VIDEO Monica Anisie, înainte de ședința cu inspectorii școlari din București: Inspectoratul propune Comitetului suspendarea cursurilor pentru 14 zile. Astăzi, cursurile se desfășoară ca până acum

Monica Anisie / Foto: Edupedu.ro

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat în această dimineață, înainte de ședința pe care a convocat-o la Inspectoratul Școlar București după ce duminică a fost depășită rata de infectare de 3 la mia de locuitori, că ISMB împreună cu Direcția de Sănătate Publică vor transmite către Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență propunerea pentru suspendarea temporară a cursurilor, suspendare care va dura 14 zile și care înseamnă că elevii nu vor mai merge fizic la școală, însă învățarea va continua în sistem online.

Întrebată de ce prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a declarat duminică seara că Inspectoratul este cel care va lua decizia de închidere a școlilor, nu Comitetul, Anisie a răspuns: “Cred că a fost o neînțelegere. Prevederile legale sunt clare și dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat și în alte județe vom vedea că deciziile au fost luate de Comitetele Județene pentru Situații de Urgență. Pot să vă mai spun că deja mai avem și alte loclaități în scenariul roșu și procedura a fost urmată așa cum este prevăzut în ordinul de ministru, dar și în hotărârea de guvern”.

VIDEO Monica Anisie – declarații integrale la intrarea în Inspectoratul Școlar București:
Monica Anisie, înainte de ședința pe care a convocat-o la Inspectoratul Școlar București:

Amintim că Prefectul Capitalei a convocat ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență abia pentru luni ora 15.00, la peste 24 de ore de la depășirea pragului de infectări de 3 la mie în București.

De remarcat că, într-un caz similar, Prefectura Mureș a decis chiar duminică închiderea în Municipiul Târgu-Mureș – alt municipiu cu rată de incidență cumulată a cazurilor de COVID-19 mai mare de 3 la 1000 de locuitori – a tuturor școlilor și grădinițelor, chiar de luni 19 octombrie, pentru ca școala să fie 100% online timp de 14 zile. Detalii aici

Duminică, după depășirea ratei de incidență de 3 la mia de locuitori, ministrul Educației a convocat pentru luni, la ora 8:00, o ședință la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), “pentru a realiza planul de măsuri privind desfășurarea activităților didactice online”.

Amintim că Grupul de Comunicare Strategică a anunțat duminică, 18 octombrie, că rata de infectare pentru București este de 3,02 la mia de locuitori. Potrivit ordinului de ministru după care sunt organizate școlile, la această valoare a indicelui pentru cazurile noi de îmbolnăvire toate școlile dintr-o localitate trec în scenariul 100% online.

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a declarat însă pentru Edupedu.ro că nu convoacă duminică Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, ci că luni va decide cum vor funcționa școlile și grădinițele, ca urmare a depășirii ratei de infectare de 3 la mie.

Contactată de Edupedu.ro după ce prefectul Capitalei a declarat că nu convoacă duminică Comitetul, Monica Anisie a precizat că luni elevii se duc la școală și la grădiniță, pentru că “dacă nu există o decizie din partea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, școlile și grădinițele vor funcționa în scenariul doi [adică la fel ca până acum – N.Red.], exact cum este prevăzut în ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației și Cercetării”.

Hotărârea de Guvern care prelungește starea de alertă prevede că Comitetul Județean sau Municipal pentru Situații de Urgență trebuie să se întrunească în maximum 48 de ore: “Constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre se realizează în maximum 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență pe baza analizelor prezentate de direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia“.

Citește și:
Prefectul Capitalei a convocat ședința Comitetului pentru Situații de Urgență abia pentru ora 15.00, la peste 24 de ore de la depășirea pragului de infectări de 3 la mie în București
LISTA Toate școlile și grădinițele din Târgu Mureș și din alte 6 localități din județul Mureș intră în scenariul roșu de azi, cu școală 100% online timp de 14 zile
Se vor închide și after school-urile și școlile private, după intrarea Bucureștiului în roșu? Ministrul Educației: Toate școlile și grădinițele vor rămâne închise pentru 14 zile, cu ore în online, indiferent dacă sunt de stat sau private
Ludovic Orban: Se suspendă cursurile școlare, iar orele trec online în București, după ce Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului de infectări / Odată ce DSP a transmis indicele de 3,02, nu se mai poate întoarce situația
Ministrul Educației: Cel mai probabil, de marți vor fi suspendate cursurile față în față în București
BREAKING Luni, elevii din București se duc la școală și grădiniță. Monica Anisie, după depășirea ratei de infectări de 3 la mie: Mâine la 8:00 am convocat inspectorii școlari pentru a realiza planul de măsuri privind desfășurarea activităților didactice online
BREAKING Prefectul Capitalei: Mâine vom lua o decizie cu privire la școli, dar astăzi nu. Rata de 3,02 înseamnă foarte puțin depășit ca să panicăm lumea
BREAKING București are o rată de infectare oficială de 3,02 la mia de locuitori / A fost depășit pragul în care toate școlile trec la predarea 100% online
Exit mobile version