VIDEO Proiectul unei locuințe inteligente, câștigător al premiului II la robotică creativă, explicat de elevul Cristian Oprea: A fost construit de mine, de la zero, cu pasiune. Robotica unește oameni

Cristian Oprea, elev la Liceul Tehnologic ”Ion D. Lăzărescu” Cugir, premiul II la Proba de robotică creativă Nextlab.tech / Foto: Edupedu.ro

Cristian Oprea, elev în clasa a X-a la Liceul Tehnologic ”Ion D. Lăzărescu” Cugir, a participat pentru prima dată la un concurs de robotică și a câștigat premiul II la Proba de robotică creativă Nextlab.tech. Cristian explică într-un interviu pentru Edupedu.ro în ce constă macheta funcțională a unei locuințe reale construită de el, care este automatizată astfel încât să răspundă la diferite condiții și nevoi.
Ce conține proiectul unei locuințe inteligente:
VIDEO Proiectul unei locuințe inteligente, premiat la robotică creativă în competiția națională Nextlab.tech, explicat de elevul Cristian Oprea
Proiectul unei locuințe inteligente, premiat la robotică creativă, explicat de elevul Cristian Oprea

Aceasta este prima dată când particip la un concurs de robotică, a spus Cristian Oprea. 

Ideea participării la concurs i-a fost sugerată de diriginta sa, care i-a recunoscut talentul și pasiunea pentru robotică. „Am considerat că este o oportunitate de a-mi testa cunoștințele și de a vedea unde mă situez la nivel național”, a explicat elevul. 

A fost susținut de părinți, dar și de colegii de clasă: „Colegii mi-au spus că este foarte ingenios, nu s-ar fi gândit la așa ceva.” 

Totodată, participarea la concurs l-a motivat să-și urmeze pasiunea pe viitor: „Îmi doresc să continui pe acest drum și să urmez cursurile Facultății Tehnice din Cluj, la profilul Automatizări, pentru că îmi place foarte mult acest domeniu.”

Cristian Oprea, elev la Liceul Tehnologic ”Ion D. Lăzărescu” Cugir, premiul II la Proba de robotică creativă Nextlab.tech / Foto: Edupedu.ro

Mesajul lui Cristian pentru tinerii pasionați de robotică:

„Le-aș spune tuturor celor interesați de tehnologie să încerce. Cum se spune, „încercarea moarte n-are.” Robotică nu este doar o activitate – este o modalitate de a învăța, de a crea și de a construi ceva pentru viitorul nostru.

Am fost pasionat întotdeauna de programare. Este altceva, nu e ceva ce face toată lumea. Te simți altfel. Robotica unește oameni, cunoștințe.

Nu mă descurajez atunci când întâmpin erori în proiect, dimpotrivă, acestea mă motivează să găsesc soluții și să refac ceea ce nu funcționează. Nu poate fi totul perfect.”

Concursul este organizat de Asociația “Clubul Informaticii Economice – CyberKnowledgeClub” (CKC) fondată de cadre didactice ale Facultății de Cibernetică, Statistică si Informatică Economică, ASE București în parteneriat cu Colegiul Național “Sf. Sava” din București. Banca Comercială Română este sponsor principal la nivel național al acestui program alături de care contribuie și compania SAP România. Sprijinul logistic este oferit de start-up-ul Nextlab.tech.

Pentru detalii suplimentare va rugam sa vizitati site-ul https://nextlab.tech/.

Despre NEXTLAB.TECH

Nextlab.tech este lider regional în tehnologii educaționale bazate pe inteligență artificială și semiconductori. Compania revoluționează educația prin soluții inovatoare care integrează inteligența artificială și tehnologii avansate, oferind elevilor și profesorilor instrumente de învățare de ultimă generație. Nextlab.tech are aproximativ un milion de utilizatori în România, Serbia, Republica Moldova și Bulgaria, continuând să transforme modul în care tehnologia este predată și învățată în întreaga regiune a Europei de Sud-Est.

Citește și:
Finala concursului Nextlab.tech 2024. Profesorul Alin Zamfiroiu, președintele comisiei de organizare: La prima ediție, eram doar 15 persoane, astăzi avem peste 40.000 de copii înscriși. Este o creștere extraordinară. Viitorul este în mâinile voastre
Exit mobile version