Andronescu ia în calcul ca BAC-ul viitor să fie cu teste grilă: Mulți spun că nu se poate la materia X să mergem pe itemi obiectivi. Asta e calea / Plus: O nouă lege a educației va fi lansată în dezbatere

8.499 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ecaterina Andronescu a anunțat că Ministerul Educației va regândi subiectele de la Bacalaureatul viitor și a vorbit despre teste grilă, evitând să spună dacă subiectele de la examenele următoare vor fi 100% grilă sau numai parțial. “La Politehnică, de foarte mulți ani, după ’89, lucrările scrise sunt pe itemi obiectivi. S-ar putea să îi supărăm pe unii dintre profesori, dar le vom explica că este calea pe care trebuie să mergem. Sunt mulți care spun că nu se poate la materia X să mergem pe itemi obiectivi. Dar uitați-vă la testele Cambridge. Luăm în calcul, când o să avem situația exactă o să elaborăm metodologia pentru examenele viitoare și o să vă comunicăm”, a declarat Andronescu, într-o conferință de presă.
  • Amintim că precedenta tentativă a Ministerului Educației de a introduce chiar la Evaluarea Națională și BAC-ul de anul acesta testele grilă a declanșat un scandal major. Atunci, instituția plănuia ca 40% dintre cerințele de la examene să fie itemi obiectivi, adică întrebări deschise și tip grilă.

Într-o conferință de presă susținută la sediul Ministerului Educației, Ecaterina Andronescu a mai anunțat că “este pregătită noua lege a educației, care va avea 3 legi: legea învățământului preuniversitar, legea învățământului universitar și statutul cadrului didactic“. Ministrul a declarat că va supune în curând cele trei legi ale educației dezbaterii publice, reunite sub forma unui “cod al educației“, “pentru ca în toamnă să îl supunem spre Parlament în dezbatere“.

Tot astăzi, oficialul a spus că “în viitoarea lege extindem autonomia și la nivelul inspectoratelor școlare, dar și la nivelul școlilor. Colegiile centenare și colegiile pedagogice – trebuie să extindem această autonomie care astăzi există în universități, cu autonomie profesională a dascălilor“.

Edupedu.ro a transmis LIVE declarațiile Ecaterinei Andronescu:

Analiza numărului de contestații depuse la Bacalaureat a arătat că există un număr de lucrări ale elevilor cu note modificate la contestații “excesiv de mare, ceea ce este un mare semnal de alarmă pentru noi. Un semnal de alarmă care impune automat și măsuri pentru a remedia această situație“, a declarat Andronescu.

În ce constă măsurile: să regândim examenele, din punct de vedere al itemilor obiectivi [procentul de subiecte sub formă de teste grilă la Bacalaureat – n.red.], și din punct de vedere al formării celor care evaluează. Diferențele sunt inacceptabile“, a anunțat ministrul Educației.

Aceasta a precizat că “la Politehnică, de foarte mulți ani, după ’89, lucrările scrise sunt pe itemi obiectivi. S-ar putea să îi supărăm pe unii dintre profesori. Dar le vom explica că este calea pe care trebuie să mergem. Sunt mulți care spun că nu se poate la materia X să mergem pe itemi obiectivi. Dar uitați-vă la testele Cambridge. Luăm în calcul, când o să avem situația exactă o să elaborăm metodologia pentru examenele viitoare și o să vă comunicăm“.

Andronescu a anunțat că “sunt 27 de licee care au avut pe media celor 6 ani rata de promovare între 0 și 5%, ceea ce este inacceptabil. Elevii care au avut asemenea rezultate slabe la Bacalaureat sunt cei care au intrat în clasa a IX-a cu medii sub 5, de aceea și insistența noastră de anul acesta de a crește numărul la școlile profesionale. Vom analiza situația și nu exclud ca aceste licee să se transforme în școli profesionale, având în vedere nu numai rezultate din anul acesta, ci și pe cele din ultimii 6 ani“.

Cele mai importante declarații ale Ecaterinei Andronescu, transmise live text de Edupedu.ro:
  • Am considerat că este important să discutăm cu dvs ce s-a întâmplat în aceste examene. Pe rezultatele evaluărilor la care au fost supuși elevii, rezultatele sunt definitive și vrem să le discutăm
  • Dacă ne uităm la clasa a VIII-a, au fost 178.000 de elevi înscriși, 154.000 din promoția curentă. Sunt elevi care au CES și nu s-au prezentat la examen, nu au intrat în evaluare, sunt elevi nepromovați, sunt elevi corigenți, elevi repetenți la clasa a VIII-a
  • Ceea ce ne atrage atenția în aceste date este rubrica ce cuprinde elevii nepromovați sau cu situația neîncheiată [la finalul clasei a VIII-a – n.red.]. Asupra acestei categorii de elevi vom face o analiză, pentru că reprezintă un număr important din această promoție și despre ei nu știm în acest moment dacă vor fi în etapa următoare sau nu
  • La trecerea din învățământul primar în clasa a V-a, deci în ciclul gimnazial, elevii au o problemă. Va trebui să vedem cum putem să remediem aceasta problemă. Procentul corigenților în clasa a V-a variază mult, scade la clasele a VI-a și a VII-a, pentru ca din nou să ajungem până la aproape 20% în clasa a VIII-a
  • Această situație a corigenților la clasa a VIII-a va face obiectul unei analize foarte serioase la nivelul Ministerului Educației
  •  Pe aceste județe ne vom concentra analiza, pentru a evita să repetăm situația
  • Ceea ce ne atrage atenția este diferența de neacceptat dintre cei care promovează și cei care nu au promovat Evaluarea Națională. De la clasa a II-a au avut dificultăți, iar cursurile remediale nu au urmărit să elimine aceste decalaje între elevii care fac față programei școlare și cei care nu fac. Pe de altă parte, în fiecare an, sunt până la 260 de elevi care iau 10 curat și ne bucurăm foarte mult

