Mediile elevilor în acest an școlar vor putea fi încheiate cu doar două note pe disciplină – proiect

Foto: Octav Ganea / INQUAM Photos

Ministerul Educației a publicat marți seara un proiect de modificare a ROFUIP prin care mediile ar putea fi încheiate doar cu două note la fiecare disciplină. În plus, “situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ”, mai scrie în proiect. Măsura vine pe fondul grevei generale din Educație, declanșată pe 22 mai.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului Educației, “în anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două. 

În anul școlar 2022-2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală.

Potrivit proiectului, la articolul 107, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins: „(4^1) În anul școlar 2022-2023, în situații excepționale, neimputabile elevului sau familiei acestuia, inclusiv în situații medicale care conduc la un număr de absențe de cel mult 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un an școlar la o disciplină/un modul, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.”

 

Informații de context

La o materie, un elev trebuie să aibă minimum N+3 note. Adică profesorul va pune cu cel puțin 3 note mai mult decât numărul de ore pe săptămână la acea materie, la clasă.

Iată ce prevede Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ, la articolul 109, alineatul 1: “La fiecare disciplină de studiu/modul se încheie anual o singură medie, calculată prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferență de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului”.

Media generală anuală este calculată conform articolului 109, alineatul 4 din Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2022.

“Media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, prin rotunjire, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele și de la purtare”, potrivit regulamentului.

Despre corigențe

Examenele de corigență pentru elevii de clasele primare, gimnaziale, liceale și profesionale au loc în perioada 3-14 iulie, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare.

Cei din clasele terminale de liceu, care au trecut examenul de corigență, se înscriu la examenul de bacalaureat – sesiunea august 2023, în perioada 17 – 24 iulie 2023.

„Elevii claselor terminale de liceu, ai învățământului profesional și ai stagiilor de pregătire practică, care au promovat examenele de corigență în sesiunea 3 – 14 iulie 2023, se pot înscrie la examenul de certificare a competentelor profesionale, sesiunea august 2023”, conform notei trimise de Ministerul Educației.

În situația în care curriculumul este organizat pe module, se desfășoară o sesiune specială de examene de corigență, în ultima săptămână de cursuri a anului școlar, pentru elevii care nu au promovat modulele, indiferent de numărul de module nepromovate.

Proiectul de modificare a ROFUIP

Citește și:
Cum se calculează mediile anuale ale elevilor în noul an școlar, împărțit pe module? Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: A treia zecimală este cea în funcție de care se rotunjește media generală
Răspuns incoerent al ministrului Educației: Elevilor de clasa a XII-a care sunt în situație de corigență li se permite o notă în plus, „față de minim”, în așa fel încât să remedieze această situație
Exit mobile version