Angajați din grădinițe s-au alăturat protestelor profesorilor la Arad. Ei cer creșterea bugetului pentru Educație și majorarea salariilor: “Noi v-am educat, voi ne-aţi trădat!”

Foto: FSLI

Zeci de angajaţi din școli şi grădiniţe au protestat, vineri după-amiază, în faţa Prefecturii Arad, cerând creşterea bugetului pentru Educaţie şi majorarea salariilor din sistemul de Educaţie, mai ales a personalului auxiliar, scrie Agerpres. Ei au scandat: “Afară, afară, cu politica din şcoală!” sau “Noi v-am educat, voi ne-ați trădat!”.

Protestele angajaților din Educație au continuat vineri, 16 decembrie, în 11 județe din țară. Cel mai mare sindicat din învățământ, FSLI, cere aplicarea legii salarizării. – mai multe detalii aici

La Arad, în fața prefecturii au protestat vineri 70 de cadre didactice, printre care și personal din grădinițe. Ei au purtat pancarte cu mesaje precum “Afară, afară, cu politica din şcoală!” sau “Noi v-am educat, voi ne-ați trădat!”.

Participanţii, atât dascăli cât şi personal auxiliar, reclamă salariile mici sau “interpretarea abuzivă a Legii”, ceea ce le-ar fi blocat majorările salariale în ultimii ani.

Participanții la protest se plâng însă că “din luna martie 2018 personalul auxiliar nu a mai beneficiat de majorări salariale din cauza unei interpretări abuzive a legii de către Ministerul Educaţiei”.

“Salariile personalului auxiliar cu studii superioare sunt mai mici decât în cazul unui profesor necalificat, ceea ce intră în contradicţie cu principiile enunţate în Legea 153”, a spus o participantă la protest, Simona Anghel, potrivit Agerpres.

Preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad, Dănuţ Ieneşescu, a declarat: “Trebuie să atragem atenţia guvernanţilor că nu mai suportăm să fim  minţiţi şi umiliţi. Din nou se vehiculează acea creştere salarială de 10% din ianuarie, când de fapt nu este o creştere salarială, ci este aplicarea Legii 153/2017 care trebuia aplicată până în decembrie 2022. Acest lucru nu se întâmplă, ci avem promisiunea că se aplică din ianuarie 2023, adică suntem furaţi din nou cu încă o lună”, mai scrie Agerpres.

Un alt participant, Ioan Gacea, reclamă că profesorii sunt nevoiţi să se ocupe de foarte multe procese birocratice în timpul programului de lucru, în detrimentul intereselor elevilor. “Suntem nemulţumiţi de birocraţia excesivă, avem foarte multe situaţii de întocmit de azi pe mâine, iar asta este în detrimentul orelor de curs”, a spus protestatarul.

Protestul a durat aproximativ o oră. O delegaţie a celor aflaţi în stradă a urcat la prefect, pentru a-i înmâna un memoriu privind problemele pe care le ridică.

Amintim că de miercuri au loc proteste în diverse județe ale profesorilor afiliați FSLI. Vineri au ieșit în stradă profesori din Arad, Maramureș, Bacău, Mehedinți, Suceava, Botoșani, Ialomița, Dâmbovița, Argeș, Bihor și Bistrița Năsăud, care au mers în fața prefecturilor pentru a-și spune nemulțumirile:

Informații de context

Sute de angajați din sistemul de educație au protestat miercuri, 14 decembrie, în fața Parlamentului, în intervalul orar 12 – 13. O delegație a protestatarilor FSLI a fost primită la discuții în Parlament.

La discuțiile din Parlament au participat Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, ministrul Muncii și Ministrul Finanțelor. Sindicaliștii au primit promisiunea că urmează să fie făcută o analiză. „Am ridicat problema sporurilor, a decontării navetei și a orelor suplimentare. Au conștientizat că se impune a se lua niște măsuri urgente, asta din discuțiile pe care le-am avut și ieri, și astăzi”, a declarat miercuri, pentru Edupedu.ro, George Purcaru, vicepreședintele FSLI. – detalii aici

Marți, după întâlnirea premierului cu sindicatele, premierul Nicolae Ciucă a transmis că Guvernul “analizează o formulă de abordare salarială unitară și echitabilă pentru sectorul educației”.

Citește și:
Salariile profesorilor din România – printre cele mai mici din UE. Ultimele date Eurydice: salariile brute reale au scăzut ușor în 2020-2021 față de anul precedent, în timp ce majoritatea țărilor europene au luat măsuri de creștere 
Exit mobile version