“Regândim examenele din punct de vedere al itemilor obiectivi” (testele grilă)
  • La Bacalaureat, există diferențe mari între cei care se înscriu din promoția curentă și cei care vin din ani anteriori. Se înregistrează diferențe mari și între rural și urban, precum și între diferitele tipuri de licee
  • În urbanul de la licee teoretice, avem peste 90% procent de promovare și situații slabe în rural și la liceele tehnologice
  • Ne vom concentra atenția pe măsuri pentru ameliorarea rezultatelor pentru anii viitori
  • Le transmitem foarte clar mesajul celor care se pregătesc de Bacalaureat că le scad șansele promovării în anii de după finalizarea liceului și este un lucru pe care profesorii trebuie să îl urmărească
  • Între 2014 și 2019, istoricul Bacalaureatului ne arată că există diferențe și în ce privește numărul elevilor din fiecare an, dar și ca promovare. Și ea, pe undeva, se înscrie aproximativ la peste 70% din fiecare promoție
  • Analiza comparativă se referă la numărul de contestații: rezultatele sunt destul de apropiate în ultimii 3 ani, între 42.000 și 48.000. Numărul de lucrări modificate însă este excesiv de mare, ceea ce e un mare semnal de alarmă pentru noi. Impune automat și măsuri pentru a remedia această situație
  • În ce constă măsurile: să regândim examenele din punct de vedere al itemilor obiectivi și din punct de vedere al formării celor care evaluează
  • Diferențele sunt inacceptabile
  • Noi, la Politehnică, de foarte mulți ani, după ’89, lucrările scrise sunt pe itemi obiectivi. S-ar putea să îi supărăm pe unii dintre profesori. Dar le vom explica că este calea pe care trebuie să mergem. Sunt mulți care spun că nu se poate la materia X să mergem pe itemi obiectivi. Dar uitați-vă la testele Cambridge. Luăm în calcul, când o să avem situația exactă o să elaborăm metodologia pentru examenele viitoare și o să vă comunicăm
Nu exclud liceele cu rezultate slabe să se transforme în școli profesionale
  • Sunt 27 de licee care au avut pe media celor 6 ani rata de promovare între 0 și 5%, ceea ce este inacceptabil. Elevii care au avut asemenea rezultate slabe la Bacalaureat sunt cei care au intrat în clasa a IX-a cu medii sub 5, de aceea și insistența noastră de anul acesta de a crește numărul la școlile profesionale
  • Vom analiza situația și nu exclud ca aceste licee să se transforme în școli profesionale, având în vedere nu numai rezultatele din anul acesta, ci și pe cele din ultimii 6 ani
  • Ne-am propus și măsuri să remediem aceste rezultate.
  • Pentru învățământul superior, anul acesta au fost repartizate 63.771 de locuri pentru licență, 36.000 pentru masterat și 3.043 pentru studiile doctorale. Din aceste locuri, pentru domeniile prioritare au fost alocate 5.000 de locuri la licență, 4.500 la masterat
  • Pentru absolvenții liceelor din mediul rural, ca să le creștem șansele, au fost repartizate 2.000 de locuri pentru licență și pentru formarea cadrelor didactice au fost alocate 1.000 de locuri
  • Pe măsură ce scade numărul de elevi, pentru că avem 1 milion și jumătate de elevi mai puțini decât acum 15 ani, nu are cum să crească numărul de cadre didactice
Andronescu vorbește din nou despre o nouă lege a educației, pe care vrea să o trimită la toamnă în Parlament
  • Este pregătită noua lege a educației, care va avea 3 legi: legea învățământului preuniversitar, legea învățământului universitar și statutul cadrului didactic. O s-o spunem dezbaterii, pentru ca în toamnă să o supunem spre Parlament în dezbatere
  • Dacă se compară situația învățământului nostru cu țările europene, aş putea să spun că toate țările se confruntă cu aceleaşi probleme, în mare. Formarea profesorilor, digitalizarea pare să fie factorul comun care să crească atractivitatea materiei pentru elevi.
  • Toate evenimentele pe care le-am desfăşurat în perioada Preşedinției le-am desfăşurat în parteneriat cu universități, cu licee. Au adus categoric un plus de imagine României. N-am auzit de la cineva că evenimentul nu a fost bine organizat sau că temele nu au fost de actualitate.
  • Proiectele pe care le derulăm: Reforma curriculară – Institutul de Științe ale Educației a elaborat primul draft al curriculumului pentru liceu, în perioada următoare o să îl aducem în dezbatere. Digitalizarea învăţământului, infrastructura școlară
