UPDATE Ligia Deca susține că face tot posibilul pentru a evita situațiile ca cea de la Sectorul 3, în care sute de părinți au stat la coadă, ca să-și înscrie copiii / Inspectoratul Școlar din subordinea sa susține că înscrierile în format fizic și numărul de locuri au fost stabilite unilateral de Primărie

1.915 vizualizări
Foto: Captură video
Ministra Educației Ligia Deca a spus că “sunt de evitat situațiile” cum a fost cea din Sectorul 3 în care sute de părinți au stat la coadă noaptea pentru a-și înscrie copiii, la „școala de vară” din cauza faptului că „dosarul online se depune la secretariat”, și că “facem toate eforturile în acest sens”. Mai mult, ea a spus că “este de neacceptat să avem astfel de cozi mai ales pe perioada nopții și trebuie să găsim soluții de un așa fel încât să avem o înscriere civilizată a copiilor în aceste forme pe parcursul verii”.
UPDATE, ora 17:30: Inspectoratul Școlar al Municipiului București, aflat în subordinea Ministerului, susține într-un punct de vedere oferit la solicitarea Edupedu.ro că nu el este cel care a stabilit că cererile se depun fizic, așa cum acuză Primăria Sectorului 3.

Ligia Deca a făcut aceste declarații în cadrul briefingului de presă de la Palatul Victoria.

Ligia Deca, ministra Educației, a răspuns unei întrebări a jurnaliștilor de la Guvern, legată de situația din sectorul 3, când sute de părinți au stat la coadă în miezul nopții pentru a-și înscrie copiii la grădinițele cu program de vară, din cauză că cererile nu puteau fi depuse online, ci cu prezență fizică. Ligia Deca a spus că “aceste situații sunt de evitat și facem toate eforturile în acest sens”. Mai mult, Deca a precizat că “este de neacceptat să avem astfel de cozi mai ales pe perioada nopții și trebuie să găsim soluții de un așa fel încât să avem o înscriere civilizată a copiilor în aceste forme pe parcursul verii”.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București, aflat în subordinea Ministerului Educației, este cel care a decis că dosarele de înscriere se depun în format fizic și nu online, a anunțat Primăria Sectorului 3.

„Primăria Sectorului 3 asigură finanțarea acestui program pentru a veni în sprijinul părinților ce nu-și pot lua concediu atât cât durează vacanța de vară, așa cum am reușit să facem în fiecare an. Metodologia de înscriere s-a stabilit și se derulează prin unitățile de învățământ și Inspectoratul Școlar. Da, ne-am fi dorit să fi fost online, așa cum făceam când ne ocupam noi de creșe, însă decizia și organizarea sunt la unitățile de învățământ”, scrie în postare.  

În punctul de vedere oferit Edupedu.ro, Inspectoratul Școlar al Municipiului București precizează că „numărul de locuri disponibile pentru nivelurile antepreșcolar și preșcolar în cadrul proiectului ,,Grădinița de vară”, al Primăriei Sectorului 3, adoptat prin Hotărârea Consiliului Local, nu a fost stabilit prin consultarea instituției noastre.

Toate aspectele care privesc derularea proiectului ,,Grădinița de vară”, modalitatea și calendarul de înscriere, precum și perioada de derulare a proiectului au fost stabilite la nivelul Primăriei Sectorului 3 și comunicate pe site-ul instituției, fără consultarea, în prealabil, a instituției noastre”. 

Declarația Ligiei Deca privind înscrierile la grădinițele cu program de vară:

“Am văzut și eu imaginile și mărturisesc că aceste situații sunt de evitat și facem toate eforturile în acest sens. Așa cum știm programul acesta școala de vară este un program susținut de către primărie. În cazul sectorului 3 în fiecare an, în funcție de numărul de cereri au fost suplimentate locurile și domnul primar anunțat deja că aceasta va fi situația și în acest an. Am trimis de la Ministerul Educației reprezentanți care să asiste în discuția conducerilor unităților de învățământ cu părinții. De asemenea am trimis astăzi o notă în teritoriu pentru a suplimenta numărul de locuri pe perioada verii pentru unitățile de învățământ preșcolar pentru că există un interes crescut mai ales în zona urbană, și pe viitor ne dorim ca toate aceste procese de înscriere să se poate realiza online. Consider că este de neacceptat să avem astfel de cozi mai ales pe perioada nopții și trebuie să găsim soluții de un așa fel încât să avem o înscriere civilizată a copiilor în aceste forme pe parcursul verii”.

