Universitățile de medicină laudă proiectul de OUG care le permite să ridice construcții pe terenuri din domeniul public, din fonduri externe nerambursabile / Propunerile au fost descrise de Opoziția USR drept „tun imobiliar” ce ar contraveni Constituției

Amfiteatru al UMF 'Carol Davila' - Inquam Photos / George Calin

„Punerea în practică, și în regim de urgență, a soluțiilor ce vizează dezvoltarea unei noi infrastructuri a sistemului de învățământ românesc, soluții ce se regăsesc de altfel și în PNRR, reprezintă o prioritate absolută a Guvernului României, prin Ministerul Educației”, susține alianța universităților de medicină din România, G6-UMF. Aceasta apără, astfel, printr-un comunicat de presă emis săptămâna aceasta propunerile din proiectul de ordonanță de urgență pus în transparență de Ministerul Educației, ce prevede ca universitățile să poată construi pe terenuri publice, care nu le aparțin, inclusiv prin folosirea unor fonduri externe nerambursabile.

Prevederea din proiectul de OUG a fost aspru criticată de partidul de opoziție USR, ai cărui reprezentanți au invocat o tentativă de „un imobiliar” care „îi va transforma pe oligarhii din Universități în mari latifundiari”.

Este vorba despre prevederile din proiectul de OUG ce includ „dreptul de superficie” printre drepturile instituțiilor de învățământ superior asupra unor bunuri din domeniul public al statului. Acest drept, potrivit proiectului, poate fi folosit de universități „în scopul implementării de proiecte de infrastructură cu finanţare din fonduri externe nerambursabile sau din venituri proprii ale acestora”.

Marți, chiar în ziua în care USR organiza un protest la Ministerul Educației, acuzând „o chestiune monstruoasă” care ar permite decidenților din universități „să dispună de utilizarea proprietăților din domeniul public. Asta inclusiv cu fonduri nerambursabile și cu bani  europeni”, alianța universităților de medicină și farmacie din România, G6-UMF, emitea propriul comunicat prin care apăra inițiativa.

Potrivit G6-UMF, „punerea în practică, și în regim de urgență, a soluțiilor ce vizează dezvoltarea unei noi infrastructuri a sistemului de învățământ românesc, soluții ce se regăsesc de altfel și în PNRR, reprezintă o prioritate absolută a Guvernului României, prin Ministerul Educației”.

Perspectiva universităților de medicină asupra contextului acestei inițiative:

Alianța citată susține că, prin proiectul respectiv, „Ministerul Educației eficientizează atragerea fondurilor nerambursabile atât la nivel universitar, cât și preuniversitar cu beneficiari direcți -miile de elevi și studenți”. Iar organizația susține că, dacă o astfel de soluție nu ar fi implementată, s-ar pierde bani din fonduri nerambursabile: „ Impactul negativ al neimplementării soluției: sumele nerambursabile pierdute, dublate de costurile terenurilor și de sumele ce se vor cheltui din bugetul de stat pentru realizarea investițiilor”.

În protestul de marți, reprezentanții USR acuzaseră că, prin prevederile legate de dreptul de superficie, proiectul de OUG încalcă Legea fundamentală în ceea ce privește proprietatea publică și cea privată. Anterior, senatorul USR susținuse că, prin acest proiect, „oligarhii din universitar se pregătesc să dea un tun imobiliar mai mare decât Romexpo, cu mâna Ligiei Deca”.

Comunicatul G6-UMF integral:

Citește și:
VIDEO Mai mulți politicieni USR – protest la Ministerul Educației față de proiectul de schimbare a Legilor educației, „care îi va transforma pe oligarhii din Universități în mari latifundiari”
Oligarhii din universitar se pregătesc să dea un tun imobiliar mai mare decât Romexpo, cu mâna Ligiei Deca – Ștefan Pălărie (Op Ed)
SURSE Ligia Deca își modifică propriile Legi ale educației pentru a treia oară, la nici un an de la promulgare: Proiect de OUG prin care universitățile pot ridica construcții, din fonduri externe nerambursabile, pe terenuri din domeniul public, care nu sunt în proprietatea lor / Introduce Informatica și Arhitectura în aria de discipline STEM, după ce le-a exclus prin legea învățământului
OFICIAL Legile învățământului Deca-Iohannis vor fi modificate prin OUG pentru a treia oară, în doar 8 luni. Ministerul Educației anunță că organizează luni, 25 martie, prima conferință de presă susținută de Ligia Deca în Guvernarea Ciolacu
Exit mobile version