Mutarea școlii în online înseamnă printre altele o nouă formă de democratizare a educației formale.
Faptul că în această perioadă părinții au putut avea acces la felul în care se întâmplă învățarea, au observat cât de relevant sau nu e ce se întâmplă în cadrul școlii, cum interacționează profesorii cu copiii, cum este oferit feedbackul și cum sunt îndreptate comportamentele nedezirabile, cât de mult accent se pune pe disciplina în gândire, cum informațiile nu rămân pur teoretice ci se face corelare cu realitatea de zi cu zi, cum sunt formate procese mentale, au dat ocazia în aceste ultime două luni să vedem un lucru extraordinar – nu atât de mult rezultatele academice contează în viața de zi cu zi ci felul în care ajungem la ele, accentul pus pe nevoile de relaționare, dezvoltarea abilităților de viață, a empatiei, a colaborării, a gestionării trăirilor intense.
Am văzut mulți dintre noi cum școli mici sau necunoscute până de curând, învățători și profesori extraordinari au ieșit la lumină și pentru că în sfârșit un văl ni s-a ridicat de pe ochi și ne dăm seama că nu zecile de exerciții sunt cele care contează în lipsa umanității și a sentimentului că ne pasă nu doar de binele individual ci de binele întregii comunități în care trăim. În cancelariile unde colaborarea era străină în perioada aceasta s-a văzut cât de vital e să ieșim din singurătatea clasei și să acționăm împreună. Altfel profesorii ajung foarte repede la epuizare, căutând în mod individual soluții la provocări comune din aceeași școală.
Nu putem avea așteptarea de la copii să colaboreze atâta vreme cât în cancelarie relațiile sunt tensionate, există lupte pentru putere, statut, resurse (copiii cei mai buni să meargă doar la anumiți profesori), orgolii care să încurajeze competiția care arată cine e cel mai bun profesor din școală.
Situația actuală ne arată că suntem mai mult decât credeam poate legați între noi, dincolo de orice graniță – ceva ce afectează o zonă a pământului aflată la mii de kilometri depărtare nu trebuie tratat cu indiferență pentru simplul fapt că nu e în proximitatea noastră și nu are cum să ne afecteze.
Războiul, foametea, dezastrele naturale, lipsa accesului la educație, accidentele cumplite, epidemiile, terorismul, poluarea, sclavia modernă prin condiții inumane de muncă, braconajul și dispariția speciilor, schimbările climatice, defrișările, toate arată că ne afectează mai devreme sau mai târziu. În lipsa colaborării și a stabilirii de comun acord a unor obiective care să protejeze tot ce înseamnă viață pe acest pământ pune grav sub semnul întrebării supraviețuirea noastră.
Cam la fel e și cu educația – online am văzut cât de multe inegalități există în sistem însă cerințele și așteptările sunt la fel pentru toată lumea. Nu contează că tu rămâi mai singur toată ziua acasă, că nu ai acces la condiții de trai decente, că trebui să-ți îngrijești frații ori să mergi la diferite munci, de la tine sistemul are același așteptări în ce privește rezultatele ca de la un copil care se bucură de o familie iubitoare, cu condiții economice rezonabile, fără să fie nevoit să sufere diverse lipsuri.
Democratizarea constă și într-o presiune mai mare pe care grupurile vulnerabile o pot exercita asupra decidenților – că sunt primari, șefi de consilii județene, parlamentari, miniștri – vocea lor contează cel puțin la fel de mult ca vocea celor care au condițiile rezonabile de a duce o viață împlinită și de a urma o educație de calitate, cu serviciile sociale vitale pentru grupurile care suferă de diferite lipsuri.
Democratizarea educației înseamnă și apropierea comunității de școală – nu e musai ca profesorul să le știe pe toate. E omenesc să nu putem cuprinde cu o singură minte atât de multe informații care sunt în continuă evoluție pe acest pământ. E cât se poate de în regulă să recunoaștem că nu știm și că un părinte spre exemplu ne poate fi o mână de ajutor în realizarea unei lecții, la îndeplinirea unui obiectiv educațional. Asta presupune vulnerabilizare din partea adulților dintr-o școală dar nici pe departe pierderea statului ci dimpotrivă, sunt absolut convins că printr-o comunicare potrivită părinții s-ar bucură să devină persoane resursă pentru școală, cu ceea ce stă în puterea lor să ofere.
Democratizarea vine și din perspectiva felului în care trăim valorile pe care le predicăm copiilor – dacă vrem ca ei să fie onești, corecți, drepți, cetățeni implicați cam asta e nevoie să vadă și la profesori. Dacă merg la cursuri doar pentru a bifa prezența și eventual să primesc o adeverință cu sau fără credite care să mă ajute în cariera mea profesională, pierd din vedere cel mai important aspect și anume învățarea și nevoia absolută de a aplica la clasă ceea ce învăț în training, dacă vreau să văd rezultate mai bune. Acum observăm mulți dintre noi profesionalismul cu care au fost dezvoltate o parte dintre cursurile adresate profesorilor, în special poate pe zona de dezvoltare a abilităților digitale. Atâta vreme cât doar ne (pre)facem că învățăm, să nu avem alte așteptări de la copii – ei au o abilitate mult mai prezentă față de adulți și anume aceea de a-i simți pe oameni când sunt onești. Cum ar fi ca un copil să treacă prin școală având note bune și foarte bune însă competențe foarte slab dezvoltate iar atunci când finalizează 10 sau 12 clase să fie tămâie? Și asta pentru că a fost priceput în a mima învățarea, cu alte cuvinte ”a știut el sau ea să se descurce”.
Democratizarea unei organizații vine la pachet cu încetinirea anumitor procese, cu nevoia reală de consultare și integrare a feedbackului, cu procese de autoreflecție, de monitorizare, evaluare, îmbunătățire acolo unde e cazul. Necesită totodată oameni care să fie deschiși că din greșeală se poate învăța, că e mai simplu să colaborăm decât să stăm separați și divizați de orgolii sau interese meschine, că inovația e necesară într-o lume în continuă schimbare, că teama de a nu transforma parcursul meu profesional și dorința de a rămâne la cum știu eu să fac lucrurile (pedagogic vorbind) învățate acum 10, 15 sau 20 de ani sunt mai de folos față de practicile educaționale promovate acum.
Viitorul este al celor care nu găsesc în schimbare și adaptare sfârșitul ci le văd ca pe niște oportunități care vin ce-i drept cu muncă la pachet.
Școala în online are provocările ei multiple care cu siguranță nu pot fi rezolvate peste noapte, oricât de multe fonduri, ordine de ministru și reglementări ar veni. Mintea noastră, cancelariile fizice sau online sunt laboratoarele unde învățarea e pregătită pentru copii. Cancelaria e poate cea mai prețioasă resursă pe care o școală o are pentru că acolo sunt oamenii care împreună și doar împreună pot face din învățare un proces care să aducă împlinirea potențialului pentru cei care-i trec pragul.
__________________________
Despre autor:
Vasile Brașovanu coordonează programul educațional al Seeding Knowledge Foundation și dezvoltă sesiuni de training pentru profesori și părinți în întreaga țară. A fost învățător în cadrul programului Teach for Romania, având o experiență de 7 ani în educație.
Foto: Seeding Knowledge Foundation