ULTIMA ORĂ Inspectoratul Școlar București reacționează în scandalul înscrierilor la Grădinița de vară în Sectorul 3: Modalitatea și calendarul de înscriere au fost stabilite de Primăria Sectorului 3, fără consultarea Inspectoratului Școlar

Foto: Edupedu.ro

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a trimis un punct de vedere în scandalul legat de înscrierea copiilor la grădiniță în programul de vară, în sectorul 3, în care sute de părinți au stat la coadă, noaptea, pentru a-și înscrie copiii, dosarul neputând fi depus online. “Toate aspectele care privesc derularea proiectului ,,Grădinița de vară”, modalitatea și calendarul de înscriere, precum și perioada de derulare a proiectului au fost stabilite la nivelul Primăriei Sectorului 3 și comunicate pe site-ul instituției, fără consultarea, în prealabil, a instituției noastre”. Reacția ISMB vine după ce Primăria Sectorului 3 a acuzat Inspectoratul că a stabilit metodologia de înscriere. În tot acest scandal, ministra Educației Ligia Deca susține că face tot posibilul pentru “a evita aceste situații“ pentru că “este de neacceptat să avem astfel de cozi mai ales pe perioada nopții și trebuie să găsim soluții de un așa fel încât să avem o înscriere civilizată a copiilor în aceste forme pe parcursul verii”.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București reacționează la 2 zile de la izbucnirea scandalului legat de înscrierile la grădinițele cu program de vară, când sute de părinți au stat la coadă în miezul nopții pentru a-și înscrie copiii la grădinițele cu program de vară, din cauză că cererile nu puteau fi depuse online, ci cu prezență fizică.

“Toate aspectele care privesc derularea proiectului ,,Grădinița de vară”, modalitatea și calendarul de înscriere, precum și perioada de derulare a proiectului au fost stabilite la nivelul Primăriei Sectorului 3 și comunicate pe site-ul instituției, fără consultarea, în prealabil, a instituției noastre”, se arată în comunicatul de presă al ISMB. 

Inspectoratul Școlar al Municipiului București mai precizează și faptul că “numărul de locuri disponibile pentru nivelurile antepreșcolar și preșcolar în cadrul proiectului ,,Grădinița de vară”, al Primăriei Sectorului 3, adoptat prin Hotărârea Consiliului Local, nu a fost stabilit prin consultarea instituției noastre”.

Din Hotărârea Consiliului Local a Primăriei Sectorului 3 privind aprobarea programului „școala de vară”, nu apare deloc faptul că Primăria ar fi consultat sau întrebat ISMB despre această activitate. Apar doar avizele mai multor comisii din primărie.

Informații de context

Sute de părinţi puteau fi văzuţi marți noapte în faţa şcolilor din Sectorul 3 din București care organizează „școala de vară” pentru a-şi înscrie copiii în programul demarat de primărie, scria G4Media.ro. Oamenii au fost nevoiţi să facă acest lucru deoarece cererile de înscriere trebuie depuse la secretariat. Din acest motiv, s-au organizat ad-hoc şi au făcut liste de prezenţă pe care le strigau din oră în oră.

Desi programul „Şcoala de Vară” este finanţat de primăria Sectorului 3, iar Robert Negoiţă a dat vina pe unităţile de învăţământ care s-ar fi ocupat de organizare.

„Primăria Sectorului 3 asigură finanțarea acestui program pentru a veni în sprijinul părinților ce nu-și pot lua concediu atât cât durează vacanța de vară. Metodologia de înscriere s-a stabilit și se derulează prin unitățile de învățământ și Inspectoratul Școlar. Da, ne-am fi dorit să fi fost online, așa cum făceam când ne ocupam noi de creșe, însă decizia și organizarea sunt la unitățile de învățământ. (…) Numărul de locuri a fost stabilit în baza estimărilor făcute de unități și de Inspectorat ca urmare a discuțiilor cu părinții. Evident că în funcție de cereri, avem în vedere posibilitatea de a crește numărul acestora, dacă se impune”, spunea Robert Negoiță în ziua în care sute de părinți au stat la coadă la înscrieri.

De altfel, a doua zi, un comunicat oficial al Primăriei, postat pe site, preciza aceleași lucruri: că numărul de locuri disponibile a fost stabilit de ISMB, care a și decis metodologia de înscriere. Redăm din comunicatul de presă, din 21 iunie:

Site-ul precizează faptul că “înscrierea se va realiza fizic la sediul grădinițelor participante, prin depunerea dosarului”, fără să precizeze cine a stabilit acest lucru.

Joi a venit și reacția ministrei Educației, Ligia Deca, care a spus că “aceste situații sunt de evitat și facem toate eforturile în acest sens”. Mai mult, Deca a precizat că “este de neacceptat să avem astfel de cozi mai ales pe perioada nopții și trebuie să găsim soluții de un așa fel încât să avem o înscriere civilizată a copiilor în aceste forme pe parcursul verii”.

Într-o notă trimisă miercuri, pe 21 iunie de Ministerul Educației se cere suplimentarea numărul de locuri pe perioada verii la grădinițele care oferă acest tip de program și se recomandă ca înscrierile să fie făcute online.

În notă apar și detalii despre cum se face înscrierea dar formularea lasă loc de interpretare: “cerere scrisă adresată oricărei unități de învățământ”, nu scrie cum poate fi adresată: online sau în format fizic.

Citește și:
Sute de părinţi din Sectorul 3 al Capitalei și-au petrecut noaptea în faţa şcolilor pentru a-și înscrie copiii la „școala de vară” din cauza faptului că „dosarul online se depune la secretariat” / Primăria spune că modalitatea de înscriere cu dosar fizic a fost stabilită de Inspectoratul Școlar București
UPDATE Ligia Deca susține că face tot posibilul pentru a evita situațiile ca cea de la Sectorul 3, în care sute de părinți au stat la coadă, ca să-și înscrie copiii / Inspectoratul Școlar din subordinea sa susține că înscrierile în format fizic și numărul de locuri au fost stabilite unilateral de Primărie
Exit mobile version