Scrisoare deschisă către președintele Iohannis, trimisă de profesorii Colegiului German Goethe din București: Legislația nu protejează școala, profesorii au tot mai puține drepturi. Decența cadrului didactic este adesea confundată cu acceptarea abuzului / Elementul-cheie al educației este autoritatea educatorului

Colegiul German Goethe / Foto: INQUAM Photos - George Calin

Profesorii Colegiului German Goethe din București îi cer susținerea președintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare deschisă în care îi transmit că „legislația în vigoare nu protejează școala” în fața acelei tipologii de părinți „pentru care viața școlară este o goană permanentă după «recunoaștere» și note maxime”. Manifestul semnat de 90 de profesori ai Colegiului Goethe a fost trimis Edupedu.ro astăzi, 14 martie 2024, chiar în timp ce o comisie a Ministerului Educației condus de Ligia Deca a descins din nou la liceu, pentru a verifica plângerile depuse de mai mulți părinți la adresa unor profesori. „Legislația în vigoare nu protejează școala, iar profesorii au tot mai puține drepturi. Decența cadrului didactic este adesea confundată cu acceptarea abuzului”, se arată în scrisoarea deschisă a profesorilor Colegiului German Goethe. „Fără autoritatea educatorului, regulile jocului rămân simple declarații de intenție”, precizează profesorii.

„Noi continuăm să credem că școala este un spațiu al profesionalismului, unde educația formală se calibrează după principii diferite de cea parentală. Elementul-cheie al educației este autoritatea educatorului. Fără autoritate nu există educație la nivelul unei instituții de învățământ. Fără autoritatea educatorului, regulile jocului rămân simple declarații de intenție. Cine clădește autoritatea dascălului? Evident, el însuși, prin interacțiunea cu elevii săi. Părinții, prin așa numita acțiune de «suspendare a neîncrederii». Elevul nostru trebuie să aibă încredere în expertiza educatorului său, condiție sine-qua-non pentru actul de educație. Așa cum părintele construiește cu răbdare relația cu școala, tot așa părintele o poate deconstrui, discreditându-i pe aceia care sunt în slujba școlii”, spun profesorii Colegiului Goethe în scrisoarea deschisă adresată președintelui și ministrului Educației.

Cele 90 de cadre didactice ale Colegiului cu predare în germană ca limbă maternă le transmit președintelui și ministrului Educației că „nu vrem decât să ne continuăm munca în liniște și să ne putem păstra credința că valorile noastre sunt și ale lumii. Vrem să ne putem proteja elevii, asupra cărora se răsfrâng consecințele acestei lipse de comunicare, înțelegere și încredere, tocmai cei în numele cărora se fac aceste demersuri”.

„În ultimii ani, viața de școală este animată de tipologii diverse de părinți, de la cei indulgenți care se vor reprezentanții unui «parenting» învățat, de obicei, după ureche și care satisfac în numele unei «libertăți suverane» orice dorință a copilului, la cei hiperprotectivi, care pun în ghiozdanul copilului telefonul mobil, deși știu că e împotriva regulamentului, sau cei tiranici, pentru care viața școlară este o goană permanentă după «recunoaștere» și note maxime. În toate aceste cazuri, părintele știe mai bine decât profesorul cum trebuie să se transmită conținuturile către elevi, îl acuză de incompetență, manipulând informații diverse, amenințând cu «darea în presă», calomniind fără jenă, dat fiind faptul că legislația în vigoare nu protejează școala, iar profesorii au tot mai puține drepturi. Decența cadrului didactic este adesea confundată cu acceptarea abuzului”, spun profesorii Colegiului German Goethe din București, în scrisoarea deschisă adresată „președintelui profesor Klaus Iohannis” și ministrului Educației Ligia Deca.

„Prin această scrisoare deschisă facem apel la părintele echilibrat, pe care ni-l dorim ca partener social în actul de educație, cel conștient de drepturile și obligațiile sale, preocupat să-i fie bine copilului, nu să-și satisfacă orgolii sociale, care acceptă că opiniile pot fi diferite, care are în vedere și părerile celorlalți, care se consultă cu profesorul, nu îl acuză, care nu tace când trebuie să vorbească și când vorbește o face argumentat, documentat și cu respectul pe care il datorează unor oameni cărora i-au încredințat propriul copil”, spun cei 90 de profesori ai Colegiului.

Scrisoarea deschisă trimisă președintelui Klaus Iohannis de către profesorii Colegiului German Goethe din București:

„Stimate Domnule Președinte profesor Klaus Johannis,

Stimată Doamnă Ministru al Educației Ligia Deca,

Stimați părinți,

Noi, colectivul de cadre didactice al Colegiului German Goethe din București, dorim prin această scrisoare deschisă să vă invităm la reflecție. După 275 de ani de istorie neîntreruptă, dar tăcută și ghidată după principiul «interacțiunea cu elevii și experiențele trăite în fiecare zi în mijlocul lor» contează și mai puțin nevoia de a construi o imagine de carton, încercăm astăzi să vă impărtășim cu decență gândurile noastre.

