BAC 2020 – Ministerul Educației face damage control, după ce a scos obligativitatea corectării încrucișate din Ordinul cu regulile de Bacalaureat: evaluarea încrucișată între județe a lucrărilor nu este exclusă

Foto: Facebook.com

Ministerul Educației condus interimar de Daniel Breaz acuză că în spațiul public au apărut “dezinformări” cu privire la evaluarea lucrărilor de la Bacalaureat 2020, după ce ministrul a scos cu totul din ordinul cu regulile de BAC propoziția care statua obligația ca lucrările elevilor să fie corectate încrucișat între județe. “Evaluarea încrucișată între județe a lucrărilor scrise nu este exclusă”, susține astăzi Ministerul, într-un comunicat remis Edupedu.ro. Precizăm că faptul că “nu este exclusă” corectarea încrucișată nu înseamnă că este o procedură obligatorie, ca până acum.

În plus, amintim că Ministerul Educației a încercat deja anul trecut, în liniște totală, eliminarea corectării încrucișate la Evaluarea Națională în București.

Amintim că președintele Klaus Iohannis a criticat ideri, în discursul de deschidere a anului școlar 2019-2020, eliminarea obligativității corectării încurcișate: “Vedem cum, în loc să fie adoptate măsuri pentru creșterea calității educației, se preferă măsuri de facilitare a fraudei la Bacalaureat“.

Cum a răspuns Ministerul Educației condus interimar de ministrul Culturii, Daniel Breaz

Vezi mai jos comunicatul integral remis Edupedu.ro de Ministerul Educației:

Precizările Ministerului Educației Naționale privind modalitatea de evaluare a lucrărilor candidaților la examenul național de Bacalaureat

Referitor la informațiile eronate vehiculate în spațiul public cu privire la modalitatea de evaluare a lucrărilor și a soluționării contestațiilor în cadrul examenului național de Bacalaureat 2020, Ministerul Educației Naționale face următoarele precizări, menite să informeze corect opinia publică:

Astfel:

– Pentru anumite discipline care se predau numai în anumite județe (cazul limbilor materne turcă și croată, predate doar în județul Constanța, respectiv Caraș-Severin), chiar dacă lucrările scrise au fost transmise spre evaluare în alte județe, a fost necesar ca în comisiile de evaluare să fie nominalizați profesori evaluatori din aceleași județe din care proveneau lucrările scrise. În concluzie, excepția de la regulă are incidență strict limitată la aceste situații.

– În fiecare județ, numărul de cadre didactice care se formează prin cursuri în domeniul evaluării pentru examenul național de Bacalaureat se raportează la numărul elevilor care finalizează anual cursurile liceale. Întrucât nu se poate face întotdeauna repartizarea strict echilibrată a lucrărilor scrise, ca urmare a evaluării încrucișate între județe a lucrărilor scrise, pot apărea situații în care, în județe cu număr mic de elevi, să fie transmise spre evaluare lucrări scrise din județe cu număr mare de elevi.

– În aceste condiții, dar luând în calcul și faptul că legislația în vigoare nu prevede obligativitatea cadrelor didactice de a participa la evaluarea lucrărilor scrise în cadrul examenelor naționale (Bacalaureat, Titularizare, Definitivat etc.) și nici la cursuri de formare, se impune, pentru cazurile anterior menționate, ca în comisiile de evaluare să fie nominalizați și profesori evaluatori care nu au finalizat cursuri de formare în domeniul evaluării.

Ministerul Educației Naționale respinge categoric dezinformările și interpretările politicianiste date unor măsuri punctuale, subliniind încă o dată că modalitatea de evaluare încrucișată nu a fost anulată.

CUM A ELIMINAT, TEHNIC, MINISTERUL EDUCAȚIEI OBLIGATIVITATEA CA PROFESORII CORECTORI SĂ FI FOST FORMAȚI ȘI CORECTAREA ÎNCRUCIȘATĂ PE JUDEȚE:

Concret, articolul 9, alineatul (4) din Ordinul privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național 2020 (Ordinul 4.950/2019) semnat de Daniel Breaz și publicat vineri, 6 septembrie 2019, în Monitorul Oficial prevede că profesorii evaluatori de la BAC 2020 – adică cei care vor pune notele – sunt selectați “de regulă” din rândul cadrelor didactice formate anterior în domeniul evaluării prin cursuri de training recunoscute de Minister. Până acum, ordinele anterioare prevedeau că toți profesorii trebuie să aibă aceste cursuri, înainte de a corecta la Bacalaureat.

