În anul școlar 2025-2026, 5.460 de elevi de clasa a VIII-a învață în regim simultan, în aceeași sală și cu același profesor ca elevii din clasele a V-a, a VI-a sau a VII-a. Cu un an înainte, erau 816. Creșterea, de aproape șapte ori, vine dintr-un ordin semnat de ministrul Daniel David în august 2025, care a reintrodus clasa a VIII-a în învățământul simultan după ce fusese scoasă în 2024. În total, numărul elevilor de gimnaziu care învață simultan a crescut cu 77%, de la 13.812 la 24.416, potrivit datelor deschise din Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), analizate de Edupedu.ro. Fostul ministru a prezentat desființarea claselor cu puțini elevi drept o corectare a fragmentării sistemului. În satele din România, rezultatul a fost un alt tip de fragmentare: clase în care un singur profesor predă, în aceeași oră, la două, trei sau patru niveluri diferite.
În învățământul primar, simultanul a rămas practic la același nivel: 77.580 de elevi în 2024-2025 și 77.932 în 2025-2026, circa 8,7% din toți elevii din primar. La gimnaziu, însă, numărul s-a dublat aproape, iar creșterea s-a concentrat în satele țării.
| Elevi de gimnaziu (clasele V-VIII) în regim simultan | 2024-2025 | 2025-2026 | Variație |
|---|---|---|---|
| Rural | 13.119 | 23.467 | +78,9% |
| Urban | 693 | 949 | +36,9% |
| Total | 13.812 | 24.416 | +76,8% |
| Ponderea în totalul elevilor de gimnaziu din rural | 4,64% | 8,25% | |
| Școli rurale cu clase de gimnaziu în simultan | 931 | 1.118 | +187 |
| Clase de gimnaziu în simultan (echivalent clase întregi) | 1.090 | 1.674 | +53,6% |
Aproape un elev de gimnaziu din 12 de la sate învață acum într-o clasă în care profesorul își împarte ora între două sau mai multe niveluri. În 2024-2025, proporția era de unul din 22.
Clasa a VIII-a, înapoi în simultan prin ordin de ministru
Metodologia privind clasele în regim simultan, în vigoare din ianuarie 2024, adoptată în mandatul ministrei Ligia Deca, scosese elevii de clasa a VIII-a din simultan. Clasele a VIII-a puteau funcționa separat indiferent de numărul de elevi, pentru ca elevii să se pregătească pentru Evaluarea Națională.
Pe 29 august 2025, la o lună după intrarea în vigoare a Legii 141/2025, a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul semnat de ministrul Daniel David care modifică metodologia. Noul text prevede că, „de regulă”, clasa a V-a se grupează cu a VII-a, iar clasa a VI-a cu a VIII-a. Pentru elevii de clasa a VIII-a, limba română, limba maternă și matematica se predau separat, „indiferent de numărul acestora”.
Efectul se vede în date:
| Clasa a VIII-a | 2024-2025 | 2025-2026 |
|---|---|---|
| Elevi în regim simultan | 816 | 5.460 |
| Școli cu clasa a VIII-a în simultan | 161 | 826 |
| Clase a VIII-a separate, cu cel mult 7 elevi | 436 | 31 |
| Clase a VIII-a separate, cu cel mult 10 elevi | 895 | 221 |
Cele 436 de clase mici din 2024-2025 corespund cifrei invocate de Daniel David în Senat, în septembrie 2025: „400 și ceva” de clase a VIII-a cu cel mult 7 copii. Aceste clase nu au dispărut prin mutarea elevilor la școli mai mari. Din cele 432 de școli care aveau o clasă a VIII-a de cel mult 7 elevi în 2024-2025, 309 au trecut-o în 2025-2026 în regim simultan.
Grupările din teren nu respectă întotdeauna regula din ordin. În 2025-2026, clasa a VIII-a este grupată cu a VI-a în 340 de cazuri, dar și cu a VII-a în 241 de cazuri și cu a V-a în 127. În 79 de cazuri, toate cele patru clase de gimnaziu, de la a V-a la a VIII-a, învață în aceeași grupare simultană. Ordinul permite excepții, formularea fiind „de regulă”.
Caraș-Severin, Mehedinți și Argeș – județele cu cele mai mari creșteri
Simultanul la gimnaziu a crescut în 40 de județe. Doar Bucureștiul și Ilfovul nu au astfel de clase, iar în Suceava numărul a rămas practic același.
