Universitatea din București a decis cursuri față în față pentru semestrul al II-lea. Perioada de tranziție este stabilită de consiliul facultății / Decanul facultății poate aproba, în mod individual, la cererea motivată a cadrului didactic, desfășurarea online a activității didactice

Școala de profesori - Universitatea din Bucuresti / Foto: unibuc.ro

Universitatea din București / Foto: unibuc.ro

Universitatea din București anunță că „activitățile didactice se vor desfășura cu prezență fizică, conform orarelor pentru semestrul al II-lea”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Senatul Universității din București a adoptat, în ședința din 16 martie 2022, hotărârea privind modalitatea de desfășurare a cursurilor în semestrul al doilea, până la finalizarea anului universitar 2021-2022.

Totodată, se precizează că „în baza prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, introdus prin OUG nr. 99/2021, după reluarea activității în sistem fizic și în limita duratei semestrului al II-lea al anului universitar 2021-2022, decanul facultății poate aproba, în mod individual, la cererea motivată a cadrului didactic, desfășurarea online a activității didactice, fără a fi necesară nici recuperarea ulterioară și nici prezența cadrului didactic în cauză în spațiile de învățământ”.

„Pentru programele de studii pentru care nu există posibilitatea planificării imediate a activităților față în față, Consiliul Facultății va stabili o perioadă de tranziție și va hotărî fie organizarea în sistem online a activității în decursul acesteia, fie recuperarea ulterioară a activității, potrivit unui program stabilit de comun acord între cadrul didactic și studenți. Reprogramarea activității se poate face inclusiv în sistem modular, până la finalul semestrului. Programele de recuperare vor fi centralizate la nivelul departamentelor și facultăților”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, pentru activitățile desfășurate în sistem fizic pe durata perioadei de tranziție, „acolo unde este posibil, se recomandă și transmiterea online a activităților didactice pentru studenții care din motive obiective nu pot fi prezenți în spațiile de învățământ”.

În ceea ce privește formele de învățământ ID/IFR, activitățile de tutorat și cele aplicative asistate se vor organiza, conform standardelor ARACIS, față în față și/sau online sincron prin intermediul platformei informatice.

Exit mobile version