BAC 2022 Română. Sfaturi recapitulative de la profesoara Ileana Topologeanu: După primele trei minute în care oricine are impresia că este foarte greu, stăpânirea de sine va conduce spre rezultatele dorite

Foto: © Pichsakul Promrungsee | Dreamstime.com

Sesiunea iunie-iulie de BAC 2022 continuă luni, 20 iunie, cu prima probă scrisă – Limba și literatura română. Într-un articol trimis pe adresa redactie@edupedu.ro, profesoara de Limba și literatura română Ileana Topologeanu le-a transmis câteva sfaturi candidaților la examen. Aceasta susține că “un elev care a frecventat școala, a redactat teme, stăpânește normele orografice și de punctuație în vigoare, ar putea lua între 6 și 7, chiar mai mult”. Sfaturile complete, mai jos.

Cadrul didactic subliniază că “materia ar trebui parcursă/ repetată de câteva ori. A fost predată la școală, a fost repetată înainte de simulare, este repetată de câte ori este nevoie. Legendele urbane că învățăm tot cu câteva zile înainte de examen se susțin pe adevăruri parțiale că există anumite cunoștințe fundamentale în domeniul respectiv. Cultura este ce ținem minte după ce uităm totul, deci AMR 2 zile”.

Ileana Topologeanu este profesor de Limba și literatura română la Colegiul National “Ion C. Brătianu” Pitești, cu o experiență la catedra 30 de ani.

“Emoțiile pot fi copleșitoare, la contactul cu cele două pagini ale subiectului de examen, dar, după primele trei minute în care oricine are impresia că este foarte greu, stăpânirea de sine va conduce spre rezultatele dorite”, mai consideră aceasta.

Profesoara mai indică și un calcul aproximativ pentru împărțirea timpului: “Subiectul I A s-ar putea redacta în 30 de minute, subiectul I B (textul argumentativ) în 40 de minute, subiectul al doilea – 20 de minute. Fiecare cerință trebuie schițată eventual pe ciornă, trecută pe foaia de examen și verificată. Astfel, pentru subiectul al treilea ar putea fi alocat un interval de timp de aproximativ o oră si jumătate”.

Întreaga serie de articole cu sfaturi pentru probele de BAC 2022 poate fi accesată aici: edupedu.ro/tag/sfaturi-bac/.
Recomandările complete:

“Prima etapă în pregătirea unui examen este planificarea activităților, un domeniu în care, în general, nu excelăm, pentru că domină impresia că este timp (de la Educație antreprenorială, clasa a X-a sau Economie, clasa a XI-a, am aflat cu toții că timpul este o resursă care nu se regenerează). Cei care au făcut armata, își notau AMR (au mai rămas), în cazul lor, până se încheia stagiul militar.

Programa este cunoscută încă de la începutul anului școlar și a fost discutată la clasă, mai ales, că au fost eliminate conținuturile ce vizau literatura postbelică. Programa pentru examenul de bacalaureat poate fi consultată aici.

De ce este dificilă proba de Limba și literatura română? Paradoxal, este o probă dificilă  pentru că… este prima probă scrisă, emoțiile și așteptările legate de necunoscut pot fi copleșitoare. Literatura, ca și viața, include implicare afectivă, cunoaștere, speranță.

În ce constă subiectul?

Subiectul I (50 de puncte) pornește de la un text la prima vedere, cu 5 întrebări legate de înțelegerea textului dat (partea A: 6 puncte, 5 întrebări, total 30 de puncte); un text argumentativ în care se valorifică anumite idei prezente în text (partea B: 20 de puncte, minimum 150 de cuvinte). Subiectul al doilea (10 puncte) impune comentarea unui text la prima vedere, în minimum 50 de cuinte (text epic, liric sau dramatic).

Subiectul al treilea (30 de puncte) are în vedere operele literare studiate și solicită candidatul să prezinte trăsăturile textului literar respectiv/ caracterizarea personajului sau relațiile dintre personaje (acestea două din urmă, pentru text narativ sau dramatic). Eseul pentru acest ultim subiect trebuie să conțină minimum 400 de cuvinte și să trateze subiectul dat, astfel că 18 puncte sunt alocate pentru conținut și 12 pentru redactare, dacă este respectată cerința legată de limita inferioară de cuvinte.

Care sunt cerințele prezente pe un subiect de bacalaureat la Limba și literatura română? Nu este nimic nou de câțiva ani, deoarece este un text la prima vedere, de aproximativ trei sferturi de pagină, cu 5 întrebări legate de înțelegerea textului, fiecare având 6 puncte pentru răspunsul corect, complet și redactat în conformitate cu normele de ortografie și de punctuație în vigoare. Mai mult decât atât, în anii școlari 2019-2020 și 2020-2021 au fost publicate teste de antrenament, există un model de subiect, publicat la începutul anului școlar 2021-2022, a fost organizată o simulare și a fost proba de evaluare pentru sesiunea specială de bacalaureat. Așadar, citim cu atenție textul de la subiectul I și redactăm răspunsul.