| Județ | Elevi de gimnaziu în simultan, 2024-2025 | 2025-2026 | Pondere în toți elevii de gimnaziu din județ, 2025-2026 | din care clasa a VIII-a, 2025-2026 |
|---|---|---|---|---|
| Caraș-Severin | 532 | 1.164 | 15,8% (7,1% în 2024-2025) | 316 |
| Mehedinți | 472 | 975 | 13,6% (6,6%) | 225 |
| Teleorman | 529 | 829 | 9,4% (5,9%) | 229 |
| Mureș | 1.303 | 1.816 | 9,4% (6,8%) | 383 |
| Alba | 863 | 1.005 | 9,0% (7,9%) | 218 |
| Sălaj | 598 | 775 | 9,0% (7,2%) | 166 |
| Vaslui | 384 | 934 | 7,0% (2,8%) | 200 |
| Argeș | 249 | 1.005 | 5,0% (1,2%) | 255 |
| Dolj | 517 | 995 | 5,0% (2,6%) | 235 |
| Cluj | 468 | 935 | 4,1% (2,1%) | 218 |
În Caraș-Severin, aproape un elev de gimnaziu din șase învață în prezent simultan. Argeșul are cea mai mare creștere în cifre absolute, cu 756 de elevi în plus, de patru ori mai mulți decât în anul anterior. Creșterile relative cele mai mari sunt în Galați și Neamț, dar pornesc de la cifre mici (49, respectiv 94 de elevi). Mureșul are cei mai mulți elevi de clasa a VIII-a în simultan, 383.
Inspectoratele încă extind această formă de organizare. În februarie 2026, ISJ Bistrița-Năsăud anunța încă 300 de elevi în simultan din toamna lui 2026, explicând decizia prin refuzul unor părinți de a-și trimite copiii la școala din centrul comunei și prin extinderea simultanului la clasa a VIII-a.
Logica de reformă a ministrului și rezultatul ei
Daniel David a prezentat în mod constant desființarea claselor mici ca pe o corectare a unei anomalii. În septembrie 2025, în fața Comisiei de învățământ din Senat, el vorbea despre clasele a VIII-a cu unul, doi sau trei elevi: „chiar nu poți face învățământ în regulă acolo”. În noiembrie 2025, la podcastul Salvați Copiii, sintetiza problema: „Noi am fragmentat și școlile, am fragmentat și clasele”.
În august 2025, într-un podcast, ministrul descria două modele posibile. În primul, pe care îl atribuia Franței și Irlandei, școala rămâne lângă copil, iar clasele mici devin clase simultane. În al doilea, asociat Finlandei, „copilul trebuie dus la o școală bună”. Atunci, David nu alegea între ele: „sunt întrebări de reformă”.
În interviul acordat podcastului Trends al Adevărul, la sfârșitul lui octombrie 2026, cea mai recentă ieșirea a fostului oficial, ex-ministru a ales clar al doilea model. El a spus că „soluția mediului rural este în continuare o comasare și mai mare și inclusiv campusuri rurale” și că, pentru a-i emancipa pe copii, „trebuie să îi scoți din mediul respectiv”. Tot acolo a spus că nu se poate face un sistem performant „cu școli cu 10 copii, cu 12 copii”.
Ordinul semnat în august 2025 a mers în direcția opusă. Copiii au rămas în școlile lor mici, iar clasele lor au fost unite în simultan. Este exact modelul pe care, în 2026, David îl consideră cauza rezultatelor slabe din rural: „Cu fragmentarea pe care o avem acum (…) vedem acele performanțe”. Pentru elevii de clasa a VIII-a din sate, fragmentarea nu a dispărut, ci s-a mutat în interiorul sălii de clasă.
Premierul Ilie Bolojan anunța în august 2025 un obiectiv similar: „să luăm măsuri în așa fel încât clasele care sunt simultane să nu mai existe”. Un an mai târziu, numărul lor a crescut.
Ministrul a minimalizat apoi efectul. În programul „Calea QX”, publicat la demisie, pe 23 decembrie 2025, scria că „creșterea învățământului simultan a fost însă minimală”, de la 6,32% la 6,72% din elevii din primar și gimnaziu. Media pe primar și gimnaziu ascunde efectul: primarul, care are de trei ori mai mulți elevi în simultan, a rămas neschimbat, iar creșterea s-a concentrat la gimnaziu. În septembrie 2025, în raportul la 10 luni de mandat, același ministru indicase o creștere de la 6% la 7,5%.
Ca răspuns, MEC a anunțat în octombrie 2025 un program de formare pentru profesorii din simultan, pe baza unui ghid World Vision România. „Mă aștept în următorii ani la rezultate educaționale mai bune”, declara David.
Ce nu se știe încă
Ministerul nu a publicat detalii despre programul de formare anunțat în octombrie 2025: câți profesori au fost formați, în ce județe și din ce bani. Nu a publicat nici o analiză a efectelor simultanului asupra elevilor de clasa a VIII-a, deși prima generație afectată a susținut Evaluarea Națională în iunie 2026.
Nici cifrele oficiale nu sunt stabile. În patru luni, MEC a transmis Parlamentului trei cifre diferite pentru numărul elevilor din simultan în 2025-2026: 95.469 în octombrie, 101.929 în decembrie și 97.811 în ianuarie, fără să explice metoda de calcul. Calculul Edupedu.ro pe datele SIIIR din februarie 2026 indică 102.348 de elevi în simultan în clasele primare și în clasele V-VIII.
În același timp, munca profesorilor din simultan ar putea fi plătită mai prost. Proiectul noii legi a salarizării, pus în dezbatere în iunie 2026, reduce sporul pentru predarea simultană de la 7-20% la 5-15% din salariul de bază. Proiectul prezentat în vară a fost însă abandonat, dar discuțiile pe o viitoare lege a salarizării par să se reia, fiindca subiectul este prins în programul de Guvernare actual.
