Patru ghiduri dedicate prevenirii, gestionării și intervenției în cazurile de bullying, pentru elevi, părinți, cadre didactice și structuri instituționale, au fost lansate oficial pe 18 septembrie de Fundația Neuroatipic și Direcția Siguranța Școlară, din cadrul Poliției Române. Ghidurile explică atât cadrul legal aplicabil în școli, cât și pașii practici de urmat și pun accent pe recunoașterea timpurie a comportamentelor abuzive și modalitățile de intervenție eficiente, conform comunicatului oficial.
Specialiștii subliniază importanța pregătirii psihologice a copiilor înainte de declarații, observarea comportamentelor nonverbale și adaptarea întrebărilor în funcție de vârsta și nivelul de dezvoltare cognitivă, în ghidul elaborat pentru structurile cu atribuții pe linie de siguranță școlară.
Sunt descrise tehnici distincte pentru intervievarea victimei și a agresorului, dar și metode de comunicare cu întreaga clasă, pentru a reduce riscul de stigmatizare sau repetare a actelor de violență.
Intervenția directă în situațiile de bullying presupune evaluarea urgenței, identificarea indicatorilor care arată riscul de escaladare și stabilirea momentului în care este necesară implicarea serviciilor de sănătate mintală.
Un alt element cheie este colaborarea poliției cu familia și alte instituții responsabile, pentru a crea un mecanism de protecție eficient și coerent.
