Bacalaureat 2022. Începe înscrierea elevilor de clasa a XII-a/a XIII-a, care durează 5 zile. Cum se completează cererea-tip și care este conținutul dosarului

Foto: Captură - Diplomă bac

Elevii de clasa a XII-a se pot înscrie la examenul de Bacalaureat 2022 în perioada 23-27 mai 2022, potrivit calendarului oficial. Amintim că Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației a trimis inspectoratelor școlare o precizare referitoare la înscrierea candidaților, precizare ce conține cererea-tip de înscriere, dar și cererile de echivalare a probelor de competențe digitale și lingvistice cu recunoaștere internațională.

Unele inspectorate județene le solicită elevilor celebrul dosar cu șină, cum este Inspectoratul Școlar Ilfov, care a solicitat tot dosar cu șină și la înscrierea profesorilor la Titularizare 2022. Alte instituții nu mai menționează necesitatea dosarului cu șină pentru elevi.

Inspectoratul Școlar Județean Ilfov a publicat lista actelor necesare pentru înscrierea la examenul de Bacalaureat:

  1. dosar;
  2. poze ¾ (2 bucăți);
  3. copie certificat de naștere și carte de identitate;
  4. foaie matricolă;
  5. cerere-tip – se completează la secretariatul unității școlare absolvite;
  6. adeverință recunoaștere probe – pentru candidații din seriile anterioare;
  7. cerere către inspectorul școlar general – pentru candidații din alte județe – se completează la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean.

Potrivit procedurii valabilă și în anii anteriori, toți candidații completează partea I a cererii de înscriere. Candidații care solicită recunoașterea / echivalarea unor probe susținute în anii anteriori / sesiunile anterioare completează partea I și partea a II-a din cererea de înscriere.

Elevii care, în cel puțin una dintre clasele a IX-a – a XII-a, au obținut premii individuale la concursuri / olimpiade școlare internaționale, recunoscute de către Ministerul Educației, la o disciplină inclusă în lista disciplinelor de bacalaureat și care solicită echivalarea probei scrise respective, completează partea I și partea a III-a din fișa-tip.

Elevii care au obținut o certificare cu recunoaștere internațională a competențelor lingvistice și/sau o certificare cu recunoaștere europeană a competențelor digitale și care solicită recunoașterea și echivalarea acestora cu proba C și/sau D, completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare.

Cerere de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine:

Cerere de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale:

Potrivit calendarului oficial, evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală are loc în perioada 6-8 iunie, iar evaluarea competențelor digitale, 9-10 iunie. Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației a trimis inspectoratelor o notă prin care anunță că s-a decis extinderea intervalelor de timp pentru cele două probe. Conform notei, evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională (proba C) se va face între 13 și 16 iunie. Evaluarea competentelor digitale – proba D va avea loc în perioada 8-10 iunie 2022.

De asemenea, Ministerul Educației a mai trimis o notă cu privire la planificarea probei de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, în cadrul examenului de Bacalaureat. Astfel, pe 13 iunie, a doua zi de Rusalii, nu se organizează probe, deși calendarul oficial prevede asta. Mai multe detalii aici.

Calendarul oficial al examenului național de Bacalaureat 2022, Sesiunea iunie – iulie 2022
Exit mobile version