Unsprezece unități de învățământ special din Cluj ar urma să fie dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale prin fonduri PNRR – proiect

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Un proiect depus de Consiliul Județean Cluj pentru fonduri din PNRR vizează dotarea a 11 unități de învățământ special, potrivit Agerpres. Este vorba despre nouă școli speciale, o grădiniță specială și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, aflate în subordonarea CJ, arată un comunicat al instituției.

Proiectul urmărește dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale. Potrivit sursei citate, se va asigura infrastructura TIC pentru laboratoarele şi sălile de clasă, iar spaţiile de învăţare, precum săli de clasă, laboratoare, ateliere şi cabinete şcolare vor fi dotate cu echipamente specifice şi digitale.

Proiectul are o valoare totală de 7,5 milioane de lei și ar urma să fie implementat în intervalul iunie 2023 – decembrie 2024.

Perioada alocată depunerii proiectelor în cadrul apelului competitiv „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”, lansat în 19 decembrie, a fost prelungită până pe 29 martie a.c.. Vezi detalii despre calendarul apelului de proiecte cu finanțare prin PNRR.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version