VIDEO FOTO Sindicatele din educație – a opta zi de proteste la Ministerul Educației și Cercetării / Manifestanții scandează „Demisia” și „Abrogarea”

Foto: Facebook - FSE Spiru Haret

„Sare în ochi! – Asta sunteți, domnule ministru!” este principalul mesaj transmis pe pancarte de participanții la pichetul organizat de sindicatele din învățământ, vineri, la Ministerul Educației și Cercetării. Este a opta zi de proteste ale federațiilor sindicale în fața sediului MEC, unde manifestanții scandau, vineri dimineață, „Demisia!” și „Abrograrea!”.

Manifestanții au cerut și astăzi plecarea din funcție a ministrului Daniel David. 

Protestul are loc în condițiile în care sindicatele din educație au anunțat un demers prin care încearcă să strângă 100.000 de semnături pentru a susține un proiect de lege care să anuleze măsurile privind educația din Legea Bolojan. Este vorba despre articolele ce vizează, printre altele, creșterea normei didactice de predare și mărirea numărului de elevi în clasă. Reprezentanții profesorilor solicită sprijinul părinților, studenților și elevilor majori.

Imagini transmise de federațiile sindicale de la protestul de vineri, 8 august (surse: FSLI, FSE Spiru Haret):

Inițial, sindicatele anunțaseră proteste în fiecare zi de lucru până miercuri 6 august, urmate de pichetări în zilele de miercuri până la începutul lunii septembrie. Însă manifestații au fost organizate și joi, 7 august, apoi astăzi, 8 august.

Peste o lună, pe 8 septembrie, în prima zi a noului an școlar, peste 30.000 de membri de sindicat vor participa la mitingul național de protest din București, programat pentru 8 septembrie.

Nemulțumirile și cerințele formulate de sindicate înainte să declanșeze protestele de la sediul MEC:

1. Creșterea normei didactice de predare cu 2 ore – acesta este măsura cu consecințele cele mai grave asupra cadrelor didactice. Realitatea din majoritatea școlilor ne arată că vor fi profesori titulari care vor intra în restrângere de activitate și profesori suplinitori calificați care, foarte probabil, nu își vor mai găsi un loc de muncă. Referitor la profesorii titulari, există riscul major ca aceștia să nu-și mai primească salariile întregi, asta pentru că va fi imposibil să li se asigure norma completă de 20 de ore. A le acorda acestora „șansa“ de a primi 2 ore, pentru completare, la distanțe apreciabile este cinism. Este posibil ca cheltuielile pentru navetă să fie mai mari decât contravaloarea celor 2 ore. De asemenea, mărirea normei de predare va însemna mărirea sarcinilor de muncă, pe lângă celelalte îndatoriri profesionale, ceea ce va conduce la creșterea presiunii psihice. Totodată, este complet greșit și faptul că a fost eliminată facilitatea de a se diminua, cu 2 ore, norma de predare pentru profesorii care au gradul didactic I și o vechime peste 25 de ani. În timp ce în multe țări norma didactică de predare pentru profesorii cu vechime este diminuată chiar la jumătate, restul orelor fiind dedicate pentru a îndruma profesorii tineri, la noi nu mai este nici o diferență între un profesor debutant și unul care este la final de carieră.

2. Comasarea a sute de unități de învățământ – va conduce la concedieri de personal didactic auxiliar și chiar administrativ.

3. Creșterea efectivelor de elevi în clasă – va conduce la revenirea la efectivele de elevi/preșcolari  „istorice“ și, evident, la comasări de grupe/clase, având drept consecință scăderea calității actului educațional și reducerea numărului de posturi/norme.

4. Scăderea dramatică a tarifului pentru plata cu ora  – va conduce la imposibilitatea atribuirii orelor rămase libere în regim de plata cu ora, din cauza remunerației derizorii (scăderea cu peste 50% a tarifului orar). Se va ajunge la situația aberantă ca o oră prestată de un profesor la început de carieră să fie plătită la fel cu tariful orar al unui muncitor necalificat. Sunt specializări și discipline deficitare în resursa umană. Cine va presta aceste ore, în regim de plata cu ora?

5. Creșterea obligației de catedră  pentru directori și inspectori – va conduce la imposibilitatea practică și obiectivă de desfășurare a activității de către personalul de conducere, de îndrumare și control (atât activitatea la catedră, cât și cea specifică funcției).

6. Subfinanțarea învățământului superior din România, prin neactualizarea costului standard pe student echivalent, decizie care poate conduce la concedieri colective sau chiar la închiderea unor universități.

7. Subfinanțarea instituțiilor de cercetare, în actualul context geopolitic european, prin neactualizarea costurilor necesare pentru resursa umană și utilități, pentru menținerea și dezvoltarea infrastructurii, instituții de importanță deosebită pentru buna funcționare a educației și cercetării.

8. Subfinanțarea bibliotecilor centrale universitare, prin neactualizarea costurilor cu resursa umană și utilități, instituții de importanță deosebită pentru buna funcționare a Educației.

În luarea acestor măsuri fără precedent pentru învățământ și în special pentru învățământul preuniversitar, un rol foarte activ l-a avut ministrul educației și cercetării, domnul Daniel David. În marea majoritate a declarațiilor publice, domnul ministru a lovit în sistemul de învățământ și în salariații acestuia, unele dintre aceste declarații fiind chiar diversioniste.

Reamintim o parte dintre acestea:

Propunem tuturor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar să fie solidare şi să boicoteze toate evenimentele/acțiunile pe care Ministerul, inspectoratele școlare şi unităţile de învăţământ le organizează pentru implementarea măsurilor din Educație”, se arată într-o adresă FSLI consultată de Edupedu.ro.

Exit mobile version