatea care se află în fiecare dintre noi”, a spus Matthew Harris, cofondator al institutului, citat de Agerpres. Acesta a susținut că “va fi nevoie de numeroase cercetări pentru a înțelege de ce bunătatea poate fi atât de rară în lumea modernă”.

Agenția de presă adaugă că studiile ştiinţifice au demonstrat că actele de bunătate au un impact pozitiv asupra sănătăţii fizice şi psihice a autorilor lor şi că pot fi “contagioase” pentru cei care sunt martori la acestea.

University of California, Los Angeles (UCLA), este pe locul 35 în Clasamentul internațional al universităților QS 2020 și pe locul 11 în Top Shanghai.

 

Exit mobile version