Ar trebui să existe sancțiuni la adresa elevului, dar să îl afecteze și pe părinte, pentru a fi eficiente, spune Cristian Comșa, președintele Asociației Școlilor Particulare

10.633 de vizualizări
Foto: captură – Facebook.com
Președintele Asociației Școlilor Particulare, Cristian Comșa, a spus că ar trebui să existe sancțiuni la adresa elevului, dar să îl afecteze și pe părinte, pentru a fi eficiente: “Eu o spun din perspectiva conducătorului de unitate de învățământ, în momentul în care sancțiunea atinge părintele, atunci acesta reacționează și se pot realiza îmbunătățiri, fiindcă trebuie coroborat cu fenomenul acesta al neglijării”. Cristian Comșa a făcut declarația în cadrul prezentării Raportului privind Implementarea Statutul Elevilor 2021-2022, în cadrul comisiei de învățământ din Senat.
  • În privința sancțiunilor elevilor, recent Ministerul Educației a transmis că vrea să le interzică elevilor să aibă la ei brichete și obiecte ascuțite, la școală, prin modificarea Statutului elevului. – mai multe detalii aici

În cadrul discuției din comisia de învățământ din Senat, unde s-a prezentat raportului privind respectarea Statutului Elevilor în anul școlar 2021-2022, președintele Asociației Școlilor Particulare, Cristian Comșa, a atins subiectul eliminării posibilității de exmatriculare a elevilor, din ROFUIP (n. red. prevederea este valabilă de la începutul anului școlar 2022-2023). El a precizat, într-un context în care statisticile arată că tot mai mulți elevii sunt neglijați acasă, într-o formă sau alta, că trebuie totuși să existe o formă de sancțiune a elevilor care nu respectă niște reguli ale școlii în care învață. Iar dacă sancțiunea îl va afecta pe părinte, situația elevului s-ar putea schimba în bine:

“Părerea mea este că ar trebui să existe sancțiuni. Eu spun din perspectiva conducătorului de unitate de învățământ, cum spune și doamna Dogaru, pe lângă elevi comunitatea este formată și din profesori și din părinți, și de multe ori trebuie să existe instrumente și la îndemâna unității de învățământ și la îndemâna profesorilor. Dacă nu pot să ofer o sancțiune… Ce am constatat este că în momentul în care sancțiunea atinge părintele, atunci acesta reacționează și se pot realiza îmbunătăți, fiindcă trebuie coroborat cu fenomenul acesta al neglijării. Foarte mulți părinți spun: puteți să-l sancționați, să-i dați să lucreze suplimentar în școală, dar să fie școală, nu îl trimiteți acasă. În momentul în care îl trimiți acasă o zi și trebuie să stea cu acel copil, atunci lucrurile se schimbă. Poate vorbim și într-un context socio-economic sau familii diferite, dar trebuie să vă gândiți și la zona aceasta… nu sancțiuni, ci mai degrabă consecințe ale nerespectării unor drepturi care trebuie să fie de ambele părți”.

Informații de context

Potrivit ROFUIP 2022 (Regulamentul de organizare și funcționare al școlilor) începând cu acest an școlar, 2022-2023, elevii nu mai pot fi exmatriculați, invocându-se dreptul elevului la educație.

„Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu”, se arată în comunicatul din iulie, al Ministerului Educației.

Articolul 127 al ROFUIP a fost modificat astfel:

„(1) Consiliile profesorale din unităţile de învăţământ de stat, particular sau confesional validează situaţia şcolară a elevilor, pe clase, în şedinţa de încheiere a cursurilor, iar secretarul consiliului consemnează în procesul-verbal numărul elevilor promovaţi, numărul şi numele elevilor corigenţi, repetenţi, amânaţi, exmatriculaţi (în cazul elevilor din învățământul postliceal), precum şi numele elevilor cu note la purtare mai mici de 7, respectiv 8 pentru profilul pedagogic şi unităţile de învăţământ teologic şi militar/calificative mai puţin de “Bine””, potrivit ROFUIP.


10 comments
  1. Da, sa fie implicat si parintele in remedierea comportamentului…As zice mai degraba sa vina la scoala impreuna, pe toata durata sanctiunii, poate asa s-ar responsabiliza mai mult toti cei implicati.

  2. Consider mai degraba mult mai buna posibilitatea de a schimba programa scolara, scoaterea atator lectii inutile, teme de cate 5 ore durata, iar profesorii, pregatiti suplimentar, prin suport emotional/psihologic.

    1. lady…nu sprijin(ca suport inseamna altceva, o dai in barbarisme) …nu sprijin moral imi trebuie mie…Am nevoie de FOOD si bani, pentru ca…ce sa vezi…winter is coming. Si nu pot trai, manca sau imbraca plozii cu moralitate si psihologie si cei 2700 lei dupa 18 ani de vechime.

  3. Dacă elevul nu respectă dreptul constituțional și nu frecventează cursurile? Respectarea dreptului constituțional al copiilor de a beneficia de educație, trebuie să vină în primul rând din partea copiilor și bineînțeles al părinților acestora. Nu trebuie forțate cadrele didactice, școala, să suporte dezinteresul și indiferența părinților și a copiilor.