Demersul nu este unul vindicativ, ci expresia amărăciunii unor oameni care își văd munca întinată în presă și a neputinței lor în fața unei lumi atât de strâmbe, în care este posibil ca doar câteva voci să se poată erija în deținătoare ale adevărului și să poată pune vini iluzorii pe umerii școlii pentru a compensa lipsa de responsabilitate.

În calitatea noastră de promotori ai unei linii de conduită profesională specifice școlilor minorității germane din România, pe care am urmat-o de-a lungul multor generații (aminteam mai sus cei 275 de ani de istorie), ne vedem îndreptățiți, în urma campaniei negative la care a fost supus Colegiul German Goethe în ultimele luni, de a ne îndrepta spre dumneavoastră.

Noi continuăm să credem că școala este un spațiu al cunoașterii și al însușirii unor valori morale, că ar trebui să rămână la distanță de astfel de dispute care nu fac decât să vulnerabilizeze învățământul și să sporească neîncrederea în valorile educației.

Noi continuăm să credem că școala este un spațiu al profesionalismului, unde educația formală se calibrează după principii diferite de cea parentală. Elementul-cheie al educației este AUTORITATEA educatorului. Fără AUTORITATE nu există educație la nivelul unei instituții de învățământ. Fără AUTORITATEA EDUCATORULUI, regulile jocului rămân simple declarații de intenție. Cine clădește AUTORITATEA DASCĂLULUI? Evident, el însuși, prin interacțiunea cu elevii săi. Părinții, prin așa numita acțiune de „suspendare a neîncrederii”. Elevul nostru trebuie să aibă încredere în expertiza educatorului său, condiție sine-qua-non pentru actul de educație. Așa cum părintele construiește cu răbdare relația cu școala, tot așa părintele o poate deconstrui, discreditându-i pe aceia care sunt în slujba școlii.

Nu am încurajat niciodată sindromul capului plecat în rândul copiilor, cu atât mai mult în rândul părinților. Dimpotrivă, profesorii nou veniți în școală au remarcat îndeosebi apropierea, căldura pe care o punem în relația cu partenerii noștri în educație. Dar lipsa măsurii, opiniile nefondate pe argumente, pretenția fără fundament a atotcunoșterii, indisciplina și lipsa de respect nu le putem tolera.

În ultimii ani, viața de școală este animată de tipologii diverse de părinți, de la cei indulgenți care se vor reprezentanții unui „parenting” învățat, de obicei, după ureche și care satisfac în numele unei „libertăți suverane” orice dorință a copilului, la cei hiperprotectivi, care pun în ghiozdanul copilului telefonul mobil, deși știu că e împotriva regulamentului, sau cei tiranici, pentru care viața școlară este o goană permanentă după „recunoaștere”și note maxime. În toate aceste cazuri, PĂRINTELE ȘTIE MAI BINE decât profesorul cum trebuie să se transmită conținuturile către elevi, îl acuză de incompetență, manipulând informații diverse, amenințând cu „darea în presă”, calomniind fără jenă, dat fiind faptul că legislația în vigoare nu protejează școala, iar profesorii au tot mai puține drepturi. Decența cadrului didactic este adesea confundată cu acceptarea abuzului.

Prin această scrisoare deschisă facem apel la părintele echilibrat, pe care ni-l dorim ca partener social în actul de educație, cel conștient de drepturile și obligațiile sale, preocupat să-i fie bine copilului, nu să-și satisfacă orgolii sociale, care acceptă că opiniile pot fi diferite, care are în vedere și părerile celorlalți, care se consultă cu profesorul, nu îl acuză, care nu tace când trebuie să vorbească și când vorbește o face argumentat, documentat și cu respectul pe care il datorează unor oameni cărora i-au încredințat propriul copil.

Nu suntem o școală care funcționează din inerție instituțională. Avem clase speciale în care se predă după programe germane, avem tineri profesori suplinitori care vor să revină la catedră aici, avem absolvenți nenumărați care ating excelență în domenii diverse care se întorc pentru a-și exprima recunoștința. Toate aceste aspecte verificabile care ne-au definit de-a lungul timpului cuprind mai mult adevăr decât cele câteva articole sau emisiuni televizate.

Noi, ca profesori, purtăm stigmatul preluat cu atâta ușurință de mass media, cel al învățământului de stat dezastruos și corupt. Este o etichetă pe catre nu o merităm și numai din perspectiva faptului ca am îndrumat zeci de generații, care ne fac cinste peste tot în lume.