Ministra Educației a anunțat că a trimis pe 21 iunie o notă pentru a se suplimenta numărul de locuri pe perioada verii la grădinițele care oferă acest tip de program și pentru ca cererile să fie depuse online.

Nota trimisă de Ministerul Educației

Reacția Primăriei sectorului 3:

Ca urmare a situației generată de aglomerația de la anumite unități de învățământ, în procesul de înscrieri pentru programul „Grădinița de vară”, Primăria Sectorului 3 face următoarele precizări:

  • Numărul de locuri disponibile pentru antepreșcolari și preșcolari a fost stabilit de Inspectoratul Școlar București (nu de Primăria Sectorului 3) în urma consultărilor cu fiecare grădiniță sau creșă care s-a înscris în programul finanțat de Primăria Sectorului 3.
  • Modalitatea de înscriere (dosar fizic) a fost stabilită de Inspectoratul Școlar București, deși Primăria Sectorului 3 a cerut găsirea unei soluții moderne de înscriere online. Reamintim că în trecut când personalul și organizarea creșelor erau gestionate de Primăria Sectorului 3 prin DGASPC, înscrierile se făceau online. În prezent aceste unități de învățământ au fost preluate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
  • Primăria Sectorului 3 a anticipat, ca în fiecare an de altfel, ca numărul de cereri să fie foarte mare și a făcut demersuri și face în permanență demersuri către Inspectoratul Școlar București pentru suplimentarea locurilor. Chiar înainte cu puțin timp de începerea perioadei de înscrieri s-a suplimentat numărul de locuri de la 1200 la 1455 și, în funcție de disponibilitatea fiecărei unități de învățământ și a Inspectoratului Școlar, numărul de locuri va crește.
  • În fiecare an, în perioada de vară când s-a organizat un astfel de program, Primăria Sectorului 3 a reușit să ofere numărul de locuri necesare (nu a fost refuzată nicio solicitare) și acest lucru se va întâmpla și în acest an. Precizăm că nu toți părinții vor să lase la creșă sau grădiniță copiii pe toată perioada (iulie, august)  și astfel se vor găsi locuri.
  • Primăria Sectorului 3 nu poate controla situația în care foarte multe cereri se concentrează pe anumite unități de învățământ, dar îi rugăm pe părinți să aibă în vedere și o altă opțiune (o altă creșă sau grădiniță înscrisă în program) dacă la o anumită grădiniță sau creșă din proximitate sunt foarte multe solicitări raportat la numărul de locuri.

          Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță a constatat personal situația creată ca urmare a procesului de înscriere și a contactat deja în cursul acestei zile conducerea Inspectoratului Școlar care a comunicat că este dispusă să găsească soluții pentru suplimentarea numărului de locuri în creșele și grădinițele din Sectorul 3. El a explicat că Primăria Sectorului 3 a asigurat deja fondurile necesare pentru orice suplimentare de locuri.

Lista de locuri disponibile pentru programul „Grădinița de vară”:

Pentru lunile iulie și august sunt asigurate momentan 1.455 de locuri pentru antepreșcolarii și preșcolarii din Sectorul 3, astfel:

  • Creșa Greierașul (arondată Grădiniței nr. 211) – nivel antepreșcolar – 270 de locuri;
  • Grădinița nr. 196: nivel antepreșcolar – 127 de locuri, nivel preșcolar – 180 de locuri;
  • Grădinița nr. 255: nivel preșcolar – 308 locuri;
  • Școala Gimnazială nr. 88: nivel antepreșcolar – 135 de locuri, nivel preșcolar – 180 de locuri;
  • Grădinița nr. 154 care va avea 6 grupe pentru preșcolari (120 de locuri);
  • Grădinița „Peștișorul de Aur” care va avea 9 grupe pentru antepreșcolari (135 de locuri).

Condiții obligatorii de înscriere în cadrul programului „Grădinița de vară”

– Copilul a frecventat o unitate de învățământ din Sectorul 3 în anul școlar 2022-2023;

– Copilul provine dintr-o familie monoparentală, al cărui parinte are loc de muncă stabil și este necesară prezența zilnică (fizic/online) a acestuia la serviciu;

– Copilul provine dintr-o familie în care ambii părinți au locuri de muncă stabile și este necesară prezența zilnică (fizic și/sau online) a acestora la serviciu.

Când sunt înscrierile

Înscrierile se vor desfășura în perioada 21 – 23 iunie, în limita locurilor disponibile. Programul de înscriere este între orele 9.00 și 12.00, de miercuri până vineri, dar și în intervalul orar 13.00-16.00, pentru zilele de miercuri și joi.

