16 universități românești, incluse în clasamentul pentru economii emergente al Times Higher Education / ASE – prima la nivel național

Foto: Pexels.com

16 universități românești, dintr-un total de 18 analizate, au fost incluse în clasamentul pentru 2022 al universităților din economii emergente, publicat de Times Higher Education. Academia de Studii Economice din București este cea mai bine clasată dintre instituțiile românești de învățământ superior, pe locul 157 din totalul de 906 luate în calcul, în prima parte a ranking-ului mai aflându-se Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea din București. Toate celelalte se află în a doua jumătate a clasamentului.

Din totalul de 906 de universități luate în considerare, 208 sunt fără încadrare numerică și apar în coada listei ca instituții care au raportat date, însemnând că sunt ierarhizate doar 698 de universități din toată lumea. Clasamentul vizează doar instituții din economii incluse în categoriile emergente de către bursa de la Londra, România intrând în același grup cu țări precum China, Egipt, India, Pakistan, Federația Rusă sau Arabia Saudită. Indicatorii folosiți pentru clasificarea universităților sunt aceleași ca în clasamentul global Times Higher Education, dar cu pondere diferită, pentru a reflecta prioritățile specifice instituțiilor de profil din economiile emergente.

Universitățile românești din clasamentul THE privind universitățile din economii emergente, 2022:

Universități situate pe pozițiile 501+:

Universități incluse în listă, fără poziție: Universitatea de Arhitectură Ion Mincu din București, Universitatea Valahia din Târgoviște.

Clasamentul general pentru economii emergente al THE este condus, în acest an, de cinci universități din China:

Top 10 este completat de alte două universități din China, două din Rusia și una din Taiwan.

Exit mobile version