BREAKING Aproape 500.000 de carduri educaționale au fost alimentate cu 500 de lei, anunță ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru: În perioada imediat următoare se vor emite alte 200.000 de carduri noi ce urmează să fie încărcate

Sursa: Facebook Adrian Câciu

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pîslaru a anunțat că azi, 27 noiembrie, aproape 500 de mii de carduri educaționale au fost încărcate cu câte 500 de lei pentru anul școlar în curs, 2025-2026. „În perioada imediat următoare, vor fi emise cardurile pentru alți 209.696 de copii nou eligibili, precum și pentru cei ale căror date au fost actualizate”, a mai spus ministrul pe Facebook. Anunțul vine după ce Edupedu.ro a scris în urmă cu trei zile că „vineri (n. red 28 noiembrie) ar putea să fie deblocate sumele, iar în câteva zile s-ar putea face plata”, anunța atunci ministrul Dragoș Pîslaru.

„Astăzi am finalizat alimentarea tichetelor educaționale pentru anul școlar 2025–2026, un sprijin esențial pentru copiii care au cea mai mare nevoie de el”, a transmis ministrul Investițiilor Europene, Dragos Pîslaru.

„Acești bani vor ajuta familiile să acopere costurile pentru rechizite, articole școlare, îmbrăcăminte și alte materiale necesare pentru ca elevii să poată merge la școală în condiții decente. Este vorba despre 500 lei per elev”.

Aproape 500 de mii de beneficiari au rămas eligibili de anul trecut școlar, așa că aceste carduri au fost alimentate joi.

„249.134.500 lei au fost alocați pentru 498.269 de copii care și-au păstrat eligibilitatea din anii trecuți”, a spus Pîslaru.

Ministrul Dragoș Pâslaru a spus că pentru alți 200 de mii de elevi care sunt eligibili de anul acesta și nu au carduri, vor fi emise în curând și încărcate.

„În perioada imediat următoare, vor fi emise cardurile pentru alți 209.696 de copii nou eligibili, precum și pentru cei ale căror date au fost actualizate. După confirmarea distribuției de către școli, vom procesa și încărcarea acestor carduri”, a mai spus ministrul.

Încărcarea cardurilor a întârziat și în acest an școlar

În cea mai recentă declarație a ministrului Daniel David, acesta spunea că în luna noiembrie vor fi încărcate cardurile, fără să precizeze o dată exactă.

Ministrul Educației, Daniel David a spus recent că vor fi încărcate în luna noiembrie, fără să precizeze în ce zi. Încărcarea cardurilor se va face în două etape, spunea David:

Preșcolarii și elevii dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial beneficiază și în anul școlar 2025-2026 de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, în valoare de 500 de lei, în condițiile prevăzute de ordonanța nr. 83/2023. 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat pe 11 septembrie că datele actualizate din 31 iulie 2025, conform EduVouchers, aplicatia STS, indică un număr de 674.975 elevi defavorizați și a suplimentat bugetul pentru acest an școlar. Astfel că, 666.373 de elevi vor fi sprijiniți cu 333.186.500 lei în 2025-2026

Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale

Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul -ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.

Citește și:

ULTIMA ORĂ Cardurile educaționale de 500 de lei ar putea fi încărcate săptămâna viitoare. Ministrul Dragoș Pâslaru: Vineri ar putea să fie deblocate sumele, iar în prima săptămână din decembrie ar putea fi încărcate cardurile
Cardurile educaționale 2025-2026 vor fi încărcate în septembrie – octombrie, anunță ministrul Dragoș Pîslaru

Cardurile educaționale pentru anul școlar 2025-2026 vor fi încărcate în luna noiembrie, anunță ministrul Educației Daniel David
Exit mobile version