Angajații din învățământ și asistența medicală, sectoare esențiale în pandemie, au printre cele mai mici salarii în rândul adulților cu studii superioare – raport

Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Salariile persoanelor cu studii superioare care lucrează în învățământ și în asistența medicală sunt mult inferioare altor profesii ce presupun studii universitare, în condițiile în care angajații din ambele domenii – învățământul și medical-sanitar – și-au confirmat, în pandemie, rolul vital pentru societate în ansamblu, arată un nou raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa (OECD), publicat săptămâna aceasta. Documentul nu face referiri directe la România, însă alte rapoarte oferă referințe ce arată că situația este, în această țară, mai problematică decât în alte țări din regiune și din Europa.

Potrivit raportului menționat, în toate țările OECD angajații cu studii superioare câștigă, în medie, mai mult decât cei cu studii medii, existând însă variații considerabile în funcție de domeniul de studiu. Astfel, în medie la nivelul organizației, angajații din domeniile cu cele mai mari câștiguri (medicină, stomatologie) câștigă de două ori mai mult decât cei din domeniul cu cele mai mici venituri, cel al artelor. În acest domeniu, profesioniștii din multe țări câștigă mai puțin decât persoanele care au terminat doar liceul.

Analiza OECD pleacă de la numărul de angajați cu studii superioare, raportat la venituri. Aici, se remarcă faptul că țările nord-europene, dar și multe țări vest europene au un număr peste medie de adulți cu studii superioare, dar în cele mai multe dintre acestea câștigurile relative sunt sub media înregistrată la nivel de organizație (este notată, însă, diferența mare între diverse domenii de activitate). Pe de altă parte, cele mai multe țări central și est-europene înregistrează procente mai mici de adulți cu studii superioare, sub media OECD de 37%. Dintre aceștia, în rândul națiunilor luate în calcul în analiza OECD, slovacii și cehii se încadrează în media veniturilor la nivelul organizației, Polonia și Letonia – sub media veniturilor, în timp ce Ungaria raportează venituri peste media OECD.

Raport OECD – Fig. 1

OECD compară și principalele domenii de activitate, din punct de vedere al veniturilor adulților cu studii superioare. Aici, educația și asistența medicală ocupă penultimele locuri, depășind doar domeniul artelor, fiind depășite cu mult de sectoarele medical, inginerie, IT&C, afaceri, administrație și drept, științe naturale, statistică și matematică, dar și de științele sociale și jurnalism.

Raportul arată că, în medie la nivelul organizației, angajații cu studii superioare din educație și asistență medicală câștigă în medie cu 35% mai puțin decât cei din domenii precum ingineria, producția industrială sau construcțiile.

Raport OECD – Fig. 2

Aceste diferențe substanțiale complică situația de pe piața muncii, unde, ca urmare a pandemiei, a crescut sau va crește cererea de personal cu studii superioare în domenii-cheie, cum sunt cele ce oferă compensații financiare reduse, precum învățământul sau asistența medicală. Dar, arată raportul OECD, stimulentele financiare nu sunt pot reface echilibrul între cerere și ofertă. Pe lângă sectoarele esențiale menționate, și altele au mare nevoie de oameni: “pe măsură ce tehnologiile se dezvoltă rapid, lipsa de lucrători calificați care au studii de IT&C s-ar putea infensifica în anii următori, dacă tendințele se mențin.”

De aceea, afirmă documentul citat, autoritățile trebuie să înțeleagă motivele pentru care studenții aleg un domeniu sau altul, pentru a putea prezice și răspunde nevoilor de pe piața muncii, atât pentru evoluții predictibile – precum cele legate de tehnologie, cât și pentru evoluții ieșite din comun, precum cele determinate de pandemie.

Photo 102335606 © KantverDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version