Studenții, despre bugetul educației: PSD și ALDE și-au încălcat promisiunile din campania electorală și au alocat “fonduri insuficiente” pentru căminele studențești

511 vizualizări
Studenții avertizează PSD și ALDE că au alocat “fonduri insuficiente” pentru căminele studențești, “în comparație cu promisiunile realizate în campania electorală” de către “cele două partide care exercită actul de guvernare”. “La capitolul investiții de capital se constată o situație extrem de gravă, existând aceeași alocare bugetară ca în anul precedent, 67.000.000 lei, în contextul în care în anul 2018 a fost o scădere alarmantă de aproximativ 70%”, arată Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.

“Având în vedere că infrastructura a suferit degradări progresive și sunt afectate spațiile destinate procesului de predare-învățare și alte spații destinate serviciilor studențești, prezenta alocare bugetară nu reflectă deloc investițiile necesare în acest sens”, spun studenții, într-un comunicat intitulat “Educația în România – prioritate la jumătate de preț“.

“Partidul Social Democrat (PSD) și-a asumat într-un răspuns formulat la propunerile ANOSR, publicat în 8 decembrie 2016, faptul că ‘subvenția pentru cămine și cantine se va dubla până la sfârșitul anului 2017‘. Alianța Democraților și Liberalilor (ALDE) și-a asumat într-un document similar, semnat în data de 7 decembrie 2016, ‘creșterea subvenției pentru cămine și cantine aferentă anului 2017 cu 27% față de anul 2016′”, spune ANOSR, într-un comunicat remis Edupedu.ro. Ce au făcut, concret, PSD și ALDE? Au majorat cu 8,01% subvenția pentru cămine și cantine, atrag atenția studenții.

Comunicatul integral al studenților, remis Edupedu.ro:

“Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) constată cu stupoare că 2019 va fi al optulea an consecutiv în care este ignorat articolul 8 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, care prevede alocarea a minimum 6% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru acest domeniu, educația fiind în continuare subfinanțată cronic.

Legea bugetului de stat pentru anul 2019 stabilește o alocare pentru educație de 3,02% din PIB, fapt ce dovedește că educația nu reprezintă nici în acest an o prioritate națională, raportându-ne la bugetul alocat acestui sector.

În capitolele bugetare observăm următoarele lucruri:

  • O creștere cu doar 8,01% a subvenției pentru cămine și cantine, de la 167.963.000 la 181.410.000, o sumă infimă comparativ cu nevoile reale, în contextul în care serviciile de cazare și masă pentru studenți reprezintă mecanisme de suport fundamentale oferite de instituțiile de învățământ superior din România. Subvenția pentru cămine-cantine reflectă situația extrem de dificilă a studenților din România atunci când vine vorba despre serviciile studențești pe care universitățile le oferă. Din anul 2005, numărul locurilor de cazare a scăzut constant, de la 116.021 (2005) la 104.081 (2014). În prezent, căminele studențești de stat din România au o capacitate de 107.682 locuri, iar dacă ne raportăm la numărul total de studenți care studiază în universitățile publice, locurile disponibile ajung doar pentru aproximativ 24% dintre aceștia, fiind evident mai puține locuri de cazare decât cererea reală, fapt ce ne îngrijorează. Partidul Social Democrat (PSD) și-a asumat într-un răspuns formulat la propunerile ANOSR, publicat în 8 decembrie 2016, faptul că „subvenția pentru cămine și cantine se va dubla până la sfârșitul anului 2017”. Alianța Democraților și Liberalilor (ALDE) și-a asumat într-un document similar, semnat în data de 7 decembrie 2016, „creșterea subvenției pentru cămine și cantine aferentă anului 2017 cu 27% față de anul 2016”. În consecință, cele două partide care exercită actul de guvernare au alocat fonduri insuficiente, în comparație cu promisiunile realizate în campania electorală, respectiv foarte departe de nevoile reale ale rețelei de cămine și cantine.
  • Fondul de burse a fost majorat cu doar 2,43%, cu acestă creștere nu se pot lua noi măsuri care să vină în sprijinul studenților, în special al colegilor români de pretutindeni. Cadrul legislativ care stabilește cuantumul burselor pentru aceștia este același din 2008, el prevede burse de doar 65 de euro pentru ciclul licență, 75 de euro pentru ciclul de master, respectiv 85 de euro pentru studenții doctoranzi. Aceste sume nu sunt corelate cu actuala realitate socio-economică a României și nu mai pot acoperi nevoile pe care studenții români de pretutindeni le au pentru a putea studia în România.
  • La capitolul investiții de capital se constată o situație extrem de gravă, existând aceeași alocare bugetară ca în anul precedent, 67.000.000 lei, în contextul în care în anul 2018 a fost o scădere alarmantă de aproximativ 70%. Având în vedere că infrastructura a suferit degradări progresive și sunt afectate spațiile destinate procesului de predare-învățare și alte spații destinate serviciilor studențești, prezenta alocare bugetară nu reflectă deloc investițiile necesare în acest sens.

