Daniel David: “Proiectul România Educată este în chinurile facerii. Să vedem ce va ieși. Trebuie să fie mai bun decât cel din 2011, altfel nu are rost să ne gândim la el”

1.992 de vizualizări
Daniel David / Foto: UBB
Daniel David / Foto: UBB
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a spus că are multe critici la adresa proiectelor de legi ale Educației: “Proiectul România Educată al președintelui Iohannis este în chinurile facerii. Să vedem ce va ieși. Sper să iasă mai bun decât cel din 2011, altfel nu are rost să ne gândim la el”, a spus David în cadrul conferinței Curs de guvernare. El s-a arătat de acord cu diferențierea universităților în privința clasificărilor, prevedere din proiectul legii educației.

Rectorul UBB, Daniel David, spune că are multe critici față de legile Educației propuse în actuala variantă de Ligia Deca și consideră că proiectul România Educată este “în chinurile facerii”.

“Am fost implicat în proiectul transversal ”România Educației, România Cercetării” din 2007, în timpul mandatului președintelui Traian Băsescu care a dus la apariția legii în 2011 în Educație. A fost un proiect bun, așa cred eu. Proiectul ”România Educată” al președintelui Iohannis este în chinurile facerii. Să vedem ce va ieși. Sper să iasă mai bun decât cel din 2011, altfel nu are rost să ne gândim la el. Proiecte de țară, da, și eu am fost implicat, nu s-au implementat. De ce? Putem discuta. Proiectul de țară al președintelui Iohannis s-a anunțat, nu s-a continuat. Deci, să vedem ce concluzii vom avea după această întâlnire”, a spus Daniel David.

Rectorul UBB a subliniat că legile educației trebuie să aibă alte valori: “Soluții la îndemână, generale: Educația, evident, e fundamentală, dar astfel de intervenție se poate face pe termen mediu și lung, nu se poate face pe termen scurt. Legile educației, în chinurile facerii, trebuie să vină cu alte valori, alte instituții, să corecteze datele statistice. Abia atunci potențialul nostru va fi altul“.

Totuși, Daniel David menționează că diferențierea universităților, prevăzută în proiectul legii educației, este un lucru bun.

“Vrem ceva pe termen scurt? Se poate. Uitați-vă la modelul Cluj, uitați-vă la Oradea… sunt și altele. Ce au făcut? Au luat în jurul lor tineri, unii care au terminat școli în străinătate, alții care au terminat în țară, dar toți cu profilul către care vrem să mergem. Au făcut echipe cu acești tineri, le-au dat putere, au aplicat pentru fonduri europene, fonduri structurale. Și lumea se schimbă în acest fel, se intră într-o buclă: dacă aduci bani într-o societate, banii ajută individul să se emancipeze. Dacă dezvolți, modernizează individul. Intrăm într-o buclă pozitivă. Chiar dacă la nivel local. Dar dacă se întâmplă în mai multe locuri, apar rețele care schimbă dinamica țării.

Asta se poate face pe termen scurt. Altfel, să facem legi bune ale educației pe termen mediu și lung.

Țara are nevoie și de Universități naționale, și de Universități regionale, și de Universități locale. Nu toate trebuie să fie Harvard… Problema noastră e că toți vrem ca universitatea noastră să fie de nivel național, de inspirație internațională. E greșit. Avem nevoie de Universități regionale care, în dialog cu autoritățile să formeze resursă umană. Nu avem nevoie de cercetare peste tot. Cercetarea să fie la Universitățile naționale, celelalte să formeze specialiști. În administrație, în economie, în business. Eu am foarte multe critici față de aceste legi, în universitar. Dar pentru prima dată văd un lucru bun în legile Educației: această diferențiere a universităților. Apar și mecanismele care să creeze această diferențiere. Cred că, dacă se va implementa, va funcționa bine. Sigur, sunt și lucruri periculoase, dar se pot discuta în Parlament”, a spus Daniel David.