  • Urmărim să dezvoltăm învăţământul profesional dual. Am fost surprinsă în mod plăcut să constat interesul autorităţilor publice. Vom avea şcoli duale în toate judeţele ţării în perioada următoare.
  • Nu abandonăm excelența, dimpotrivă. Am cerut tuturor județelor să înființeze centre de excelență. Anul acesta am înregistrat un număr record, sute de participanți la olimpiadele şcolare.
  • Aceste cadre didactice [care au dat note la Bacalaureat infirmate apoi la diferențe mari la contestații – n.red.] să nu mai participe la evaluările anilor următori și o altă măsură este să formăm acești evaluatori pentru ca diferențele de note după contestații să nu mai fie atât de mari.
  • Trebuie să corectăm modul în care, profitând de această gratuitate [este vorba despre gratuitatea studenților la transportul cu trenul – n.red.], rezervările la trenurile din zile apropiate sunt numeroase, CFR-ul spune că nu mai poate vinde biletele și merg trenurile goale, pentru că studenții nu se prezintă
  • Încep decalajele chiar din clasa a II-a. Cei care intră sub media 5 la liceu sunt candidați siguri la nepromovarea examenului de Bacalaureat. Va trebui să avem aceste cursuri remediale și să recuperăm aceste decalaje care apar între elevi
  • Nu tot ce se face în sistem trebuie să pornească de la Ministerul Educației
  • În viitoarea lege extindem autonomia și la nivelul inspectoratelor școlare, dar și la nivelul școlilor. Colegiile centenare și pedagogice – trebuie să extindem această autonomie care astăzi există în universități, cu autonomie profesională a dascălilor. Să îi sprijinim să elaboreze lecții personalizate la nivelul clasei și al elevilor
Fenomenul Brăila: 20% din elevii clasei a VIII-a sunt lăsați corigenți, când anii trecuți erau 4-5%
  • Fenomenul Brăila: intenționăm să facem o evaluare în aceste județe, să descifrăm mecanismul intern prin care am ajuns la Brăila ca 20% din elevii clasei a VIII-a sunt lăsați corigenți, când anii trecuți erau 4-5%. Trebuie să stopăm acest lucru, dar asta nu înseamnă să îi promovăm pe toți
  • De când vom avea o masă caldă în toate şcolile? Ca să vă pot da termene trebuie să avem o lege să generalizăm masa caldă, mai degrabă anul şcolar viitor, 2020-2021.
  • Diferențele la corectare la examene? Trebuie să avem lista nominală a celor care au avut diferenţe mari. Să nu mai participe la evaluările din anii următori. Iar o a doua măsură să formăm aceşti evaluatori.
  • O să reducem diferenţa. Cred că trebuie să reducem această diferenţă pentru a treia corectură, care acum e la 1.5 puncte.
“În circa 10 zile vom avea rezultatele licitației de manuale școlare”
  • În circa 10 zile vom avea rezultatele licitației de manuale școlare. Toate, sper eu, vor fi pe băncile elevilor. Manualele care au fost reeditate sunt deja multe dintre ele în școli.
  • Dimensionăm locurile în licee anul acesta, în așa fel încât să nu ajungă deloc sau foarte puțini cu note sub 5 în licee. Deocamdată, avem doar primă etapă de admitere la liceu. După etapa a II-a vom comunica datele finale
În legătura cu o posibilă remaniere a sa
  • Nu cred că cineva este legat de vreun scaun. Eu niciodată nu am cerut un scaun. Mâine dacă nu mai sunt aici, nu am o problemă. Am o meserie

Conferința vine după ce Ministerul a oferit cele mai puține date statistice despre rezultatele înregistrate la Bacalaureat și Evaluarea Națională.

Citește și:

 

 


2 comments
  1. Ia să vedem cum putem testa prin grilă cunoștințele de literatură română. Un exemplu.

    Alege răspusul corect la următoarea întrebare, prin încercuirea variantei corecte :

    De unde știa Vitoria Lipan că o iubea bărbatul?

    a. îi aducea flori din când în când b. o ajuta la munca în gospodărie c. o ajuta la munca câmpului d. o bătea din când în când

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O fată de clasa a XII-a mi-a zis: Se dau bani pentru fetele care rămân însărcinate și că i se pare că bursele acestea încurajează fenomenul. Mi-a dat de gândit, a spus directorul CJRAE Dolj / Bogdan Cristescu, Ministerul Educației: E un succes că 60 de mame minore din județ au revenit la școală

Mariana Pădureanu, director CJRAE Dolj, a povestit că recent, o fată de clasa a XII-a i-a spus: “Știu că se dau bani pentru fetele care rămân însărcinate. Mie mi se…
Vezi articolul