Profesorii pot să folosească noul kit digital al Armatei Selectării Atente a Plasticului (ASAP) pentru lecțiile despre protecția mediului, potrivit unui comunicat de presă. Kitul conține resurse teoretice despre colectare separată, reciclare, consum responsabil și impactul plasticului asupra planetei, dar și activități practice și jocuri educative pentru elevi.
- Kitul digital este disponibil gratuit profesorilor pentru descărcare pe site-ul www.asap-romania.ro, în secțiunea Resurse. De asemenea, kitul a început deja să fie distribuit în format digital către cele 1.700 de școli partenere, menționează ASAP.
Potrivit ASAP, kit-ul digital pentru Săptămâna Verde din acest an introduce patru jocuri noi, originale, menite să stimuleze curiozitatea și implicarea activă a elevilor:
- ASAP Rebus, pentru descoperirea cuvintelor cheie legate de sustenabilitate;
- ASAP Mafia – Jocul Reciclării, inspirat de cunoscutul joc Mafia, dar pe tema reciclării;
- ASAP Generations, care explorează impactul deșeurilor pe termen lung și diferențele între materiale biodegradabile și cele aproape indestructibile, pe baza Directivei Cadru privind deșeurile;
- ASAP 1 Adevăr, 2 Minciuni, pentru identificarea adevărului și combaterea dezinformării despre mediu.
„Încă din 2023 dezvoltăm kitul digital pentru Săptămâna Verde și ne bucurăm să vedem cât de mare este impactul lui în rândul elevilor. Ne dorim ca acest instrument de lucru să transforme lecțiile despre mediu în experiențe interactive pentru elevi. Și pare că așa se întâmplă: profesorii parte din programul ASAP ne împărtășesc entuziasmul copiilor atunci când știu că urmează să descopere activitățile din kit. Iar anul acesta, cu jocuri complet noi, au un motiv în plus să-și pună curiozitatea, imaginația și creativitatea la încercare”, declară Mihaela Tutunaru, coordonator al programului ASAP România, potrivit sursei menționate.
- Amintim că programul național Săptămâna Verde se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, pe parcursul a 5 zile lucrătoare consecutive, stabilite la decizia fiecărei școli.
