Un scurtmetraj cu Medeea Marinescu, în care o profesoară este umilită de o elevă și de mama ei, viral pe internet. Clipul este făcut de sindicaliști

SURSA: USLIP Iasi

Filmul cu o durată de aproape 15 minute este o dramatizare a situației profesorilor și elevilor agresați în școală. Clipul publicat pe pagina Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iași are aproape 600 de mii de vizualizări și peste 20 mii de distribuiri. Actrița din rolul principal este Medeea Marinescu, cea care o interpretează pe profesoara de română Diana Miron, hărțuită de o mamă și de fiica acesteia.

Clipul începe cu vocea profesoarei de limba română Diana Miron (Medeea Marinescu), citind o cerere de demisie. Apoi urmează o scenă de agresiune între elevi. Două eleve își reproșează ceva și există un contact fizic între ele. În același timp colegii lor filmează momentul și chiar le încurajează să continue. Profesoara ajunge în clasă, dar eleva agresată nu recunoaște că s-a întâmplat ceva, că ar fi fost victimă.

Profesoara le spune să scoată o foaie de hârtie, pe care să scrie un cuvânt, iar atunci când îi cere unei eleve (agresoarea de mai devreme) să își ridice de pe jos niște foi, eleva îi răspunde pe un ton zeflemitor și refuză să facă ce i se spune. Profesoara spune că o să le ridice ea, iar eleva îi spune că nu știa că e femeie de serviciu mai nou.

Din acest moment se iscă o întreagă discuție despre umilință, profesoara le face morală elevilor și le explică faptul că nimeni nu trebuie să fie umilit pentru că își face meseria.

SURSA: USLIP Iasi

Clipul continuă acasă la Roxana, eleva agresoare, cu o discuție între ea și mama ei. Tânăra îi spune mamei ce a pățit la școală, că profesoara, „nesimțita aia de profă de română” a pus-o să ridice foile de pe jos. Mama îi spune că va trece ea pe la școală ca să o pună la punct pe „țărăntoaca aia”.

În mijlocul orei femeia intră în clasă și îi reproșează profesoarei, pe un ton amenințător, comportamentul pe care aceasta l-a avut la adresa fiicei ei. Mai multe cuvinte jignitoare sunt pronunțate de mamă, care îi și zboară foile din mână profesoarei, la plecare, spunând că se duce la director.

Directorul o cheamă pe profesoară la raport, aceasta îi spune că nu mai rezistă și că se gândește să renunțe. Directorul îi spune că mai multe nu poate să facă, că legea nu îl ajută.

Clipul apare chiar când ministerul Educației a anunțat că lucrează la o lege a statutului personalului didactic, iar sindicatele fac presiuni ca profesorul să obțină statutul de funcționar public. 

După ce își scrie demisia și după ce are coșmaruri cu întâmplările de la școală, profesoara primește un mesaj pe telefon de la elevi, prin care o roagă să nu îi lase, chiar dacă îi este greu. Iar aceasta lasă de înțeles că merge în continuare la școală și că renunță până la urmă la demisie.

La finalul clipului apare mesajul: „Acest film este dedicat profesorilor din România”, după care actrița Medeea Marinescu se adesează direct publicului:

Te-ai făcut mare, dar și tu ai fost cândva copil. Și te jucai în curtea școlii, mai ții minte? Mai ții minte prima ta uniformă? Mai ții minte cum te-ai chinuit să faci primul a mic de mână? Sau cum te-ai murdărit de culori la primul tău desen. Cum ai împărțit primul pachețel de mâncare cu cineva din clasă? Mai ții minte ce emoții ai avut când i-ai dus doamnei învățătoare primul buchet de flori? Sau când ți-a spus că „e bine”, mai ții minte?

Azi ce vrei să-și amintească fiecare copil? Ce vede el? Copii bătuți de alți copii, live-uri pe Facebook cu profesori umiliți, agresați, elevi stigmatizați pentru că au știut să rezolve o problemă la matematică, copii singuri, profesori obosiți și frică, multă frică. Pentru că da, și profesorilor le e frică. Iar frica, frica ucide! Astăzi vă simțiți în școli fără apărare. În școală nimeni nu trebuie să învețe ce este frica.

Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat că „nu susțin acordarea de statut de funcționar public profesorului”, într-o intervenție pentru Radio România Iași. Întrebată cum are de gând ministerul împreună cu autoritățile locale să asigure securitatea profesorilor în școli, după cazul profesoarei înjunghiate la Ploiești, după ce mai mulți profesori și învățători au solicitat măsuri și după ce FSLI a lansat un apel la modificarea legii în acest sens, ministrul a declarat că paza nu este singura soluție și că o uniformă aleasă de părinți, împreună cu școala, ar putea fi o soluție, o ”măsură care nu este exagerată”.

Nici Consiliul Național al Elevilor nu susține această propunere a sindicaliștilor. „Preluarea de către profesori a statutului de autoritate publică – așa cum a propus Federația Sindicatelor Libere din Învățământ – destabilizează “și mai puternic” raportul de putere dintre elevi, părinți și cadre didactice”, spune Consiliul Național al Elevilor.

Exit mobile version