Apel pentru respectarea independenței magistraților. 32 de profesori ai SNSPA şi 9 reprezentanţi ai studenţilor: NU politizării justiţiei!

653 de vizualizări
Foto: SNSPA
Cadre didactice și studenți din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) își manifestă solidaritatea cu protestul magistraților și se asociaza colegilor din alte universități și centre universitare, condamnând orice încercare de subordonare politică a justiției, potrivit unui comunicat primit la redacţie.

Iată mesajul profesorilor SNSPA:

NU POLITIZĂRII JUSTIȚIEI!

Subsemnații, membri ai comunității universitare a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, ne manifestăm solidaritatea cu protestul magistraților și ne asociem colegilor din alte universități și centre universitare, condamnând cu putere încercările repetate de subordonare politică a justiției și încălcările frecvente ale statului de drept și ale drepturilor omului din țara noastră.

În acest sens, considerăm că înființarea unei Secții speciale de anchetare a magistraților cu un statut autonom față de Parchetul General, care și-a început activitatea cu o serie de acțiuni în interesul politicienilor de la Putere, reprezintă o clară amenințare la adresa statului de drept și democrației, aruncând o umbră de îndoială asupra valorilor europene asumate de România.

Deși nu considerăm că justiția ar fi singura problemă a României sau că sistemul actual de justiție ar funcționa ireproșabil, protestăm față de tentativele evidente ale actualei Puteri de a obține controlul politic asupra acestui sistem, care amintesc de perioada anterioară aderării României la Uniunea Europeană.

În final, această solidarizare a noastră cu cauza magistraților a căror activitate este bruiată de ingerințe politice se dorește și o invitație la reciprocitate, atunci când aceiași actori politici încalcă autonomia universitară.

  • Conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, decan al Facultății de Științe Politice, SNSPA
  • Conf. univ. dr. Andrei Țăranu, prodecan al Facultății de Științe Politice, SNSPA
  • Conf. univ. dr. Brîndușa Palade, prodecan al Facultății de Științe Politice, SNSPA
  • Conf. univ. dr. Liliana Popescu, prorector al SNSPA
  • Prof. univ. dr. Remus Pricopie, profesor SNSPA
  • Prof. univ. dr. Emil Bălan, prorector al SNSPA
  • Prof. univ. dr. Mihai Păunescu, director al Departamentului de Științe Politice, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Prof. univ. dr. Mihaela Vlăsceanu, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Prof. univ. dr. Vintilă Mihăilescu, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Prof. univ. dr. Mihaela Miroiu, Departamentul de Relații Internaționale, SNSPA
  • Prof. univ. dr. Liviu Rotman, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Conf. univ. dr. Cătălin Partenie, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Conf. univ. dr. Marius Precupețu, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Lector univ. dr. Aurelian Muntean, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Conf. univ. dr. Alfred Bulai, director al Departamentului de Sociologie, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Conf. univ. dr. Silvia Osman, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Lector univ. dr. Roxana Cuciumeanu, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Conf. univ. dr. Alexandra Zbuchea, Facultatea de Management, SNSPA
  • Conf. univ. dr. Florina Pînzaru, Facultatea de Management, SNSPA
  • Lector univ. dr. Bogdan Bucur, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Conf. univ. dr. Diana Iancu, decan al Facultății de Administrație Publică, SNSPA
  • Conf. univ. dr. Mihai Ungureanu, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Lect. univ. dr. Cătălin Vrabie, Facultatea de Administrație Publică, SNSPA
  • Conf. univ. dr. Adrian Niculescu, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Lector univ. dr. Bogdan Florian, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Asistent univ. dr. Alexandru Volacu, Facultatea de Administrație Publică, SNSPA
  • Lector univ. dr. Carmen Săvulescu, Facultatea de Administrație Publică, SNSPA
  • Prof. univ. dr. Diana-Maria Cismaru, directorul Departamentului de Comunicare și Relații Publice, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA
  • Prof. univ. dr. Luminița Popescu, Facultatea de Administrație Publică, SNSPA
  • Lector univ. dr. Alina Dragolea, Facultatea de Științe Politice, SNPA
  • Lector univ. dr. Radu Umbres, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Lector univ. dr. Bogdan Iancu, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Sandu Mihai, reprezentant al studenților în Senat din partea Facultății de Științe Politice a SNSPA
  • Vlad Petrache, reprezentantul studenților în Senatul din partea Facutății de Administrație Publică, SNSPA
  • Ioana Drăgan, studentă, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA
  • Oana Oprea, reprezentanta studenților în Senat din partea Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA
  • Teodora Timbuc, studentă, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA
  • Ioana Aurora Preda, studentă, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA
  • Radu Pace, student, reprezentant în Consiliul Facultății de Științe Politice, SNSPA
  • Artur Tventarnii, reprezentantul studenților de la DRIIE în Senatul SNSPA
  • Miruna Ștefania Lupu, studentă, Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

Citeşte şi:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alexandru Cumpănașu, trimis în judecată în dosarul în care a mințit în privința studiilor superioare atunci când a aplicat pentru un post de expert într-un proiect european al SNSPA

Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost trimis în judecată, marți, pentru fapte de corupție, conform portalului instanțelor. Este vorba de dosarul în care Alexandru Cumpănașu este acuzat de procurorii…
Vezi articolul

Elevii și copiii de grădiniță refugiați din Ucraina au pregătite 360 de locuri în școli din Timiș unde se studiază ucraineana ca limbă maternă, anunță Inspectoratul Şcolar Judeţean. Inspectorul Marin Popescu: Sunt foarte mulţi copii de grădiniţă

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, a declarat, miercuri, că au fost identificate şi pregătite 360 de locuri în unităţi de învăţământ din opt localităţi din judeţ, unde…
Vezi articolul