DOCUMENT Va fi încheiată o singură medie anuală pe disciplină, potrivit ROFUIP 2022 / Profesorul trebuie să acorde cel puțin 3 note peste numărul alocat de ore săptămânal

26.930 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Noul regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și intră în vigoare de la 1 septembrie 2022. Potrivit documentului, obținut de Edupedu.ro. În urma schimbării structurii anului școlar în 5 module și 5 vacanțe, începând cu 5 septembrie 2022, ROFUIP a fost modificat. Corelat și cu faptul că profesorii nu mai sunt obligați să dea teze și anul școlar nu mai este împărțit în 2 semestre se modifică modul de calcul al mediei.
  • Edupedu.ro a scris în luna mai că elevii vor avea câte o singură medie anuală pe disciplină ce va fi calculată astfel: cel puțin trei note peste numărul de ore pe săptămână.
  • O altă modificare importantă în ROFUIP 2022: Elevii nu mai pot fi exmatriculați, modificare inclusă în noul Regulament de organizare a școlilor, care va intra în vigoare din 1 septembrie.

Începând anul școlar 2022-2023, tezele nu mai sunt obligatorii. Acestea erau evaluări scrise semestriale, iar notele erau folosite pentru încheierea mediei pe fiecare semestru. Însă, cu noile modificări aduse structurii anului școlar (5 module de învățare în loc de 2 semestre), notele vor fi puse de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei. Profesorii vor decide câte note acordă elevului pe an, în funcție de numărul de ore prevăzut în planul cadru.

După eliminarea obligativității tezei, media va fi încheiată anual, iar elevii vor primi cu cel puțin trei note mai mult peste numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ, iar media se va încheia anual.

De exemplu, dacă un elev are 3 ore de matematică pe săptămână, profesorul trebuie să acorde pe an cel puțin 6 note.

Ministerul Educației propune astfel modificarea art 106alin. 4: “Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.

În cazul curriculumului organizat modular, numărul de note acordate trebuie să fie corelat cu numărul de ore alocate fiecărui modul în planul de învăţământ, precum şi cu structura modulului, de regulă, o notă la un număr de 25 de ore. Numărul minim de note acordate elevului la un modul este de două.

O altă modificare care survine în contextul organizării anului școlar pe module:

(1) La fiecare disciplină de studiu/modul, se încheie o singură medie, calculată din numărul de note prevăzut de prezentul regulament, prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferenţă de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului.

Potrivit modificărilor propuse de ministerul Educației, la Art. 109 (8), media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, prin rotunjire, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele şi de la purtare. Anterior se calcula ca medie aritmetică, fără rotunjire.

Elevii din clasele primare, gimnaziu și postliceal și cel postliceal vor avea cel puțin două evaluări scrise pe an școlar, față cel puțin o evaluare scrisă pe semestru.

Potrivit ROFUIP 2022, elevii din învăţământul primar, la clasele I – IV, în cel secundar şi în cel postliceal vor avea la fiecare disciplină/modul, cu excepţia celor preponderent practice, cel puţin două evaluări prin lucrare scrisă/test pe an școlar.

Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar 2022

6 comments
  1. Propunerea este ambigua. Cred ca e nevoie de ceva timp ca atat profesorii cat si elevii sa inteleaga situatia.
    Mi-ar placea sa stiu care este scopul acestei schimbari. Curricula e la fel de stufoasa , se preda mult balast, prost si fara motivatie. Nu se preda modern. Si clar nu mai exista o atmosfera de studiu in scoala de stat.
    Sa schimbi forma, fara sa schimbi continutul ….. este evident ca aceasta masura nu va aduce nici un progres.
    Solutia este sa se schimbe curricula: materie mai putina, structurata, metode moderne de predare. Dar asta insemnata munca multa . Iar acum puteti oberva clar ca nimeni nu mai are chef sa lucreze si merge si asa ….. inca 20 ani.😓

  2. Care e diferența “prin trunchiere”, față de ” fără rotunjire”?
    Asta da reformă. Felicitări d-lui ministru, și tuturor celor din conducerea ministerului, a inspectoratului și a unităților școlare.

    1. Păi, calculul mediilor pe disciplină este în favoarea elevului! Mai nou, observ că media la o disciplină se rotunjește! De exemplu, dacă la istorie, elevului i se calculează media și rezultă 9,50, i se va trece 10, dacă va fi 9,49, va fi 9,00!
      Media care se va calcula trunchiat este media anuală generală, adică, media tuturor disciplinelor la care se pun note (văd că s-a renunțat la ideea dezumflării mediilor, disciplinele din partea a doua a catalogului unde curg mediile de 9 și de 10, așa un popor talentat avem…!) nu se va mai rotunji în favoarea elevului, adică, dacă un elev va avea media anuală generală 9, 568, se va trece în catalog, 9,56, iar aceasta va fi baza de calcul pentru premii, burse, admitere liceu etc.

  3. Avand in vedere ca exmatricularea este posibila doar la invatamantul postliceal, ar trebui modificat si Statutul elevului, care prevede la sanctiuni preavizul de exmatriculare si exmatricularea pentru elevii din clasele a 11a si a 12a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din Teleorman denunță reguli absurde în anumite licee: La băieți, “nu se admit perciuni lungi, cercei”, “tunsori extravagante”, tricouri cu desene discriminatorii, iar la fete – interzis cu “blugi decupați” sau cu pantaloni cu talie joasă

Interzis liceenilor să se prezinte la școală cu “tunsori extravagante”, “părul lung neîngrijit, neprins la spate”, tricouri cu “înscrisuri/mesaje/desene discriminatorii, perciuni lungi, “blugi decupați”, pantaloni cu talie joasă – sau…
Vezi articolul

Olimpiadele naționale de limbi slave materne 2024 încep cu o săptămână mai târziu – erată a Ministerului Educației la calendarul competițiilor școlare / Olimpiada Internațională de Informatică pe echipe, devansată și mutată din Damasc la Cluj

Olimpiadele naționale de limbi materne pentru elevii aparținând unor minorități slave – cehă, croată, sârbă, slovacă, olimpiada de limba rusă maternă, dar și cea de rusă modernă încep mai târziu…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Nouă ne pasă

Ne pleacă elevii la școala din comuna vecină, unde nu există învățământ simultan – Ana Maria Ivan directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Poienarii de Argeș: Sistemul nu face absolut nimic pentru acești copii, presiunea e tot pe noi, profesorii

Într-o singură oră de curs, un profesor de gimnaziu este nevoit să predea jumătate din timp unei clase și cealaltă jumătate altei clase. În timpul predării, ceilalți copii lucrează. Dar…
Vezi articolul