De asemenea, sectorul de tineret este grav afectat, la nivelul Ministerului Tineretului și Sportului, bugetul alocat pentru acțiuni de tineret este de 1 leu pe tânăr pe an. Cea mai semnificativă scădere, cu 62,50%, o regăsim în capitolul bugetar Învățământ pentru programul Dezvoltarea și diversificarea ofertei de servicii și programe pentru tineri, în special studenți – de la 8.000.000, la 3.000.000 lei. Acest capitol cuprinde și bugetul pentru tabere, inclusiv taberele studențești, program care are un rol important atât în motivarea studenților de a avea rezultate academice remarcabile pe parcursul unui an universitar, cât și în a reduce, parțial, inechitățile de natură socio-economică existente.

Majorarea cu 47% a bugetului educației nu aduce nicio îmbunătățire în viața studenților, există o serie de creșteri insignifiante pe anumite capitole bugetare, care nu pot îmbunătăți calitatea vieții studențești. În continuare vom avea cămine suprapopulate, depășite din punct de vedere al dotărilor, cu deficiențe în respectarea normelor de igienă. Nu a fost implementat niciun mecanism de finanțare care să demonstreze faptul că dimensiunea socială a educației a primit importanța necesară din partea conducătorilor țării.” – Petrișor-Laurențiu Țucă, președinte ANOSR.

Citește și:

 

 


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Planul inspectorului școlar general din Dolj pentru „eficientizarea”, fără desființare de clase, a învățământului simultan: Elevi din mai multe structuri, respectând distanțe, vârsta elevilor, pot învăța într-o clasă de sine stătătoare / E o viziune pe termen lung

În învățământul simultan din județul Dolj învață în prezent 3.573 de elevi, în 71 de unități școlare, conform datelor primite de Edupedu.ro de la Inspectoratul Județean Dolj. Soluția propusă de…
Vezi articolul

Din 2024, elevii din 300-400 de școli vor face parte din programul „Învățare remedială”, potrivit unui memorandum aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern / Școlile vor fi selectate de inspectoratele școlare

Din 2024, elevii din 300-400 de școli vor face parte din Programul „Învățare remedială”, potrivit unui memorandum aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Este vorba despre operaționalizarea…
Vezi articolul

Chestionar despre ordinea cuvintelor în exprimare, lansat de cercetători de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române. Formularul este deschis și răspunsurile contribuie la un studiu de dinamica din sintaxa limbii române

Un chestionar lingvistic despre ordinea cuvintelor în frază a fost lansat de cercetători lingviști de la Institutul „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române. Răspunsurile date de vorbitori vor…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre rezultatele PISA 2022: Trebuie să creștem de la 5 la 7 elevi din 10 care să demonstreze competențe cel puțin minime la lectură, științe și matematică / Una dintre soluțiile ministrei: Testarea online periodică a nivelului de alfabetizare funcțională

Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat trei concluzii ale PISA 2022 și soluții pentru a crește nivelul de alfabetizare funcțională al elevilor din România și a precizat că „trebuie să…
Vezi articolul