VIDEO Ce înseamnă Școala Parteneră Microsoft, proiect pilot pentru “profesorii care au înțeles ce înseamnă transformarea digitală și care vor mai mult” / Participă 100 dintre cele 300 de școli care s-au înscris

Sursa: Edupedu.ro

Compania Microsoft desfășoară, pe parcursul următoarelor patru luni, un proiect-pilot de certificare pentru profesorii și școlile care manifestă interes profund pentru transformarea digitală, care au înțeles ce înseamnă aceasta, Proiectul, numit “Școala Parteneră Microsoft” a fost prezentat, în conferința online “Educația digitală asimptomatică”, de Marilena Ionașcu, Education manager Microsoft România, potrivit căreia în cadrul pilotului vor fi selectate 100 de școli din întreaga țară, în condițiile în care s-au înscris peste 300.

Potrivit Marilenei Ionașcu, “în această perioadă am văzut clar aceste două categorii, profesori, directori proactivi, care au înțeles ce înseamnă transformarea digitală și care vor mai mult. Cumva, pe această idee s-a construit programul Școala Parteneră Microsoft, pe care l-am lansat acum”.

Ea a precizat că certificarea Microsoft Certified Educator a fost acreditată în mai anul trecut, prin ordin al Ministerului Educației și Cercetării de atunci, iar programul lansat acum se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației.

Marilena Ionașcu, despre “Școala Parteneră Microsoft”, la conferința “Educația digitală asimptomatică”:

Cea mai importantă conferință despre digitalizarea școlii românești, “Educația digitală asimptomatică”, a fost organizată marți de Edupedu.ro și World Vision România – vezi integral conferința.

Foto: Marilena Ionascu / Edupedu.ro

Exit mobile version