Universitatea din București: Activitățile online nu trebuie să depășească 25% din totalul unui program de studiu, la nivel de licență, în anul universitar 2022-2023

Foto: © Pawel Szczepanski | Dreamstime.com

Senatul Universității din București a aprobat, miercuri, metodologia pentru modul cum își vor desfășura activitatea facultățile instituției în noul an universitar. În acest sens, forul a decis că ponderea activităților online, la nivel de licență, nu trebuie să depășească 25% din totalul activităților din cadrul programelor de studii. Decizia vine în contextul în care studenți ai universității au semnalat pentru Edupedu.ro cazuri în care conducerea unei facultăți se exprimase, preliminar, în favoarea trecerii în online pe perioade prelungite, în sezonul de iarnă, invocând nevoia de economii, prin reducerea consumului de energie.

Contactată de edupedu.ro în legătură cu acest lucru, Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt al Universității din București, a spus că nevoia de a face economii nu poate fi un argument de sine stătător: 

Potrivit deciziei Senatului ce stabilește pragul de maxim 25% activități online sincron, Universitatea precizează: “Consiliile celor 19 facultăți ale UB își stabilesc modalitățile de desfășurare a activităților de predare, învățare, cercetare, aplicații practice și evaluare, respectând procentul mai sus menționat”. O situație centralizată urmează să fie pusă la punct în zilele următoare.

Universitatea din București subliniază că limita de 25% pentru activități online “este cu mult sub limita maximă permisă de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior – ARACIS și care poate ajunge până la 50%. Universitatea din București încurajează activitățile didactice #fațăînfață”.

Opțiunea pentru cât mai multe activități față în față în noul an academic a fost exprimată de mai multe instituții de învățământ superior în ultima perioadă: reprezentanții ASE au precizat pentru Edupedu.ro că activitățile didactice se vor desfășura, cu foarte puține excepții, exclusiv offline, pentru că “mesajul nostru este că învățarea se face doar în amfiteatru și în sala de seminarii”. O altă instituție, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, a anunțat recent activități integral față în față la licență, parțial online la masterat și doctorat.

Foto: @ Pawel Szczepanski | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Standardele pentru predarea online în universități au fost publicate: camere video deschise pe toată durata activităților online, interactivitate în predare, ponderi maxime de 50-65% pentru online
INTERVIU Standardele pentru predarea online în universități au fost aprobate. La cursurile online studenții vor avea camerele deschise, iar tehnologia poate fi folosită în evaluări, care se fac obligatoriu față în față / La ciclul de licență, până la 50% din cursuri și 25% din activitățile practice pot fi online – Mădălin Bunoiu, ARACIS
Exit mobile version