VIDEO Gabriel Diaconu, medic psihiatru: Ce alegi, să faci o injecție sau să stai la coadă cu alți 20 de oameni cu insuficiență respiratorie? Dacă nu ești vaccinat, e aproape sigur că vei lua boala, așa de mare este incidența COVID / Nu cred că e o discriminare să fie vaccinarea obligatorie

Gabriel Diaconu / Foto: captură live video

Nu cred ca e o discriminare să fie vaccinarea obligatorie, a declarat medicul psihiatru Gabriel Diaconu la webinarul “Vaccinarea – între mituri și adevăr”, organizat de proiectul Școli Curate. Acesta a spus că „dacă nu ești vaccinat, e aproape sigur ca vei lua boala, așa de mare este incidența COVID”. La întâlnire a fost invitată și coordonatoarea secției COVID de la Spitalul „Marius Nasta” din București, doctorul Irina Strâmbu, conferențiar Universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. Aceasta a demontat o serie de mituri care circulă pe rețelele de socializare despre vaccin și despre COVID-19.

Gabriel Diaconu: „În lume, vaccinul împotriva COVID a scăpat de la moarte sute de mii – milioane de oameni. În România, în schimb, riscăm să avem un tăvălug al morții, care putea fi ușor prevenit. Vaccinul scade de 25 de ori riscul de forme grav sau deces. Nu știu dacă vă dați asta ce mult înseamnă? În medicină, uneori, și o scădere de 2-3 ori e mult. 10% din bolnavi fac complicații, ajung la spital, iar aici intră la îngrămădeala. Medicina de dezastru nu seamănă cu cea obișnuită, nu mai putem trata pacienții ca într-o zi obișnuită. Ce alegi, să faci o injecție sau să stai la coadă cu alți 20 de oameni cu insuficiență respiratorie? Dacă nu ești vaccinat, în acest moment în România e aproape sigur ca vei lua boala, așa de mare este incidența COVID”.

Irina Strâmbu: „Statistica are importanță, numărul de persoane vaccinate are importanță. Când te vaccinezi, nu o faci ca să te protejezi doar pe tine, ci și pe cei din jur. Este un gest de solidaritate. Trebuie înțeles că restricțiile nu au rolul de a îi pedepsi pe nevaccinați, dar nu poți lăsa într-o comunitate (n.r. la film, la concerte, la mall) decât pe cei cu șanse mai mici de a transmite boala. Este o limitare a răspândirii bolii, nu o pedeapsă.

Nu există niciun sâmbure de legătură între vaccin și infertilitate. Definiția infertilității este ca un cuplu care dorește să aibă copii să nu aibă niciun succes, după 12 luni de contact sexual neprotejat. Chiar mă întreb de unde putea să iasă fumul ăsta. Bolile cronice respiratorii, cardiace, bolile autoimune, cancerul, diabetul nu reprezintă contraindicații, ci sunt chiar grupe de risc în caz că oamenii aceștia fac COVID. Aceștia sunt cei care riscă să moară dacă fac COVID, mai ales diabeticii și obezii. În privința celor cu imunosupresie, nu există nicio contraindicație, singura recomandare fiind să se facă cu vaccin de tip ARN-mesager (n.r. cele produse de Pfizer sau Moderna)”.

De ce trebuie să mă vaccinez? Este vaccinul sigur? Ce tip de vaccin e mai bun? Chiar suntem printre ultimele țări din UE privind măsurile împotriva pandemiei? Ce a funcționat în celelalte țări și a lipsit la noi? Care sunt cele mai mari temeri ale românilor privind vaccinarea?

A doua ediție a sesiunii de informare „Vaccinarea – între mituri și adevăr” va aduce răspunsuri la toate aceste întrebări marți, 26 octombrie, orele 17:00.

În cadrul evenimentului va avea loc lansarea studiului IRES – Percepții, atitudini și comportamente cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Evenimentul se adresează studenților, elevilor, părinților, profesioniștilor din sănătate, precum și tuturor cetățenilor interesați să se informeze corect, din surse abilitate, cu privire la imunizarea prin vaccinare.

Invitați:
– Dr. Radu Lupescu, medic Anestezie și terapie intensive, președintele Asociației medicilor din clinica Rhéna de la Strasbourg (decorat de Președintele Franței pentru meritele sale în combaterea pandemiei);
– Dan Jurcan, sociolog, director de cercetare al IRES.

Eveniment organizat cu sprijinul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România și Institutului Român pentru Evaluare și Strategie.

Exit mobile version