Noaptea muzeelor 2023. Sute de evenimente sunt înscrise în programul de sâmbătă, 13 mai / Se va desfășura în 28 județe din România și două raioane din Republica Moldova

7.437 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Cea de-a 19-a ediţie a Nopţii Muzeelor va avea loc sâmbătă, 13 mai, şi va aduce publicului expoziţii, intervenţii culturale şi experimente artistice, proiecţii, prezentări, spectacole, ateliere, animaţii stradale şi interioare, concerte si tururi interactive, anunță Agenția de presă Rador, preluată de G4Media.ro.

„Anul acesta, în premieră, muzee din Republica Moldova s-au alăturat proiectului, pentru o ediţie comună cu România a Nopţii Muzeelor. Astfel, muzeele de peste Prut înscrise vor beneficia de promovare şi de reprezentare alături de cele din România, în cadrul platformei comune noapteamuzeelor.org”, au transmis organizatorii.

Ca în fiecare an, muzeele, dar şi spaţiile expoziţionale alternative se vor întrece pentru a propune programe surprinzătoare pentru toate vârstele. „Ne pregătim pentru o ediţie plină de evenimente, de mişcare şi de noutăţi, atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi geografic. Avem deja 200 de evenimente înscrise în program, dintre care multe premiere, care acoperă 28 judeţe din România şi Bucureştiul, precum şi două raioane din Republica Moldova şi Chişinăul. Pe harta-program a Bucureştiului sunt înscrise deocamdată 49 de atracţii – 28 muzee şi 21 entităţi culturale şi studiouri creative. (…)”, a declarat Dragoş Neamu, coordonator Departament Relaţii Internaţionale şi Proiecte Culturale at Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.

Citește mai mult pe G4Media.ro.


1 comment
  1. Macar la muzee de stat sa obtina sindicatele acces gratuit pentru profesori. In unele tari profesorii au reduceri sau acces gratuit. Statul oricum nu pierde nimic ca nu avem bani de muzee.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Hotărâre a Consiliului pentru Combaterea Discriminării: Ministerul Educației să creeze locuri speciale pentru persoanele cu dizabilități în universități. Asztalos: Ele sunt dezavantajate în accesul la educație la orice nivel, ca atare statul are obligația de a adopta și astfel de măsuri

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a luat o hotărâre (nr. 561 din 21.07.2021) în premieră în care cere Ministerului Educației să stabilească locuri la universitățile de stat pentru studenții…
Vezi articolul

Ministrul Sănătății, despre testarea în școli: Elevii din clasa copilului care a fost diagnosticat pozitiv, să continue învățământul online timp de 14 zile / Se poate reveni începând cu ziua a opta prin testare antigen rapidă, în condițiile în care rezultatele acestor teste sunt negative

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a explicat cum se va desfășura testarea în școli în conferința de presă comună cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Dacă un elev dintr-o clasă este pozitiv,…
Vezi articolul

“Se poate afirma că accesul universal la învățământul religios ar afecta libertatea acestuia?” – sociologul Mircea Kivu reacționează la adresa Universității din București pe tema admiterii la Facultatea de Teologie Ortodoxă, reclamată de el pentru discriminare

Sociologul Mircea Kivu a reacționat, duminică, la adresa poziției transmise de Universitatea din București pe tema reclamației adresate de el Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în legătură cu o…
Vezi articolul