VIDEO Mesajul unui elev de clasa a XI-a care s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am simțit că fac ceva bine pentru mine și pentru oamenii din jurul meu

Alexandru, un tânăr din București care urmează să intre în clasa a XII-a și care a ales să se vaccineze împotriva COVID-19, a explicat într-un video pentru Edupedu.ro de ce a făcut această alegere și i-a rugat pe părinți și pe elevi să se informeze din surse oficiale și să se gândească la ce este mai bine pentru ei.

În cazul său, Alex a vrut din nou normalitate, să meargă la festivaluri de muzică vara și să poată pleca în vacanță, dar cel mai important, vrea să știe că toți cei dragi lui sunt în siguranță.

„Au fost puțini oameni, ne așteptam să fie mult mai multă lume. Cadrele medicale sunt foarte primitoare. (…) Chiar am simțit că fac ceva bine pentru mine și pentru oamenii din jurul meu”, a spus Alex.

Cum au luat decizia în familie să se vaccineze? „Am știut de la bun început că vrem cu toții să ne vaccinăm și să scăpăm cât mai repede de această perioadă grea pentru că este important în primul rând să fim sănătoși și să putem să călătorim, să fim alături de cei dragi, de cei mai în vârstă.”

Un sfat pentru părinți și elevi: „Să vă informați foarte bine din surse oficiale și să vă gândiți la ceea ce este mai bine pentru voi, pentru mine a fost vaccinul.”

Exit mobile version