Universitatea din București a decis cursuri față în față pentru semestrul al II-lea. Perioada de tranziție este stabilită de consiliul facultății / Decanul facultății poate aproba, în mod individual, la cererea motivată a cadrului didactic, desfășurarea online a activității didactice

13.664 de vizualizări
Școala de profesori - Universitatea din Bucuresti / Foto: unibuc.ro
Universitatea din București / Foto: unibuc.ro
Universitatea din București anunță că „activitățile didactice se vor desfășura cu prezență fizică, conform orarelor pentru semestrul al II-lea”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Senatul Universității din București a adoptat, în ședința din 16 martie 2022, hotărârea privind modalitatea de desfășurare a cursurilor în semestrul al doilea, până la finalizarea anului universitar 2021-2022.

Totodată, se precizează că „în baza prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, introdus prin OUG nr. 99/2021, după reluarea activității în sistem fizic și în limita duratei semestrului al II-lea al anului universitar 2021-2022, decanul facultății poate aproba, în mod individual, la cererea motivată a cadrului didactic, desfășurarea online a activității didactice, fără a fi necesară nici recuperarea ulterioară și nici prezența cadrului didactic în cauză în spațiile de învățământ”.

„Pentru programele de studii pentru care nu există posibilitatea planificării imediate a activităților față în față, Consiliul Facultății va stabili o perioadă de tranziție și va hotărî fie organizarea în sistem online a activității în decursul acesteia, fie recuperarea ulterioară a activității, potrivit unui program stabilit de comun acord între cadrul didactic și studenți. Reprogramarea activității se poate face inclusiv în sistem modular, până la finalul semestrului. Programele de recuperare vor fi centralizate la nivelul departamentelor și facultăților”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, pentru activitățile desfășurate în sistem fizic pe durata perioadei de tranziție, „acolo unde este posibil, se recomandă și transmiterea online a activităților didactice pentru studenții care din motive obiective nu pot fi prezenți în spațiile de învățământ”.

În ceea ce privește formele de învățământ ID/IFR, activitățile de tutorat și cele aplicative asistate se vor organiza, conform standardelor ARACIS, față în față și/sau online sincron prin intermediul platformei informatice.


2 comments
  1. Aceasta autonomie universitară a distrus învățământul românesc. Un învățământ superior nebazat pe competiție, cu profesori și doctori făcuți fara concurs pe tara ci în mediul local ..universitățile devin astfel afaceri pe plan local prin care plătim din bugetul de stat o groaza de neisprăviți.
    Lăsați online-ul și treceți la munca face to face.

    1. Depinde. De exemplu, la studii masterale unde se presupune că studentul știe să învețe, învățământul se poate desfășura on-line sau chiar hibrid. Fiecare situație trebuie tratată în parte. Chiar cele mai prestigioase Instituții de învățământ din lume, au si forma de învățământ ON-LINE (la distanță sau cum doriți să-i spuneți), deci personal nu văd vreun impediment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Programul Național „Masă sănătoasă” începe pe 1 ianuarie 2024: Masă caldă sau pachet alimentar de 15 lei pe zi de elev / Inspectoratele școlare vor alege școlile care intră în program – proiect

 La nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar, se instituie Programul Național „Masă sănătoasă” (PNMS), începând cu 1 ianuarie 2024, care constă într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în limita…
Vezi articolul

Cum îmi fac copilul să citească? Profesorul de română nu este singurul care poate să facă lucrul acesta – Irina Căpățînă: Când discutăm despre electricitate, la Fizică, ce moment mai bun să aducem puțin din autobiografia lui Tesla sau din povestea lui Benjamin Franklin

Profesoara Irina Căpățînă este de părere că profesorul care predă Limba și literatura română nu este singurul care poate să-l facă pe copil să citească. „Mi-ar plăcea foarte mult ca,…
Vezi articolul

Ministerul Educației nu știe câți elevi navetiști trebuie să primească sume forfetare care nu pot fi decontate prin lege: Practic, cred că în toate județele avem această situație, spune secretarul de stat Sorin Ion / Propunerile elevilor pe proiectul de hotărâre de guvern privind alocarea sumelor forfetare pentru transport

Ministerul Educației nu știe câți elevi navetiști sunt în situația în care trebuie să primească sume forfetare care nu pot fi decontate prin legea actuală. Este vorba despre acei elevi…
Vezi articolul

VIDEO Cu ce se mândresc universitățile românești în fața studenților străini: Promovare cu promisiuni de “educație de vârf, creștere personală, costuri mici și experiență de milioane”, în facultăți precum cea unde a învățat Kovesi / Plus „unele” apariții în rankinguri internaționale

Studenții internaționali sunt ademeniți către universitățile românești printr-un clip de promovare, lansat miercuri, ce promite studii la facultăți precum cea unde a învățat șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, acces…
Vezi articolul