Potrivit proiectului legii învățământului superior, articolul 137:

”2) Misiunea instituției de învățământ superior, menționată la alin. (1), lit. a), poate fi:

a) de educație: presupune organizarea exclusiv a activităților de predare, învățare și evaluare și a celor de cercetare conexe proceselor de predare – învățare, evaluarea misiunii instituției făcându-se după criterii și indicatori naționali/internaționali, cu relevanță academică locală/regională;

b) de educație și cercetare: presupune organizarea activităților de predare, învățare și evaluare, precum și de cercetare, evaluarea misiunii instituției făcându-se după criterii și indicatori naționali/internaționali, cu relevanță academică regională/națională;

c) de educație și cercetare avansată: presupune organizarea activităților de predare, învățare și evaluare, precum și de cercetare, cu impact în dezvoltarea cunoașterii și dezvoltarea economică și tehnologică la nivel național și internațional, evaluarea misiunii instituției făcându-se după criterii și indicatori internaționali, cu relevanță academică națională/internațională”.

Sursa: Proiectul legii Învățământului Superior ce a fost în dezbatere publică până în data de 7 martie 2023
Citește și:
Reacție dură a rectorului Marian Preda, la legile Deca: Vor face deservicii sistemului de învățământ. Ne vom trezi cu stegulețe și condiționalități europene privind educația. Anul viitor vom avea crize succesive la primele suspiciuni la admiterea în liceu, la angajările în universități sau în alegerile rectorilor
Mircea Miclea: O scurtă analiză a legilor emanate
Fostul ministru Funeriu, despre legile promovate de ministra Deca: Merge mult pe soft skills, nu așază educația pe o cale corectă, nu propune o educație bazată pe exigență / O admitere separată la liceu este o greșeală
Daniel David, rectorul Universității Babeș Bolyai, despre proiectul legii învățământului universitar, varianta Deca: Lucrurile arată bine, acceptabil, legea este bine conectată cu reformele europene / Cere Parlamentului decuplarea legilor și adoptarea mai rapidă a celei pentru universități
Birocratizarea educației: Peste 20 de instituții, comisii, consilii, centre naționale vor fi înființate prin proiectul legii învățământului preuniversitar lansat de Ligia Deca
Asociația cercetătorilor români “Ad Astra” cere ministrei Ligia Deca retragerea proiectului învățământului superior
Verificarea plagiatelor: Declarația privind originalitatea lucrărilor devine instrument-cheie, pentru CNATDCU, în procedurile administrative introduse prin proiectul noii legi a învățământului superior / Ce se întâmplă în prezent? Declarația privind originalitatea în cazul Bode-UBB / CNATDCU e păstrată ca structură subordonată unei direcții din Minister
Politizarea educației, la loc comanda. Ligia Deca a cedat presiunii partidelor și a șters de pe lista incompatibilităților pentru directorii și inspectorii școlari funcțiile de consilieri locali sau județeni, în proiectul legii învățământului preuniversitar
Sebastian Burduja: Ne uităm pe legile educaţiei şi vom avea un set de amendamente, o parte vizează zona de securitate cibernetică
Incompatibilitățile rector-parlamentar și rector-lider de partid nu există în noul proiect al Legii învățământului superior, în pofida apelurilor de a fi reintroduse în legislație / Proiectul Deca propune incompatibilitate cu unele funcții în admnistrație, dar menține limitele politice propuse de predecesorul Sorin Cîmpeanu, rector, lider politic și parlamentar
Mandatele rectorilor să rămână de 4 ani și să fie luate în considerare și cele de până acum în calculul limitei maxime de două mandate – cererile ANOSR pentru proiectul Legii Învățământului Superior

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Presiuni ca Uniunea Europeană să întrerupă legăturile științifice cu Rusia, după ce Germania a anunțat că îngheață cooperarea cu această țară în domeniul cercetării și al învățământului superior

Uniunea Europeană se confruntă cu presiuni crescute să întrerupă legăturile cu Rusia în domeniul științei, în condițiile în care Ministerul Educației și Cercetării din Germania și Alianța Organizațiilor de Știință…
Vezi articolul