VIDEO Gabriel Diaconu, medic psihiatru: Ce alegi, să faci o injecție sau să stai la coadă cu alți 20 de oameni cu insuficiență respiratorie? Dacă nu ești vaccinat, e aproape sigur că vei lua boala, așa de mare este incidența COVID / Nu cred că e o discriminare să fie vaccinarea obligatorie

748 de vizualizări
Gabriel Diaconu / Foto: captură live video
Nu cred ca e o discriminare să fie vaccinarea obligatorie, a declarat medicul psihiatru Gabriel Diaconu la webinarul „Vaccinarea – între mituri și adevăr”, organizat de proiectul Școli Curate. Acesta a spus că „dacă nu ești vaccinat, e aproape sigur ca vei lua boala, așa de mare este incidența COVID”. La întâlnire a fost invitată și coordonatoarea secției COVID de la Spitalul „Marius Nasta” din București, doctorul Irina Strâmbu, conferențiar Universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. Aceasta a demontat o serie de mituri care circulă pe rețelele de socializare despre vaccin și despre COVID-19.

Gabriel Diaconu: „În lume, vaccinul împotriva COVID a scăpat de la moarte sute de mii – milioane de oameni. În România, în schimb, riscăm să avem un tăvălug al morții, care putea fi ușor prevenit. Vaccinul scade de 25 de ori riscul de forme grav sau deces. Nu știu dacă vă dați asta ce mult înseamnă? În medicină, uneori, și o scădere de 2-3 ori e mult. 10% din bolnavi fac complicații, ajung la spital, iar aici intră la îngrămădeala. Medicina de dezastru nu seamănă cu cea obișnuită, nu mai putem trata pacienții ca într-o zi obișnuită. Ce alegi, să faci o injecție sau să stai la coadă cu alți 20 de oameni cu insuficiență respiratorie? Dacă nu ești vaccinat, în acest moment în România e aproape sigur ca vei lua boala, așa de mare este incidența COVID”.

Irina Strâmbu: „Statistica are importanță, numărul de persoane vaccinate are importanță. Când te vaccinezi, nu o faci ca să te protejezi doar pe tine, ci și pe cei din jur. Este un gest de solidaritate. Trebuie înțeles că restricțiile nu au rolul de a îi pedepsi pe nevaccinați, dar nu poți lăsa într-o comunitate (n.r. la film, la concerte, la mall) decât pe cei cu șanse mai mici de a transmite boala. Este o limitare a răspândirii bolii, nu o pedeapsă.

Nu există niciun sâmbure de legătură între vaccin și infertilitate. Definiția infertilității este ca un cuplu care dorește să aibă copii să nu aibă niciun succes, după 12 luni de contact sexual neprotejat. Chiar mă întreb de unde putea să iasă fumul ăsta. Bolile cronice respiratorii, cardiace, bolile autoimune, cancerul, diabetul nu reprezintă contraindicații, ci sunt chiar grupe de risc în caz că oamenii aceștia fac COVID. Aceștia sunt cei care riscă să moară dacă fac COVID, mai ales diabeticii și obezii. În privința celor cu imunosupresie, nu există nicio contraindicație, singura recomandare fiind să se facă cu vaccin de tip ARN-mesager (n.r. cele produse de Pfizer sau Moderna)”.

De ce trebuie să mă vaccinez? Este vaccinul sigur? Ce tip de vaccin e mai bun? Chiar suntem printre ultimele țări din UE privind măsurile împotriva pandemiei? Ce a funcționat în celelalte țări și a lipsit la noi? Care sunt cele mai mari temeri ale românilor privind vaccinarea?

A doua ediție a sesiunii de informare „Vaccinarea – între mituri și adevăr” va aduce răspunsuri la toate aceste întrebări marți, 26 octombrie, orele 17:00.

În cadrul evenimentului va avea loc lansarea studiului IRES – Percepții, atitudini și comportamente cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Evenimentul se adresează studenților, elevilor, părinților, profesioniștilor din sănătate, precum și tuturor cetățenilor interesați să se informeze corect, din surse abilitate, cu privire la imunizarea prin vaccinare.

Invitați:
– Dr. Radu Lupescu, medic Anestezie și terapie intensive, președintele Asociației medicilor din clinica Rhéna de la Strasbourg (decorat de Președintele Franței pentru meritele sale în combaterea pandemiei);
– Dan Jurcan, sociolog, director de cercetare al IRES.

Eveniment organizat cu sprijinul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România și Institutului Român pentru Evaluare și Strategie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista firmelor de transport interjudețean din care elevii navetiști pot alege traseul gratuit de navetă a fost trimisă în școli de Ministerul Educației / Tot astăzi a expirat termenul la care părinții au putut depune cerere la secretariat cu operatorul ales

Lista cu operatorii de transport interjudețean aprobați de Autoritatea Română Rutieră dintre care elevii care fac naveta între județe pot alege pentru transportul școlar a fost transmisă de Ministerul Educatiei…
Vezi articolul

Școlile care vor vrea să depună proiecte pentru reducerea abandonului școlar în runda a II-a vor putea primi bani mai mulți decât cele 1.409 care s-au calificat în PNRAS în prima etapă. Suma maximă crește cu 50% în ghidul publicat în consultare, fără nicio explicație de la Ministerul Educației

Unitățile de învățământ ar putea să primească granturi de până la 300.000 de euro, pentru reducerea abandonului școlar, potrivit Ghidului Solicitantului – Schema de Granturi (runda II), document pus în…
Vezi articolul
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Inspector școlar general: Orele remediale prevăzute de legislație sunt, în primul rând, pentru profesorii din învățământul primar. Mai avem situații de ore remediale acolo unde avem probleme la examenele naționale

Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, Bogdan Suruciuc, a declarat că orele remediale „sunt, în primul rând, pentru profesorii din învățământul primar, pentru completarea catedrelor”. Acesta a afirmat că „mai…
Vezi articolul