Vaccinare obligatorie de azi pentru personalul școlar și pentru forțele de ordine din Italia. Cei care nu se vaccinează riscă suspendarea fără remunerație

Foto: © Chayakorn Lotongkum - Dreamstime.com

Vaccinarea obligatorie a personalului școlar din Italia începe miercuri și școlile vor primi o circulară cu indicațiile pentru controlul certificatului verde. Obligația de rapel – adică de a se supune celei de-a treia doze de vaccin anti-Covid – se aplică și personalului școlar, începând de miercuri, 15 decembrie, potrivit circularei transmise de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), scrie G4Media.ro.

Printre categoriile pentru care este prevăzută obligativitatea de vaccinare, chiar și pentru a treia doză, începând de miercuri, Ministerul de Interne italian enumeră și „personalul școlar al sistemului național de învățământ, din grădinițe și creșe, din centrele provinciale pentru educația adulților, din sistemele regionale de educație și formare profesională și din sistemele regionale care desfășoară cursuri de învățământ superior și de formare tehnică”.

Totodată, sunt prevăzute amenzi foarte mari pentru cei care se prezintă la locul de muncă fără să fie vaccinați. „Desfășurarea activității de muncă prin încălcarea obligației de vaccinare – se arată în circulară – se pedepsește cu sancțiunea plății unei sume de la 600 de euro la 1.500 euro”.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Foto: © Chayakorn LotongkumDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version