    1. Mi se pare corect. Daca elevul nu percuteaza la nicio sanctiune, il doare in cwr de sanctiuni, vine in continuare la scoala cat ii permite legea si legea este foarte permisiva, atunci cu ce il poti constrange? Elevul din ziua de azi este aproape sociopat. Nu da doi bani pe nimic din jur, este hedonist si lipsit de empatie si nu se gandeste la consecinte. Daca parintele nu ajuta cu nimic, degeaba sanctionezi un comportament daca nu-l si pedepsesti cumva. Iar sanctiunile din ziua de azi nu dor, nu pedepsesc. Nici inainte nu pedepseau, dar inainte era respectul si frica de parinte. Ia zi unui elev ca daca face si drege este exmatriculat. 9 din 10 elevi gandesc: Ce bine, scap de scoala. Chiar si cei buni. Dar de la gand la fapta ne impiedicam de rusine, bun simt, frica de parinte, respectul fata de profesor, educatie, gandul la consecinte, urmari, la viitor. Ori elevul din ziua de azi nu are aceste frane. Frenele trebuie create artificial, cu ajutorul familiei, pedepselor. Morala este nefolositoare. Ca si sanctiunea care nu doare de altfel.

    2. Corect ! Copiii , adolescenții cu abateri comportamentale care deranjează orele , care manifesta dezinteres pentru învățare provin din.familii dezorganizate cu un nivel educativ redus sau care oferă copiilor prea multe și nu îi cere responsabilități, nu – i verifica activitatea extrascolara !

    1. Este corect, avand in vedere ca elevii au “doar” drepturi….de obligatii uita….. Sa vedeti elevii la vartsa pubertatii cum se manifesta!

    2. Are dreptate președintele elevilor. Părinții își lasă copiii la școală ca la o creșă, să aibă cineva grijă de ei și se itneresează de ei doar când e vorba de burse sau alte beneficii și când sunt pe care să rămână repetenți. Unii părinți, bineînțeles.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Profesorilor și inspectorilor din tabăra de restanțe la Pitești, chemați de Ministerul Educației să refacă actele normative pentru educația incluzivă, li s-a reproșat că cele pe care le-au făcut în 2023 „nu au fost bune”. Întrebarea lor: „Și de ce ne-ați mai chemat tot pe noi?”

Zecilor de profesori, directori de școli și inspectori școlari, prezenți zilele acestea la Pitești pentru a rescrie actele normative dedicate educației incluzive, pe legea educației Deca-Iohannis 198/2023, li s-a reproșat…
Vezi articolul

Înscrieri deschise la Școala de vară de la Măgurele pentru liceeni, profesori de științe și consilieri școlari. Are loc în perioada 20 august – 3 septembrie / Se acordă burse integrale și burse parțiale

Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh) se organizează anul acesta în perioada 18 august – 3 septembrie și așteaptă elevi de liceu, profesori din aria STEM (științele…
Vezi articolul

Profesoara Alina Nițu: Dincolo de o reformă din temelii a Școlii românești, se impune o lege a lustrației intelectuale care să producă efecte asupra impostorilor din educație care au produs, la rându-le, generații de impostori

Se pare că luna decembrie, în anii de cumpănă, vestește o iarnă a vrajbei noastre, măcar că începe cu Ziua Națională. An de an, batjocorită cu discursuri deșănțate, biata noastră…
Vezi articolul

Învățătorul înregistrat când își amenință elevii de clasa a II-a, judecat de consiliul din care chiar el face parte ca reprezentant PNL. Înregistrări: „Te ia mama dracului… (…) Băi tu nu auzi, fir-ai al dracului, tu nu auzi! (…) Pe el dacă-l iau de urechi spune acasă că a avut dreptate domnu’…”

Decizia de sancționare a învățătorului Constantin Șerban de la Școala „Mihai Codreanu” din Iași, care își înjura elevii și îi amenința după cum s-a văzut într-o înregistrare din presa locală,…
Vezi articolul

EXCLUSIV Concursul de directori a fost suspendat la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, după ce un membru al comisiei s-a retras în timpul interviurilor. Inspectoratul București a anulat o notă acordată de comisie, pe motiv că a fost pusă „dintr-o eroare” și a înlocuit peste noapte „concurs suspendat” cu „reprogramat”

Concursul de directori 2021 a fost suspendat la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, potrivit Inspectoratului Școlar. Instituția a publicat situația de vineri, 26 noiembrie, a rezultatelor la concurs și…
Vezi articolul

Ce burse vor primi elevii pentru premiile la olimpiade și concursuri școlare, în funcție de locurile obținute – proiect / Elevii de clasa a XII-a cu rezultate la olimpiade ar primi toți banii de bursă pe un an școlar întreg după ce termină cursurile

Criteriile de acordare a burselor școlare prevăzute în noua lege a educației care intră în vigoare la începutul lunii septembrie au fost publicate în dezbatere publică de Ministerul Educației vineri…
Vezi articolul