Elevii care sunt victime ale violenței domestice s-ar putea transfera la o altă școală peste numărul maxim de copii într-o clasă și fără aprobarea inspectoratului școlar, potrivit unui proiect adoptat…
Elevii vor putea fi mustrați în fața clasei de cadrele didactice, potrivit ordinului ce modifică Statutul elevului, document obținut pe surse de Edupedu.ro. Statutul actual prevede că mustrarea elevilor în…
Școala Gimnazială “Nicolae Titulescu” din București a transmis redacției Edupedu.ro un “Punct de vedere / drept la replică” semnat de directoarea Iudita Popteanu, în urma articolului publicat miercuri, cu titlul:…
O unitate de învățământ din București aplică o formă de cenzură părinților, prin contractul educațional folosit anul acesta: potrivit părintelui unui elev din cadrul Școlii Nicolae Titulescu din Sectorul 1,…
Președintele Asociației Școlilor Particulare, Cristian Comșa, a spus că ar trebui să existe sancțiuni la adresa elevului, dar să îl afecteze și pe părinte, pentru a fi eficiente: “Eu o…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a adresat un mesaj către profesori, în cadrul prezentării Raportului privind Implementarea Statutul Elevilor 2021-2022: “absența nu ar trebui să constituie un instrument punitiv al profesorului”.…
Îmbunătățirea cadrului legislativ este primul obiectiv anunțat de ministrul Educației, Ligia Deca, în cadrul campaniei „Nu sunteți singuri. Împreună oprim violența din școli”, potrivit unui comunicat al instituției. Iar una…
Ministerul Educației a trimis marți dimineață o adresă semnată de secretarul de stat Bogdan Cristescu prin care anunță că descurajează trecerea la „programul de iarnă” a școlilor, concretizat prin reducerea…
Notele pe care elevii le primesc nu sunt condiționate de fiecare modul, ci de respectarea regulii ca, la sfârșitul anului școlar, aceștia să aibă minimum N+3 note, unde N este…
Elevii care sunt scutiți de efort fizic trebuie să fie prezenți la ora de Sport și să aibă încălțăminte adecvată, după cum prevede Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților…
Părinții au voie să justifice până la 40 absențe ale copiilor pe an școlar, potrivit unui articol din Regulamentul de funcționare și organizare a unităților de învățământ care a intrat…
Media generală anuală, în noul an școlar structurat pe module, va fi una cu două zecimale, ca până acum, dar se rotunjește în funcție de a treia zecimală, declară secretarul…
Elevii încep anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit calendarului oficial. Este pentru prima dată când anul școlar este organizat pe module. Mediile se calculează diferit după eliminarea obligativității tezelor,…
Potrivit noului Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ, aprobat luna trecută de ministerul educației și care va intra în vigoare din 5 septembrie, contractul educațional este valabil…
Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile sau activitățile din anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial din luna aprilie. Este primul an școlar…
Elevii din clasele primare ar putea să învețe doar de dimineață, după cum apare în proiectul Legii pentru învățământul preuniversitar. Această prevedere ar urma să intre în vigoare din septembrie…
Regulamentul de funcționare și organizare a școlilor 2022 a suferit mai multe modificări, în special din cauza schimbării structurii anului școlar de la 1 septembrie anul acesta. Edupedu.ro a scris…
În noul Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, elevii vor beneficia de un plan de învățare individualizat. Nu sunt precizate detalii despre ce va conține planul,…
Părinții nu vor mai putea colecta bani pentru cadourile profesorilor, deoarece a fost eliminată această posibilitatea din noul Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). Regula…
Transferul elevilor de clasa a IX-a se va putea face în timpul anului școlar, în vacanțele școlare, doar în situații medicale deosebite, pe baza avizului comisiei medicale judeţene/a municipiului Bucureşti…
În fiecare școală din România va fi înființată o comisie pentru mentorat didactic și formare în cariera profesională, potrivit noului Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar…
Noul regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2022 urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare de la 1 septembrie 2022.…
Noul regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și intră în vigoare de la 1 septembrie 2022. Potrivit documentului, obținut…
Elevii nu mai pot fi exmatriculați, potrivit noului ROFUIP, anunță Ministerul Educației. Regula intră în vigoare din 1 septembrie 2022. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar va…