Prin această scrisoare ne dorim să aducem la lumină mai mult adevăr despre noi și despre convingerile noastre. Nu vrem decât să ne continuăm munca în liniște și să ne putem păstra credința că valorile noastre sunt și ale lumii. Vrem să ne putem proteja elevii, asupra cărora se răsfrâng consecințele acestei lipse de comunicare, înțelegere și încredere, tocmai cei în numele cărora se fac aceste demersuri.

Colectivul de profesori format din 90 de cadre didactice ale Colegiului German Goethe, București.

Reprezentanții Ministerului Educației au precizat, la solicitarea Edupedu.ro, că săptămâna aceasta la Colegiul Goethe se află în control o „comisie cu obiectivul de a verifica măsurile interne dispuse de către conducerea unității de învățământ referitoare la prevenirea și combaterea fenomenului de bullying”.

„În urma propunerii formulate în Raportul de Control întocmit după misiunea desfășurată de Corpul de Control la Colegiul Național «Goethe» din București, la nivelul Ministerului Educației s-a constituit o comisie cu obiectivul de a verifica măsurile interne dispuse de către conducerea unității de învățământ referitoare la prevenirea și combaterea fenomenului de bullying. În acest context, comisia s-a deplasat în cursul acestei săptămâni în unitatea de învățământ anterior menționată pentru a desfășura activitatea prevăzută în raport”, spune Ministerul Educației, în răspunsul pentru Edupedu.ro.

Potrivit surselor Edupedu.ro, echipa de control a chemat la școală părinții elevilor care au depus petiții împotriva cadrelor didactice.

Informații de context

În data de 18 ianuarie 2024, cele trei directoare de la vremea respectivă ale Colegiului German Goethe din București și-au dat demisiile în bloc, ca reacție la atitudinea „umilitoare” la care au fost supuși de Corpul de Control al Ministerului Educației, anunță colegiul într-un comunicat. Profesorii și personalul nedidactic din Colegiu au informat părinții că se solidarizează cei trei directori și declanșează un „protest, în care vom asigura supravegherea la clasă a elevilor, fără evaluare sau predare de conținuturi didactice”.

Cele trei directoare s-au răzgândit și au revenit pe funcții în data de 2 februarie, în contextul apropierii perioadei de examene, a declarat atunci pentru Edupedu.ro purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Elena Ștefan.

Apoi, pe 28 februarie, la nici o lună distanță, cele trei directoare și-au dat demisia din nou, iar de vineri, 1 Martie, Colegiul German Goethe are o nouă conducere: noul director al Colegiului „Goethe” este profesorul Sebastian Stoica, iar cele două directoare adjuncte sunt Alina Suciu și Fabiana Vîlcu, potrivit surselor Edupedu.ro. 

Ministerul Educației a anunțat că în data de 15 ianuarie a trimis Corpul de Control la Colegiul German Goethe din Capitală ca urmare a sesizării primite din partea unui singur părinte al cărui copil este elev la această școală. Sesizarea părintelui „viza desfășurarea de meditații cu elevii de la clasă de către un cadru didactic, respectiv acțiuni de bullying ale aceluiași cadru didactic asupra elevului minor ca urmare a renunțării frecventării meditațiilor organizate de cadrul didactic”, susține Ministerul Educației într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro.

Citește și:
Memoriu al părinților de la Colegiul German “Goethe” din București pentru susținerea cadrelor didactice, trimis către Ministerul Educației și ISMB de o lună și jumătate, fără niciun rezultat / Două profesoare s-au retras de la clasa respectivă
SURSE Colegiul German „Goethe” din Capitală are o nouă conducere / Toți cei trei directori sunt cadre didactice din Colegiu
Toate cele trei directoare de la Colegiul German “Goethe” din București și-au dat demisia: Nu au fost invocate motive, spune ISMB
Directoarele Colegiului German Goethe din București rămân în funcții. Inspectoratul Școlar București: Au revenit asupra deciziei de a demisiona / Cele trei directoare își anunțaseră demisiile, susținute de profesori care acuzau „atitudini umilitoare“ la care i-a supus Corpul de Control al ministrului Deca
Protestul profesorilor de la Colegiul German Goethe încetează, anunță Ministerul Educației
Reacția Ministerului Educației, la protestul de la Colegiul German Goethe din Capitală: ministrul a trimis Corpul de Control după sesizarea unui părinte care viza „desfășurarea de meditații cu elevii de la clasă de către un cadru didactic, respectiv acțiuni de bullying ale aceluiași cadru didactic asupra elevului minor ca urmare a renunțării frecventării meditațiilor”
Demisie în bloc a directorilor Colegiului German Goethe din București, după ce ministrul Educației a trimis acolo corpul de control. Profesorii și personalul nedidactic protestează în semn de solidaritate cu conducerea școlii
Exit mobile version