De exemplu, la simulare, sintagma “ieșean din adopțiune” a fost greu decodabilă de elevi, inclusiv pentru unii care pregătesc gramatica pentru examene dificile, deoarece în primul rând al textului era numit orașul Fălticeni, apărea și “Azuga”, numele unui local, termenul “adopțiune” nu se mai folosește actualmente. Emoțiile pot fi copleșitoare, la contactul cu cele două pagini ale subiectului de examen, dar, după cele trei minute în care oricine are impresia că este foarte greu, stăpânirea de sine va conduce spre rezultatele dorite.

În privința textului argumentativ, este necesar să fie respectată structura. Goe, plecat la București, bate din picior: “eu vreau să vie trenul”, dar acesta nu este un argument. Orice copil a utilizat structuri argumentative când i-a rugat pe părinți ceva anume. Ce am învățat rămâne valabil, astfel că doamna învățătoare/domnul învățător ne-au spus că orice compunere are introducere, cuprins și încheiere. Textul argumentativ conține o introducere legată de tema dată, opinia candidatului cu privire la ipoteză, două paragrafe dezvoltate, structurate în acest mod: enunțarea argumentului, dezvoltarea argumentului, exemplul ce susține argumentul, cu valorificarea amplă a textului prezent la subiectul I sau un alt exemplu. Referirea la textul dat la subiectul I este punctată, deci nu se poate elimina.

De asemenea, este necesară referirea la experiența personală a candidatului sau la experiența sa culturală. Cred că este evident că opinia nu se confundă cu experiența personală. Concluzia însumează ideile exprimate, fără a copia sau repeta cele expuse anterior, în textul argumentativ. Nu uitați de cerința minimală de 150 de cuvinte!

O concluzie parțială ar fi că un elev care a frecventat școala, a redactat teme, stăpânește normele orografice și de punctuație în vigoare, ar putea lua între 6 și 7, chiar mai mult, fără efort.

Subiectul al treilea vizează asimilarea temelor de literatură română și tratarea într-un eseu de minimum 400 de cuvinte. Sunt eternele întrebări: Ce credeți că ne dă la bac? Ce s-a dat la bac?

Sunt vizați 12 autori canonici (autorul canonic este obligatoriu în studiul școlar):

1. Mihai Eminescu; 2. Ion Creangă; 3. Ioan Slavici; 4. I.L. Caragiale; 5. G. Bacovia; 6. Lucian Blaga; 7. Tudor Arghezi; 8. Ion Barbu; 9. Mihail Sadoveanu; 10. Liviu Rebreanu; 11. Camil Petrescu; 12. G. Călinescu.

A doua abordare are în vedere trăsăturile curentelor culturale/literare reflectate în operele literare, care sunt texte lirice, narative sau dramatice și ilustrează specii literare precum basmul cult, nuvela, romanul (text narativ) sau comedia (textul dramatic). Nu ar trebui exclusă nicio temă, pentru că este inacceptabilă abordarea: “ne-a luat pe nepregătite”. Sunt 12 ani de școală în spate, nu există nicio statistică care să valideze că sigur va fi o temă. În 2021, a fost la simulare, la subiectul al treilea, cerința legată de trăsăturile unui text narativ scris la Ioan Slavici și, la examen, se solicita tratarea nuvelei (“Moara cu noroc” de Ioan Slavici sau “Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi).

Ar mai fi de subliniat că materia ar trebui parcursă/ repetată de câteva ori. A fost predată la școală, a fost repetată înainte de simulare, este repetată de câte ori este nevoie. Legendele urbane că învățăm tot cu câteva zile înainte de examen se susțin pe adevăruri parțiale că există anumite cunoștințe fundamentale în domeniul respectiv. Cultura este ce ținem minte după ce uităm totul, deci AMR 2 zile.

Va dorim să fiți dominați de rațiune, minte clară și emoții constructive!”, spune profesoara.

“Observație: în cadrul probelor scrise, intrarea în sala de examen se realizează la o ora fixă! (Candidatul va fi în curtea școlii la cel târziu 8:20, cu un act de identitate valid, cu 2-3 pixuri identice cu mină albastră/stilou cu rezerve identice cu cerneală albastră și creion, riglă, pentru probele care necesită scheme/desene. Bagajele – telefoanele, mijloacele de comunicare, cărți, notițe etc. – sunt lăsate la sala de bagaje. Pe scurt: păstrați legătura cu dirigintele clasei, care vă poate clarifica anumite necunoscute legate de organizare.)”, mai precizează aceasta.

Foto: © Pichsakul Promrungsee | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește aici toate articolele EduPedu.ro cu sfaturi pentru probele de BAC 2022.
Exit mobile version