FOTO 40 de membri ai alianței „O Voce pentru Educație” discută în Delta Dunării despre o nouă lege a Educației, cu Radu Szekly, consilier al ministrului, cu președinta ARACIP și reprezentanți ai Guvernului

Foto: O voce pentru Educație

A doua reuniune a Alianței „O Voce pentru Educație”, formată din organizații non-profit, mediul privat și cele mai importante instituții educaționale din România, are loc vineri la Sfântu Gheorghe unde se discută propuneri pentru noua lege a educației, potrivit unui comunicat de presă remis Edupedu.ro.

Reuniți la Sfântu Gheorghe, la început de weekend, 40 de specialiști care reprezintă organizații non-profit, mediul privat și cele mai importante instituții educaționale din România, directori de școli și profesori și reprezentanți ai instituțiilor de stat, au discutat despre cele 10 puncte de reformă pentru noua lege a Educației, care au fost selectate pentru a contribui la modernizarea educației din România:

Printre măsurile discutate se numără:

Setul de propuneri de reformă formulate în cadrul întâlnirii vor fi trimise către Ministerul Educației și Administrația Prezidențială, pentru a fi incluse în noua lege a Educației. Aceasta ar putea fi gata cel mai devreme în septembrie 2022 sau cel mai târziu în septembrie 2023, susținea ministrul Sorin Cîmpeanu luna trecută la conferința online Edupedu.ro „Director de viitor”.

Prezent la discuții în Delta Dunării a fost și Radu Szekely, consilier al ministrului Educației:

„Noi la Ministerul Educației considerăm că o reformă autentică trebuie să includă dezbateri de calitate cu toți stakeholderii relevanți pentru modernizarea școlilor din România. M-am bucurat de calitatea conversațiilor și relevanța propunerilor dezbătute astăzi și așteptăm cu interes propunerile finale care să ajute la transpunerea în lege a proiectului România Educată”, a spus Radu Szekely.

Amintim, acesta este și co-fondator al Școlii Româno-Finlandeze de la Sibiu, iar în prima ședință a Consiliului ARACIP, noul for de conducere al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar a decis aprobarea acreditării Școlii Româno-Finlandeze de la Sibiu, pentru nivelul primar, printre alte școli și grădinițe autorizate sau acreditate în acea ședință.

De altfel, prezentă la discuțiile din Delta Dunării vineri a fost și Elena Lotrean, co-fondator al școlii respective, alături de Radu Szekely. Lortrean a reprezentat Finnish Teacher Training Centre.

La rândul său a fost prezentă la discuțiile din Deltă și Mariana Dogaru, președinte ARACIP: „Zilele acestea am înțeles ce înseamnă împreună. Atunci când suntem toți preocupați de o educație mai bună pentru copiii noștri, facem eforturi comune de a aduce schimbarea esențială de care sistemul educațional din România are nevoie. Am pus laolaltă experiențe diferite care contribuie la un întreg ce ne dorim să dea un sens nou viitorului”, a spus Mariana Dogaru

„Dacă se vor regăsi ideile de aici în noua lege, putem spune că viitorul se scrie aici și că acesta va fi mai bun. Este crucială această coordonare și colaborare între Guvern și societatea civilă și ea trebuie menținută și chiar dezvoltată în viitor”, a spus Sorin Costreie, consilier de stat, Cancelaria Prim-Ministrului. 

Fotografii de la întâlnire:

Foto: O Voce pentru Educatie
Foto: O Voce pentru Educatie
Foto: O Voce pentru Educatie
Foto: O Voce pentru Educatie
Foto: O Voce pentru Educatie

„O Voce pentru Educație” este o alianță constituită cu scopul de a contribui la reformarea sistemului de învățământ din România, în contextul publicării unui nou proiect de lege a educației (2022). Alianța reprezintă o parte a societății civile și este formată din actori  relevanți, cu experiență și pricepere în educație: organizații non-profit, camere de comerț și grupuri de business, potrivit comunicatului citat.

Membri Alianței „O Voce pentru Educație”:

Exit mobile version