ANALIZĂ Concursul național de titluarizare, interzis de legea stării de alertă

Calendar oficial mobilitate

Foto: OECD

Concursul național pentru ocuparea posturilor în sistemul de învățământ, numit titularizare, contravine prevederilor legii stării de alertă, iar președintele Iohannis a anunțat azi prelungirea acestei stări de alertă din cauza că nu înregistrăm scăderi ale cazurilor de infectare cu COVID-19. Edupedu.ro a analizat prevederile legale din acest moment.

Legea 55/2020 care reglementează starea de alertă pe teritoriul României prevede la articolul 27, alineatul 3 următoarele:

„Pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) și (2), precum și la art. 11 și 12”.

Exceptiile despre care se menționează în articol sunt doar în cazurile în care instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs, în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor, sau pentru numiri în funcții publice, ori pentru angajări în ministerul Sănătății. 

Ce prevede articolul 27, alineatele 1 și 2:

”(1) Instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs, în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă și exclusiv pentru activități legate de aceasta, pentru o durată determinată, ce nu poate depăși 30 de zile de la data încetării stării de alertă.

(2) Pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, numirile în funcțiile publice sau de înalt funcționar public pot fi făcute doar dacă îndeplinesc condițiile de a fi funcționar public sau, după caz, înalt funcționar public și numai dacă sunt necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege și pentru o durată determinată de maximum 30 de zile de la data încetării stării de alertă.”

Ce prevăd articolele 11 și 12 din Legea 55:

”Articolul 11

Pe durata stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea, coordonarea și sub autoritatea Ministerului Sănătății, inclusiv funcțiile publice de execuție și conducere, pot fi ocupate de funcționari publici sau personal contractual, prin numire, fără concurs. Numirea se face prin ordin al ministrului sănătății și încetează de drept în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă.

Articolul 12

(1) Pe durata stării de alertă, pentru neîndeplinirea gravă a atribuțiilor de serviciu de natură a pune în pericol persoanele și măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, pot fi suspendate din funcții persoanele cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Sănătății și din unitățile sanitare publice aflate în subordinea, sub autoritatea Ministerului Sănătății.

(2) Posturile devenite vacante temporar prin aplicarea suspendării prevăzute la alin. (1) pot fi ocupate de funcționari publici sau personal contractual, prin numire, fără concurs, prin ordin al ministrului sănătății.

(3) Suspendarea din funcție dispusă în condițiile alin. (1) și numirea dispusă în condițiile alin. (2) încetează de drept la încetarea stării de alertă.”

Așadar nicio excepție nu permite desfășurarea concursurilor de angajare în școli. Concursul național de titularizare este concursul de angajare în sistemul de învățământ, adică în instituțiile publice de învățământ. Oficial acesta se numește „concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar”.

Deja primele etape ale acestui concurs au început pe 29 mai, când lista posturilor a fost actualizată, apoi pe 5 iunie, când pe site-ul minsiterului a fost publicată lista cadrelor didactice titulare care au depus cereri de pretransfer.

Potrivit Metodologiei în vigoare pentru Titularizare, aceasta reglementează:

Calendarul complet al concursului de Titularizare 2020 poate fi văzut aici. 

Conform legii 55/2020, etapele care au loc în acest moment legate de concursul național de angajare în învățământ ar putea fi contrare legii.

Concret, din 18 iunie începe ocuparea prin concurs național a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, potrivit calendarului oficial:

a) verificarea și afișarea, la sediul inspectoratului școlar și pe pagina web a inspectoratului școlar, a listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs;

Termen: 18 iunie 2020

b) înregistrarea dosarelor de înscriere a candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la inspectoratele școlare; verificarea și avizarea dosarelor de înscriere a candidaților de către comisia județeană/a municipiului București de organizare și desfășurare a concursului;

Perioada: 18-29 iunie 2020

Notă: În perioada 18-29 iunie 2020 pot depune dosare de înscriere și cadrele didactice titulare a căror reducere de activitate se constată până la data de 28 iunie 2020.

c) afișarea pe site-ul inspectoratelor școlare a datelor de înscriere înregistrate în sistemul informatic a candidaților înscriși la concursul național;

Termen: 1 iulie 2020

d) depunerea, la inspectoratele școlare, a adeverințelor de absolvire de către absolvenții promoției 2020/absolvenții 2020 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic și corectarea datelor de înscriere înregistrate în sistemul informatic la solicitarea candidaților;

e) corectarea datelor de înscriere în sistemul informatic, la solicitarea candidaților, dacă este cazul;

f) organizarea și desfășurarea probelor orale eliminatorii la nivelul inspectoratului școlar;

Perioada: 1-9 iulie 2020

2. Candidații care observă erori în datele afișate informează, în scris, prin poștă electronică, inspectoratul școlar în vederea corectării acestora până cel târziu la data de 9 iulie 2020.

3. În mod excepțional, absolvenții promoției 2020 (ai studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverința de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică și să valideze fișa de înscriere în ziua susținerii probei scrise. Absolvenții promoției 2020 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului național numai după prezentarea adeverinței de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

g) afișarea, pe site-ul și la avizierele inspectoratelor școlare, a listei candidaților înscriși, a cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscris(e) la concursul național care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate și a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice, precum și a rezultatelor la probele orale;

Termen: 10 iulie 2020

Examenul scris pentru Titularizare, o etapă a concursului de angajare în instituțiile publice de învățământ, este programat pentru data de 15 iulie, iar starea de alertă ar putea fi prelungită cu 30 de zile, pe baza legii existente, exact până în jurul datei de 15 iulie.

În consecință, dacă Legea 55/2020 nu va fi modificată, concursul național de angajare în sistemul de învățământ nu va putea avea loc decât după ridicarea stării de alertă.

Edupedu.ro a solicitat ministrului Educației și Ministerului Educației un răspuns legat de acest subiect. Am întrebat cum este afectat concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar? De asemenea, cum este afectat concursul de angajare în învățământ dacă starea de alertă se prelungește cu încă 30 de zile, așa cum a anunțat președintele Klaus Iohannis? Când vom primi răspunsul îl vom publica.

FOTO: profesori OECD

Exit mobile version