Un student de 76 de ani din Anglia şi-a finalizat doctoratul după 50 de ani. Teza lui în psihologie comportamentală propune o nouă teorie pentru înţelegerea comportamentului bazată pe valorile fiecăruia

Foto: Twitter.com - Bristol University

Un student din Anglia care a început un doctorat în 1970 a reuşit în cele din urmă să-l finalizeze 50 de ani mai târziu, relatează miercuri dpa, conform agenției naționale de presă Agerpres.

Dr. Nick Axten, în vârstă de 76 de ani, a declarat că a avut nevoie ”o reflecţie îndelungată şi serioasă” în perioada care s-a scurs.

În 1970, Dr. Axten a primit o prestigioasă bursă Fulbright pentru un doctorat în sociologie matematică la Universitatea din Pittsburgh, Statele Unite, însă după cinci ani s-a întors în Marea Britanie cu doctoratul neterminat.

Universitatea din Bristol i-a conferit acum titlul de Doctor în Filosofie, în prezenţa soţiei sale Claire Axten şi a nepoatei sale Freya, de 11 ani, scrie sursa citată.

”Ceea ce am încercat să fac la începutul anilor ’70 a fost extraordinar de dificil. Unele probleme sunt atât de mari încât este nevoie de cea mai mare parte a vieţii pentru a le da de cap. Au nevoie de o reflecţie îndelungată. Aceasta mi-a luat 50 de ani”, a declarat Nick Axten.

Cercetarea lui Axten, pe care acesta speră să o publice, se bazează pe idei la care el lucra în Statele Unite în urmă cu cinci decenii. Este o nouă teorie pentru înţelegerea comportamentului uman bazată pe valorile pe care fiecare persoană le deţine, despre care Axten crede că are potenţialul de a schimba viziunea asupra psihologiei comportamentale.

Când şi-a început lucrarea de licenţă la Leeds în 1967, bărbaţii purtau părul lung, iar femeile fuste mini. Fumatul în interiorul clădirilor universitare era normal, iar computerele personale erau încă de domeniul SF-ului.

”Era încă mişcarea ‘flower power’ şi era un sentiment revoluţionar. Era vremea Războiului din Vietnam, a Parisului, a Pragăi şi a adunărilor studenţeşti”, îşi aminteşte el.

”Sociologia şi psihologia erau deodată subiecte explozive. M-am dus să le studiez pentru că am vrut să înţeleg oamenii”, a povestit el.

”Mi-a plăcut să fiu din nou student la Universitatea din Bristol. Toţi ceilalţi absolvenţi de filosofie aveau în jur de 23 de ani, însă m-au acceptat ca pe unul de-al lor. Sunt oameni inteligenţi, plini de idei şi mi-a plăcut să vorbesc cu ei – mai ales la pub după-amiază”, a precizat Axten, după cum informează Agerpres.

”Să faci un doctorat este o muncă grea, dar a fost genial”, a adăugat el.

Potrivit sursei citate, la vârsta de 69 de ani, Dr. Axten s-a înscris la Universitatea din Bristol în 2016 pentru a face un master în Filosofie. El a studiat apoi pentru un doctorat în Filosofie la aceeaşi universitate şi l-a terminat în 2022, la vârsta de 75 de ani. Nick Axten locuieşte în Wells, Somerset, împreună cu soţia sa, este tatăl a doi copii şi are patru nepoţi.

Exit mobile version