Banii de burse să fie virați elevilor direct de către școli sau inspectorate, fără să mai treacă pe la consiliul local – propunere făcută de Federația Părinților Edupart celor de la Ministerul Educației, pentru eliminarea blocajelor

Iulian Cristache, Federația Părinților / Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

„Federația părinților a propus Ministerului Educației ca, începând cu anul următor, acolo unde bursele nu sunt mai mari decât cuantumul minim, banii sa fie virați direct către ISJ-uri, respectiv școli. Să nu mai stăm cu mâna întinsă după HCL-uri”, a scris Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților Edupart, pe pagina de Facebook.

„Cuantumul burselor este mărit, în raport cu ultimii 3-4 ani, și faptul că banii vin de la Bugetul General Consolidat (sunt garantați) a mărit numărul dosarelor duse la secretariat. Eligibile erau și înainte (dosarele), doar că… atunci nu avem un cuantum minim bun sau, mai rău, știm foarte bine că nu se dădeau, cel puțin în mediul rural. Acum, cu data fixă de 15 ale lunii, munca este de 8 ori mai multă, timpul nu este aliatul școlilor și Consiliul local”, potrivit lui Iulian Cristache.

Pentru a se evita întârzierea plăților burselor, pentru situațiile în care cuantumul minim nu este majorat, banii să ajungă prin inspectorate școlare (ISJ-uri / ISMB) direct la școli. Sau diferența de bani să fie virată de către consiliile locale direct către elevi, pentru a nu se aștepta hotărârea consiliului local, propune președintele federației asociațiilor de părinți.

„Având în vedere că sunt consilii locale care nu au majorat deloc acest cuantum – este fix treaba lor -, am propus Ministerul Educației ca, începând cu anul următor, acolo unde bursele nu sunt mai mari decât cuantumul minim, banii sa fie virați direct către ISJ-uri, respectiv școli. 

Să nu mai stăm cu mâna întinsă după hotărâri de Consilii locale. Dacă cuantumul este majorat de către consiliul local, atunci nu avem ce face, trebuie să așteptăm. Sau, dar e vorba de încă o muncă în plus, diferența de bani să fie virată de către consiliul local direct către elevi. Și… terminăm și cu această nouă telenovelă. Rămâne de văzut dacă Ministerul Educației va subscrie la ce am propus”, încheie Iulian Cristache.

Reamintim că Edupedu.ro a scris pe 2 noiembrie 2022 despre faptul că alocarea directă a banilor de la Finanțe la școli – pentru că este vorba despre un cuantum minim garantat, plătit de bugetul de stat – ar asigura previzibil plata la timp și onorarea drepturilor elevilor, garantate prin lege, după ce mai mulți părinți au sesizat situațiile și spuneau că există restanțe la plata burselor din anul școlar 2021-2022.

Momentan traseul burselor este următorul:

  1. Părintele depune actele necesare la școală – primul pas.
  2. Bursa este aprobată de școală, dacă toate documentele sunt la dosar și dacă criteriile de eligibilitate sunt îndeplinite.
  3. Școala trimite lista cu numărul bursierilor pe categorii de burse – de performanță, de merit, de studiu și sociale, plus suma necesară la Consiliul Local și la Inspectoratul Școlar Județean. Două liste cu bugetele necesare pentru aceste drepturi ale elevilor.
  4. Lista care ajunge la Inspectoratul Școlar Județean pleacă apoi la Ministerul Educației, după ce are loc la ISJ o centralizare a situației din tot județul.
  5. Ministerul Educației centralizează sumele necesare pentru burse de la toate inspectoratele și după încă un set de verificări face solicitarea de buget către Ministerul Finanțelor.
  6. Ministerul Finanțelor este cel care alocă bugetul respectiv prin Legea Bugetului de stat sau Ordonanțe de Urgență pentru rectificări bugetare.
  7. Inspectoratul Școlar intră din nou în scenă după aprobarea de către Finanțele centrale a bugetului – ISJ-urile trimit listele cu sumele necesare pentru fiecare localitate/unitate de învățământ în parte către Direcția Finanțelor Publice din fiecare județ.
  8. De la Finanțele județene, banii nu pleacă automat spre bugetele localităților, ci apare o complicație: pasul 9
  9. Consiliul local trebuie să se reunească în fiecare oraș și comună din țară și să emită o hotărâre, pe baza listei primite de la școală și a sumelor aprobate și repartizate de la Finanțe. În hotărârea de Consiliul Local apare atât numărul elevilor beneficiari, cât și cuantumul lunar pe fiecare categorie de bursă pentru anul școlar în curs, cu respectarea cuantumului minim garantat prin hotărâre de guvern – adică 500 de lei pentru performanță, 200 de lei pentru bursele de merit și ajutor social, 150 de lei pentru studiu.
  10. De-abia după ce hotărârea Consiliului Local este aprobată, Direcția de Finanțe Publice a județului transmite banii către primărie.
  11. În final banii ajung la școală și în conturile elevilor. 
Citește și:
Probleme la plata burselor de performanță, merit, studiu și ajutor social, deși termenul limită, prevăzut de lege, este data de 15 a lunii / Ministerul Educației nu știe dacă data a fost respectată și spune că Ministerul de Finanțe virează banii
Când intră bursele și de ce nu ajung banii la elevi, pas cu pas. Demontarea mecanismului birocratic care face ca drepturile financiare ale copiilor să fie încălcate de autorități cu lunile
Elevii nu au primit bursele școlare pe 15 noiembrie în cel puțin zeci de localități din țară, potrivit răspunsurilor primite de la ei sau de la părinți / Data plății obligatorii a burselor este de 15 a lunii, pentru luna anterioară
Exit mobile version