ULTIMA ORĂ Calendarul examenului de BAC 2023 a fost modificat. Înscrierea se face în perioada 29 mai – 7 iunie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial

Foto: © Monkey Business Images - Dreamstime.com

Perioada în care elevii de clasa a XII-a se pot înscrie la examenul de Bacalaureat 2023 a fost modificată, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Concret, liceenii claselor terminale se vor înscrie în perioada 29 mai – 7 iunie, conform ordinului nr. 3.930 din 5 aprilie 2023. Inițial, înscrierea se putea face între 29 mai și 2 iunie.

O altă modificare se referă la clasele cu specializări autorizate să funcționeze provizoriu.

La articolul 6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins: „(2^1) În cazul în care există unități de învățământ liceal în cadrul cărora funcționează clase cu specializări/calificări autorizate să funcționeze provizoriu, unice la nivel național, elevii din aceste clase vor fi arondați de către inspectoratul școlar, cu acordul Comisiei Naționale de Bacalaureat, la unități de învățământ liceal care au acreditat profilul/domeniul de pregătire pentru specializările/calificările respective, din județ sau din alte județe/municipiul București, după caz.”

Calendarul modificat al examenului național de Bacalaureat 2023, Sesiunea iunie – iulie:
Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2023

Articol în curs de actualizare

Foto: © Monkey Business Images – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version