Din același alineat (4), anul acesta pur și simplu dispare mențiunea: “Profesorii evaluatori dintr-un/din județ/municipiul București nu evaluează lucrări ale candidaților din propriul județ/municipiu” – care era în ordinele de anii trecuți. Mențiunea nu apare deloc, anul acesta, în cuprinsul ordinului cu regulile de la Bacalaureat.

Alineatul (4) al articolului 9 din Ordinul cu regulile de BAC 2020 publicat ieri în MOF:
Ordinul de anul aceasta, publicat in MOF

Alineatul (4) al articolului 9 din Ordinul cu regulile de anul trecut:

Cum arăta anul trecut articolul 9 alineatul 4 din ordinul cu regulile de la BAC
Primul pas în restaurația corectării a fost făcut la Evaluarea Națională 2019

Edupedu.ro a relatat în exclusivitate în iunie 2019 că lucrările elevilor din București de la examenele de Evaluare Națională 2019 au fost corectate pentru prima dată tot în Capitală și nu încurcișat în alte județe. Acela a fost primul pas, în generalizarea acestei restaurații.

Procedura corectării încrucișate a lucrărilor de la examenele naționale a fost introdusă la Bacalaureatul din 2015, de ministrul de atunci Sorin Cîmpeanu. Acesta a extins la examenele susținute de elevi principiul aplicat prima dată în 2011, la titularizare, de Daniel Funeriu.

Sorin Cimpeanu / Foto: Inquam Photos – Alexandra Pandrea

PARADOXUL MINISTERULUI EDUCAȚIEI: ELIMINĂ OBLIGATIVITATEA DE FORMARE A PROFESORILOR CORECTORI, ÎN ANUL ÎN CARE DERULEAZĂ CEL MAI MARE PROIECT DE FORMARE A CADRELOR DIDACTICE

Cea de-a doua modificare esențială a regulilor de la Bacalaureat este eliminarea obligativității care profesorii corectori să fi urmat cursuri de formare în domeniul evaluării. Asta înseamnă că Ministerul Educației introduce la Bacalaureatul 2020 – la corectare – profesori care nu au urmat anterior un training pentru evaluarea lucrărilor de examen.

Cum arată articolul publicat pe 6 septembrie 2019 în Monitorul Oficial:
Spre comparație, ordinul de anul trecut avea următoarea formulare, la același alineat 4 al articolului 9:

Paradoxal, Ministerul Educației renunță la obligativitatea ca profesorii corectori să fie formați în domeniul corectării exact în anul în care derulează cel mai mare proiect derulat de același Minister al Educației pe formarea profesorilor. Este vorba despre proiectul gigant de formare a cadrelor didactice “CRED”, care are un buget de aproximativ 42 milioane de euro, cu finanțare nerambursabilă din bani europeni.

Precizăm că eliminarea condiției ca profesorii corectori să fi fost anterior formați, deci să treacă printr-un minim training de evaluare a lucrărilor de la un examen național, vine în contextul în care fiecare ministru al Educației din ultimii ani a avertizat că există mari probleme cu corectarea lucrărilor, cu diferențele de notare, și problemele de la corectare au fost chiar cele care i-au determinat pe foștii miniștri Valentin Popa și Ecaterina Andronescu să susțină public introducerea subiectelor grilă la BAC și Evaluare.

Ecaterina Andronescu, în iulie 2019: Numărul de lucrări modificate la contestații este excesiv de mare, ceea ce e un mare semnal de alarmă pentru noi
Ecaterina Andronescu / Foto: www.gov.ro

Ce spunea Ecaterina Andronescu în iulie 2019, într-o conferință de presă susținută după terminarea examenului de Bacalaureat 2019:

Sursa și detalii

Calendar BAC 2020

25 – 29 mai 2020           Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
29 mai 2020                    Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a

9 – 10 iunie 2020           Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
11 – 12 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
15 – 17 iunie 2020         Evaluarea Competențelor digitale – proba D
18 – 19 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C

22 iunie 2020                    Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
23 iunie 2020                    Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
24 iunie 2020                    Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

25 iunie 2020                    Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

30 iunie 2020             Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-6 iulie 2020            Rezolvarea contestațiilor
7 iulie 2020                Afișarea rezultatelor finale de la BAC 2020

Citește și:

 

 

Exit mobile version