Zeci de studenți din Cluj-Napoca l-au primit cu proteste pe ministrul Daniel David: Hai afară, fuga e ușoară! / Ministrul – acuzat că a refuzat să iasă la discuții cu manifestanții din cauza ploii

Sursa: Captura Cluj24.ro

Mai multe zeci de studenți au protestat, la sfârșitul săptămânii trecute, în timpul unei vizite a ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, la Cluj-Napoca, potrivit Observator News și mai multor publicații locale. Protestul este legat de mutarea în afara orașului a unor cursuri ale Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai, universitate condusă de Daniel David până să preia portofoliul ministerial.

„Hai afară, fuga e ușoară!” și „Daniel, șef de institut, ne trimite la păscut!” au fost unele dintre scandările studenților care, potrivit Observator News, l-au așteptat pe Daniel David la protest, pentru discuții, însă acesta a refuzat să mai iasă pentru că ploua.

Protestul din fața universității a venit în continuarea altora desfășurat pe parcursul ultimelor zile. Înaintea demonstrației ce îl viza pe ministrul David, un număr mare de studenți a participat la un protest în care au avut discuții în stradă cu decanul facultății respective. În cadrul acelor discuții, studenților li s-au promis eforturi pentru a li se oferi condiții de studiu în noua locație din afara orașului, dar studenții au cerut „întâi condiții, după aceea mutare” – imagini mai jos.

Potrivit Cluj24.ro, protestul de sâmbătă nu a atras doar studenți de la Facultatea de Matematică și Informatică, ci și alți studenți nemulțumiți de măsurile de austeritate luate de ministru.

Citește și:
Apel studențesc la boicot la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai începând de luni, 6 octombrie, din cauza mutării unor ore într-un sediu „situat pe un deal izolat” din afara orașului Cluj-Napoca / Decan: Facem demersuri să eliminăm nemulțumirile, cei care apelează la boicot nu au venit la discuții
Protest la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anunțat pentru joi, 9 octombrie, față de mutarea unor ore ale Facultății de Matematică într-un sediu din marginea orașului, cu condiții neadecvate / Alianța națională a organizațiilor studențești se declară solidară cu studenții afectați
Exit mobile version