Apel pentru respectarea independenței magistraților. 32 de profesori ai SNSPA şi 9 reprezentanţi ai studenţilor: NU politizării justiţiei!

Foto: SNSPA

Cadre didactice și studenți din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) își manifestă solidaritatea cu protestul magistraților și se asociaza colegilor din alte universități și centre universitare, condamnând orice încercare de subordonare politică a justiției, potrivit unui comunicat primit la redacţie.

Iată mesajul profesorilor SNSPA:

NU POLITIZĂRII JUSTIȚIEI!

Subsemnații, membri ai comunității universitare a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, ne manifestăm solidaritatea cu protestul magistraților și ne asociem colegilor din alte universități și centre universitare, condamnând cu putere încercările repetate de subordonare politică a justiției și încălcările frecvente ale statului de drept și ale drepturilor omului din țara noastră.

În acest sens, considerăm că înființarea unei Secții speciale de anchetare a magistraților cu un statut autonom față de Parchetul General, care și-a început activitatea cu o serie de acțiuni în interesul politicienilor de la Putere, reprezintă o clară amenințare la adresa statului de drept și democrației, aruncând o umbră de îndoială asupra valorilor europene asumate de România.

Deși nu considerăm că justiția ar fi singura problemă a României sau că sistemul actual de justiție ar funcționa ireproșabil, protestăm față de tentativele evidente ale actualei Puteri de a obține controlul politic asupra acestui sistem, care amintesc de perioada anterioară aderării României la Uniunea Europeană.

În final, această solidarizare a noastră cu cauza magistraților a căror activitate este bruiată de ingerințe politice se dorește și o invitație la reciprocitate, atunci când aceiași actori politici încalcă autonomia universitară.

Citeşte şi:

Exit mobile version