Ce acte sunt necesare

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarele:

• Cerere de înscriere semnată de ambii părinți (găsiți documentul atașat în linkul de la final);

• Copie de pe certificatul de naștere al copilului;

• Copie de pe cartea de identitate a ambilor părinți;

• Adeverințe de salariat pentru ambii părinți (părinte – în cazul familiilor monoparentale);

• Adeverință eliberată de unitatea din Sectorul 3 pe care o frecventează copilul în anul școlar 2022-2023;

• Hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile, care reglementează drepturile părinților și ale copilului, dacă este cazul (în copie);

• Copie fișă medicală și documente medicale în cazul alergiilor alimentare.

Cum se face înscrierea

Înscrierea se va realiza fizic la sediul grădinițelor participante, prin depunerea dosarului. Admiterea se va face cu respectarea strictă a criteriilor și achitarea integral și în avans a contribuției de hrană, pe perioada solicitată.

Informații de context

Sute de părinţi puteau fi văzuţi marți noapte în faţa şcolilor din Sectorul 3 din București care organizează „Şcoala de vară” pentru a-şi înscrie copiii în programul demarat de primărie, scria G4Media.ro. Oamenii au fost nevoiţi să facă acest lucru deoarece cererile de înscriere trebuie depuse la secretariat. Din acest motiv, s-au organizat ad-hoc şi au făcut liste de prezenţă pe care le strigau din oră în oră.

În faţa Grădiniţei 8, spre exemplu, puţin după miezul nopţii, erau în jur de 140 de părinţi.

„Așa arată digitalizarea în Sectorul 3, dosarul on-line se depune la secretariat. Peste 140 de părinți (până la ora 01:00) s-au organizat ad-hoc și au făcut o listă de prezență pe care o strigă din oră în oră. Sunt hotărâți să-și petreacă noaptea în stradă sperând că vor reuși să-și înscrie copiii la grădinița de vară”, a transmis pe pagina sa de Facebook, viceprimarul Sectorului 3 (USR) Lucian Judele, prezent la faţa locului.

Deşi programul „Şcoala de Vară” este finanţat de primărie, primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă dă vina pe unităţile de învăţământ care s-ar fi ocupat de organizare.

„Primăria Sectorului 3 asigură finanțarea acestui program pentru a veni în sprijinul părinților ce nu-și pot lua concediu atât cât durează vacanța de vară, așa cum am reușit să facem în fiecare an. Metodologia de înscriere s-a stabilit și se derulează prin unitățile de învățământ și Inspectoratul Școlar. Da, ne-am fi dorit să fi fost online, așa cum făceam când ne ocupam noi de creșe, însă decizia și organizarea sunt la unitățile de învățământ. Numărul de locuri a fost stabilit în baza estimărilor făcute de unități și de Inspectorat ca urmare a discuțiilor cu părinții. Evident că în funcție de cereri, avem în vedere posibilitatea de a crește numărul acestora, dacă se impune. Dar în acest moment, discutăm de aproape 1.500 de locuri pentru vară la antepreșcolar și preșcolar, deci există locuri la mai multe grădinițe și creșe”, a scris pe pagina sa de Facebook, primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă.

Citește și:
Sute de părinţi din Sectorul 3 al Capitalei și-au petrecut noaptea în faţa şcolilor pentru a-și înscrie copiii la „școala de vară” din cauza faptului că „dosarul online se depune la secretariat” / Primăria spune că modalitatea de înscriere cu dosar fizic a fost stabilită de Inspectoratul Școlar București

1 comment
  1. primarul a spus ca desi ii plateste pe educatori extra cu 200 lei pe zi nu prea vin la gradinita de vară…parcă erau mici salariile in invatamant…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modulul 5 de cursuri începe miercuri, 19 aprilie, și ține până pe 16 iunie. Elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a susțin în luna mai evaluările naționale / Calendarul examenelor naționale

Pentru elevii și copiii de grădiniță, cursurile ultimului modul din anul școlar 2022-2023 încep miercuri, potrivit calendarului oficial. Vacanța de Paște a ținut de pe data de 7 aprilie și până pe…
Vezi articolul

Ministerul Culturii va acţiona în judecată executantul lucrărilor la Muzeul Naţional „George Enescu”. Doar un sfert din lucrări sunt gata, deși ar fi trebuit să fie finalizate

Ministerul Culturii a anunţat că va acţiona în instanţă executantul lucrărilor de consolidare şi restaurare a Muzeului Naţional “George Enescu” – Palatul “Cantacuzino”, după estimarea contabilă şi judiciară a prejudiciului…
Vezi articolul